Un principat într-o zi: Monaco, bien sûr: obiective turistice majore

Coasta de Azur Europa Franța Monaco
Portul Hercule, Monaco
Portul Hercule, Monaco

Monaco cu binecunoscutul Monte Carlo este una dintre cele mai populare destinații de pe Coasta de Azur și una dintre cele mai populare excursii de o zi din Nisa, sau cam de pe oriunde de pe Coastă. Curiozitatea ne mână acolo, poveștile, Prince Rainier, Prințesa Grace, Albert și mult compătimita Carlene. Dar pe lângă asta, Formula 1, cazinouri, strălucirea și câte și mai câte.
Bogăția din Principat este evidentă oriunde, se simte, dar cumva este o lume paralelă de traseul turistului obișnuit, care vine să viziteze, nu să petreacă aici.

Știai că:

– Vârsta medie din Monaco este cea mai ridicată din lume
– Este cel de-al doilea cel mai mic stat din lume după Vatican
– Are cea mai mare densitate de locuitori
– Monegaștii sunt minoritari: doar 16% din populația țării
– O eroare des întâlnită: Zona Monte Carlo este considerată capitala Regatului, în fapt fiind una dintre cele 4 zone administrative ale Principatului: Fontvieille (ea mai nouă), Monaco-Ville (cea mai veche) La Condamine și Monte Carlo.

Toate cele 4 zone pot fi vizitate într-o singură zi, deci cu ce începem?

Monte Carlo

Aceasta este zona cea mai turistică, cuprinde cazinoul, plaja Larvotto și zone rezidențiale.
Începem cu o promenadă prin Saint Roman sau Saint Michel, sau oriunde în zonele rezidențiale, să luăm un pic pulsul principatului.

La plimbare prin Monaco
Vedere din fata cazinoului din Monaco

Plimbare prin principat

Nu diferă cu nimic de plimbarea prin orice metropolă cu clădiri înalte, bistro la parter, magazine …ceva motocicliști rup monotonia, bărbați și femei foarte bine îmbărcați, costume impecabile (Nu, nicio etichetă la vedere ostentativ, multe branduri renumite printre care și LV au produse în serie limitată fără monogramă vizibilă, mai underground ca să mă exprim așa).

Plajă! Larvotto

Plaja Larvotto, ca peste tot pe Coasta de Azur, respectă regula: jumătate privată, jumătate publică – care aici are chiar o locație bună.
Dacă este vară, recomand o baie, chiar dacă doar de soare dimineața după o scurtă plimbare sau după-amiaza, oricum nu în orele prânzului.
Dacă doriți șezlonguri, agrement, masă la plajă, cluburile: La Rose des Vents, Miami Plage și La Note Bleue oferă tot ce ai putea dori în materie de distracție la plajă pe Coasta de Azur.

Si ma pregatesc sa plonjez, la plaja in Monaco
Marea este albastra si linistita

Am scris mai multe despre plaja din Monaco în articolul dedicat plajelor de pe Coasta de Azur.

Cazino

Dacă reziști tentației de a ajunge direct aici, cazinoul nu se mișcă nicăieri. Vechiul cazino merită vizitat, este extrem de rumos, de luxos, m-a impresionat foarte tare și în funcție de buget, timp și preferințe, vă puteți încerca și norocul.

Multi turisti in fata cazinoului din Monaco
Ma pregatesc sa intru in cazino
Nobu, unul dintre cele mai renumite restaurante este la o aruncatura de bat de cazino si plaja

Prânz

La plajă, la unul dintre cluburile enumerate mai sus, la unul dintre restaurantele de top, sau pe străzile de lângă port, pe strada Grimaldi (paralelă cu Portul Nou, în Zona La condamine, dacă poți aștepta până ajungi aici) sunt multe restaurante, bulangerii, ceainării multe cu prețuri accesibile, sau:

Picnic în grădinile cazinoului din Monaco

În grădinile de la cazino multă lume se oprește să ia masa: și nu este nicio regulă, vezi de la corporatiști sau afaceriști în costume impecabile la o șuetă până la backpackeri și turiști de toate vârstele. Dacă optezi pentru această variantă, nu trebuie să vii de acasă cu masa, sunt supermarketuri de unde poți lua salate și altele gata preparate. Sau la pachet de la vreo patiserie.

La condamine

După Monte Carlo o luăm la vest spre La Condamine, care include și zona portului nou, Hercule. De aici se ia Bateaux Bus pentru a traversa portul – aproape gratis: 2 euro parcă, este o cursă rapidă care într-un minut te duce dintr-o parte în cealaltă a Portului.
Tot în zona condamine se află și grădinile exotice (intrare 7 euro adulți), se poate ajunge și la ele, chiar în turul de o zi, dacă se dorește, în funcție de cât timp petreceți în alte locuri: plajă, terase, shopping, cazino.

In traversare cu bateaux Bus

Monaco Ville

Monaco Ville
Trenuletul te duce peste tot aproape, daca preferi acest mijloc de transport
cluburi exclusiviste in Monaco

Orașul vechi cu străduțele sale frumoase, curate, este o plăcere de parcurs și neapărat trebuie alocate măcar 2-3 ore în zonă.

În Monaco Ville, se găsește Crêperie du Rocher, care oferă clătite extrem de bune, cu prețuri începând de la 2,90 euro, dar sunt și alte bunătățuri.

Calm si liniste in Monaco Ville

Palatul Princiar

Tur de 30 de minute, 8 euro pentru adulți. Dacă vă aflați în fața Palatului la ora 11:55 FIX vedeți schimbul gărzii – Carabinierii Prințului, este un spectacol frumos.
Relaxare de o înghețată în Piața Palatului, admirat priveliștea SUPERBĂ asupra principatului.

Piata Palatului Princiar din Monaco
prin Monaco

Catedrala Principatului, Saint Nicholas

Intrare liberă, merită o raită, de curiozitate și pentru puțină răcoare dacă este cazul, în rest nu m-a impresionat interiorul, adică nu comparat cu lăcașurile italiene de exemplu.

Catedrala Saint Nicholas Monaco

Muzeul de Oceanografie și Acvariul

Intrarea pentru adulți 14 euro, durata unei vizite: între 1,30 – 2 ore, dacă dorești să parcurgi tot, dacă nu vrei să vezi muzeul ci doar acvariul, cu faimoasa sa lagună a rechinilor și jumătate de oră este suficent.

Fontvieille

O zonă mai nouă din punctul de vedere al construcțiilor, dar în care se află portul vechi, Port de Fontvieille.
Terasa Fontvieille oferă mai multe atracții, preintre care: Colecția privată de mașini de epoca a Prințului Rainier, Muzeul de ștampile și monezi, Muzeul Naval. Intrarea costă în jur de 5, 6 euro la fiecare obiectiv.

Fontvieille Monaco
Portul vechi din Portul vechi Fontvieille Monaco
Portul vechi din Portul vechi Fontvieille Monaco

Și dacă v-a luat oboseala și doriți o gustare, cafea, altceva foarte accesibil și la o terasă cu vedere? Una dintre cele mai frumoase vederi asupra portului este oferită la Mc Donalds!

Terasa cu vedere, Mc Donalds Monaco
Fontvieille spre Cap d’Ail

Cum se ajunge la Monaco

Autobuz 100 sau 102 din Nisa: 1 euro, inconvenient: în zonele de vârf sunt destul de aglomerate
Tren: gara Monaco, cel mai rapid mod de a ajunge, în jur de 4 euro biletul.
Automobil: cornișa inferioară, sau mediană și superioară și coborâre. Parcările sunt destul de scumpe, așa că
Cu elicopterul sau cu ambarcațiunea personală.

Bineînțeles că sunt multe alte obiective de văzut precum grădina zoologică (dar pe mine mă întristează) sau grădina japozejă, unde intrarea este liberă, dar cele enumerate mai sus sunt cele mai cunoscute, pe lângă cluburi, ca Jimmy’z, dar asta se încadrează la distracțiile nocturne.

2

0 thoughts on “Un principat într-o zi: Monaco, bien sûr: obiective turistice majore

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.