Hai-hui prin lume: let me introduce Malecón, Havana, Cuba

Caraibe Cuba Havana
DSC04022
 Cred ca oricare dintre noi a văzut cel puțin o dată imagini cu Maleconul, superba șosea care înconjoară Havana, în vreun film, videoclip, ghid de turism, documentar, etc. Imaginea cea mai frumoasă cu Maleconul pe care o am în fața ochilor este pe la jumătatea clipului Chan Chan, Buena Vista, din 1998, cu 2 membri ai grupului la plimbare pe motocicletă cu ataș pe Malecon și cu valurile furioase care se sparg de țărm și se preling pe șosea. Dar asta (valurile și apă pe stradă) se întâmplă numai când este o furtună puternică pe mare, în rest liniște și pace :). 
În Havana poți rata multe, dar o plimbare pe Malecon, mai ales seara, este esențială daca dorești să înțelegi viața din Havana, din Cuba în general.

Despre Malecón

– Se numește Avenida de Maceo.
– Se întinde pe 8 km de-a lungul coastei Havanei, din Havana Veche până în partea de nord a Centro Havana și Vedado – intersectează Calle 23 sau La Rampa – strada principală de promenadă, baruri, etc din Vedado.
– Șoseaua a fost construită începând cu 1901, când SUA deținea puterea în Cuba, pentru a proteja Havana de apă. Sunt multe monumente de-a lungul șoselei, în Plaza de la Dignidan statuia lui Jose Marti și multe clădiri importante, precum Hotel Nacional sau Castillo de la Real Fuerz – Castelul Forțelor Regale, considerat cel mai vechi fort din piatră din Americi.

DSC04233
Toate drumurile din Havana duc către Malecon
DSC04020
 DSC03327

Cum se prezintă șoseaua?

Mărginită pe de o parte de mare, pe alta de clădiri în stil colonial, unele renovate, altele încă în paragină, sunt sigură că nu pentru mult timp – umblă vorba că tot Maleconul este deja cumpărat de bogați din alte zări (altele decât cele cubaneze). Sunt multe case particulare, paladares, alte mici localuri pe toată lungimea șoselei.
DSC04017
DSC04019
DSC04016
DSC04026

Malecón azi: loc de socializare, distracție, un mod de viață pentru habaneros

Nu este un loc care sa fie mai autentic pentru viața din Havana, decât Maleconul.
Ziua mulți cubanezi pescuiesc, pentru a asigura cina, sau tinerii se distrează la scăldat.

DSC03330

DSC03334

DSC04027

DSC04034

DSC04035
Trebuie să înțelegi acest loc, ce reprezină el, să înțelegi traiul sărac al cubanezilor: ziua fac ce fac să muncească, să adune bani, să procure mâncare, etc, iar seara se destind, se bucură de viață, unde? Sunt ceva localuri, sau în Casa de la Muzica, dar aici vin mulți jiniteros, jiniteras, mulți havanezi vin pe Malecon.

Seara Maleconul este o poveste. Toți tinerii sunt aici în păr. Aici se ascultă muzică, se flirtează, se înfiripă idile
Seara Maleconul este FULL: fiecare metru este ocupat cu tineri, chiar și de oameni mai în vârstă, în unele zone și travestiți. Tineri îndrăgostiți, care se sărută și se îmbrățișează, tineri la socializare, flirturi, sau grupuri care ascultă muzică.

Tinerii vin cu casetofoane, unii dansează, este atâta tinerețe, speranță și senzualitate în aer – senzualitate nu vulg.
Temperatura este caldă, nu sufocantă, iar briza aduce atâta viață – sau poate numai eu mă bucur așa de briza mării, prezentă în toate amintirile mele frumoase din copilărie.

Cum am văzut Maleconul de 3 ori cap coadă și de câteva ori pe bucățele.

La prima oprire în Havana am văzut șoseaua ziua, cu ochii turistului: am văzut pescarii, tinerii care făceau baie în micile bazine din piatră, sau săreau în mare, clădirile, mașinile de pe șosea.

Dar de văzut și înțeles cât de cât pot spune că la sfârșitul călătoriei din Cuba, după ce vizitasem Vinales, Cayo Levisa, Trinidadul – am venit încă 3 zile în Havana, am stat în Vedado și petrecut majoritatea timpului în locuri mai puțin turistice.

Cea mai plăcută amintire: în noaptea în care am umblat din Havana Vieja până în Vedado unde eram cazată pe jos, pe Malecon.
Mă bronzasem și cu ceva haine foarte simple nu atrăgeam atenția, eram asimilată localnicilor – în aceste câteva momente mă bucur și eu că am părul în toate direcțiile :).
Nu am mai luat aparatul cu mine mereu (nici nu ieșeau cine știe ce poze) și îmi stricam ”acoperirea”.
Așa toată lumea presupunea că sunt cubaneză, mai ales că turistă singură pe acolo în viteză nu prea 🙂 – nu am avut probleme deloc, auzeam numai uneori în urma mea: preciosa, mi vida, etc (este foarte obișnuit prin Cuba).

Briza Mării, căldura din aer totuși și vântul, mi-a dat o senzație totală de libertate și sper să mai ajung o dată aici.

DSC04029

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.