Vizită la Banca Națională a României

Evenimente Românești

Am fost de curând la un eveniment dedicat finanțărilor pentru IMM-uri la Banca Națională, ocazie cu care am admirat muzeul BNR și m-am întrebat de ce nu este inclus (ca și Casa Poporului) pe lista obiectivelor de vizitat, sau cel puțin nu la fel de popularizat (eu nu știam că se poate vizita și nici ce conține colecția). Și nici nu am auzit pe cineva spunând că a dus vreo delegație de colegi din altă țară și aici.

DSC_3223
in Muzeul BNR

Cum am ajus să vizitez Muzeul BNR

Zilele de Informare CE: Programul COSME și Instrumente Financiare pentru IMM-uri. Un eveniment foarte important pentru toți cei care doresc să își însușească cunoștințe, sau să învețe despre complicatul proces al obținerii accesului la Finanțările Europene. A venit Dl Ministru Florin Nicolae Jianu și Dna Ministru Ioana Maria Petrescu pe lângă alți experți și director de programe, reprezentanți atât ai autorităților române cât și europene. Mi-a plăcut, am înțeles câte nu înțeleg și câte aș avea de învățat în cazul în care la un moment dat aș dori să mă îndrept către această oportunitate. BNR este un excepțional cadru pentru o conferință, cât despre acces, acesta se face ca la aeroport (Intrarea Doamnei) dar nimeni nu te pune să te descalți și nici nu se văd pe nicăieri coșulețele cu cipiceii aceia albaștri.

DSC_3217
In holul de marmura

Am fost impresionată de tot, așa că vă prezint, este o destinație care cu siguranță ne aduce un mare plus la capitolul imagine.

Palatul Vechi și Palatul Nou

Clădirea BNR este un monument istoric, Palatul vechi fiind construit intre 1884 si 1890, după proiectul unor arhitecți francezi, dar realizat de arhitecți și ingineri români. Are cinci cupole, 4 identice și una diferită, mai impunătoare. Acestea au fost realizate după modelul Turnului Orologiului Palatului Luvru din Paris.
Palatul nou (mai mult o aripa nouă) a fost construit între 1940-1942, cel cu Fațada din Strada Doamnei.
Ambele sunt impunătoare pe dinafară și spectaculoase pe dinăuntru.
Istoria și descrierea completă a celor două palate se regăsește pe siteul BNR.

Tur virtual

Pentru a vă face o idee de cum arată cele două palate, pe site puteți face un tur virtual și vedea cât de minunat este. Sunt prezentate printre altele: Rotonda, Galeria Guvernatorilor, Scara Monumentală, Sala Ion Câmpineanu, Vechiul cabinet al Guvernatorului, Sala Consiliului de Administrație, Holul de marmură, Holul Central al Palatului Nou, Sala Costin Kirițescu, Biblioteca BNR, Hol de acces Palatul Vechi.

Hol
Hol din BNR
biblioteca BNR
Biblioteca BNR ma duce cu gandul la Harry Potter
consiliu
Sala de consiliu
scara monumentala
scara monumentala

Ce se poate vizita fizic?

În primul rând BANCA NAȚIONALĂ pe dinăuntru, aripa nouă. Este impresionantă. După, în cadrul Muzeului Băncii din Holul din Marmură este expusă o vastă colecție de monede care la un moment dat au circulat pe teritoriul țării noastre.

DSC_3204
O parte din colectia Muzeului BNR

Ce trebuie să faceți pentru a vizita BNR?

Pentru vizitarea Muzeului Băncii Naționale trebuie obținută în prealabil confirmarea, în urma trimiterii unui email la adresa de vizitare @ bnro.ro. Turul este ghidat și gratuit pentru grupuri (nu se poate vizita individual). Accesul se face prin intrarea din Strada Doamnei.

O parte din colecția Muzeului BNR mai în detaliu:

DSC_3203

DSC_3205

DSC_3206

DSC_3207

DSC_3208

DSC_3209

1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *