Trei zile în paradisul Cemara Besar, o insulă pustie

Asia În Asia Interviuri

Interviu cu Dragoș Buzdugan, partea a 2-a

10547970_730526883669424_4934327356252954954_o
Sufrageria din paradisul numit Cemara Besar

Dacă în prima parte a interviului am vorbit despre cum a fost experiența unui internship în Indonezia, despre indonezieni, acum vă propun să citiți despre cum este să călătoriești singur 3 săptămâni prin țară, cum faci față unor dificultăți și mai ales lucrul care m-a fascinat: să petreci câteva zile pe o insulă pustie.

Imediat după ce a terminat cele 4 săptămâni ale stagiului, Dragoș s-a dus la Ijen, unde a avut un accident de scuter, după ce a lovit un prag de viteza cu 60km/h și s-a dat peste cap. O săptămână din cele 3 a fost compromisă, dar important este că nu a fost mai rău și că s-a recuperat. În plus, a putut continua și excursia.

Și ce ai mai apucat să vezi?

Imediat după accident am stat câteva zile la Bondowoso, după câteva zile în Banyuwangi după care m-am întors în Bululawang unde am mai stat câteva zile.

Doctorii mi-au spus să feresc mâna de apă cât pot, dar nu am mai avut rabdare și am intrat în apă cu mâna încă ranită. Apa sarată a ajutat enorm la vindecare.

Important este că ești bine, sănătos

Toate persoanele mă avertizau: ai grijă când ești în Indonezia, spală bine fructele, nu mânca decât de la restaurante foarte bune, am mâncat toate fructele nespălate, am mâncat de peste tot de pe stradă și nu am avut nici măcar o problemă. Am băut sucuri din acelea de ale lor și cu gheață și cu apă, că mai puneau uneori și apă și nu am avut nimic. M-am obișnuit și cu mâncarea picantă, chiar îmi plăcea foarte tare.

Colegii tăi?

De prietenii mei m-am despărțit, pentru ca ei voiau să mearga în Bali. Pe mine nu mă atrăgea Bali deloc, mă atrag mai tare cărările mai neumblate.

Și asa ai descoperit cum este să călătorești singur

Da și am întâlnit mulți călători singuri: o fată de 18 ani, alta de 19 ani care venise în insula Java după 6 luni în India.

Am remarcat că totul este mai plăcut, fiind singur ești forțat să socializezi. Când călătorești cu prietenii ai cu cine să vorbești, când ești singur trebuie să îți faci noi prieteni.

Totodată, îmi place genul acesta de călătorie, fără țintă: iei rucsacul, te urci pe scuter și mergi unde vezi cu ochii.

10480223_710125262376253_762234132180967887_n

10698689_712841798771266_2728400482311588187_n

10250138_730527943669318_4187154322588176340_n

1545079_730527190336060_1389536284646581797_n

10697420_730526897002756_8280449872623312986_o

10710953_698251013563678_9086984022488833146_n

Ce ți-a plăcut cel mai mult din Indonezia?

Cel mai mult mi-a plăcut când am fost în Karimunjawa și am stat câteva zile pe insula Cemara Besar, numita după copacii care cresc pe insulă.

De pe insula principală a arhipelagului, Karimunjawa, am luat un tur Island hopping cu snorkeling, care ne-a dus la câteva insule din jurul lui Karimun. Cum am pus piciorul pe insula aceea, am știut că vreau să stau mai mult timp acolo. Așa că mi-am găsit transport, mi-am găsit hamac și m-am întors. Tot pe acea barcă mai era un oladez care la fel călătorea singur și a vrut si el să rămână: când călătorești singur nu ești singur decât în anumite momente, în rest ajungi să comunici cu foarte mulți alți oameni.

Și cât ai stat pe Cemara Besar?

3 nopti. 4 zile și 3 nopți.

Și cum te-ai descurcat, unde ai dormit, ce ai mâncat?

Am avut provizii de mâncare cu mine, am avut provizii de apă. Problema a fost că mâncarea o aveam calculată aproape la fix. Am pus mâncarea în copac, să o feresc de șobolani, dar în schimb am uitat de furnici. Au ajuns la ea și mi-au distrus cam 30%. La un moment dat am ramas fără alimente și am avut noroc că aveam cu mine un harpon și câteva cârlige de pescuit. Așa am reușit să prind un pește și să îl mănânc, de foame. Unul mai micuț. Am pus și poza pe FB.

Era superb, pentru ca mă trezeam dimineața, vedeam răsăritul, mâncam ceva, intram în apă, făceam snorkeling, ieșeam, mă relaxam puțin în hamac, mâncam iar ceva, mă plimbam pe insulă, citeam, mai intram să fac snorkeling, pescuiam, seara mă uitam la apus, făceam focul, mâncam, mă plimbam pe insulă. Era superb să te plimbi noaptea pe insulă, deoarece luna făcea foarte foarte multă lumina. Atât de multă lumină încât te puteai plimba fără nicio problemă, intrai în apă și vedeai totul perfect, cred că ți se și adaptau ochii pentru că nu aveai alte surse de lumină.

Snorkeling noaptea?

Nu am făcut deși aș fi vrut pentru că îmi era frică de stone fish care sunt foarte foarte periculoși: dacă ai călcat pe el în 6 ore durerea este atât de rea încât când ajungi la spital îi rogi să îți taie piciorul. Și durerea continuă timp de 6 luni cu dureri de rinichi, este complicat. În plus era foarte periculos cu reciful, pentru că toata insula era înconjurată de recif și puteai să te ratacești în el: înoti și te poți trezi în apă mică, cu corali foarte tăioși dedesubt. Seara mă băgam în hamac, vedeam liliecii cum zboară pe deasupra, valurile, luna, sublim.

A fost cea mai frumoasă perioadă din toată călătoria și îmi pare rău că am făcut-o la sfârșit că altfel poate aș fi stat mai mult timp acolo. Fără să plătești cazare, în natură, a fost frumos, frumos, frumos.

Tot acolo am remarcat că indonezienilor nu prea le pasă de natură. Foarte multi indonezieni veneau pe insulă și aruncau sticle de plastic, ambalaje, resturi. Cât am stat pe insulă de câte ori făceam focul luam cât mai multe gunoaie și încercam să le ardem, să păstrăm insula curată.

Am văzut și eu în apele acelea superbe câte o sticlă și plastic, pet-uri….

Dar tot nu îmi vine să cred, 3 nopți pe o insulă pustie!

Am avut super noroc: într-o noapte am prins eclipsă totală de lună, în noaptea urmatoare ploaie de meteoriți.

Cât a durat?

Câteva ore. Am văzut cum răsare luna și nu înțelegeam de ce este întuneric, pentru că în mod normal era foarte multă lumină noaptea. Am văzut și bioluminescență: organismele acelea mici care în momentul în care sunt lovite de valuri se aprind și formează o feerie la mal.

Culmea culmilor este că aveam internet pe insulă. Prin telefon, doar într-un colț al insulei, trebuia să stai chiar acolo și aveai internet. (În apropiere este o insulă de lux, privată, toată un resort).

Într-o seară, chiar înainte de apus, a venit o șalupă foarte foarte frumoasă, diferită de bărcile bine cunoscute. De pe șalupa au coborat 2 indonezieni cu scaune și masă. Au aranjat masa, scaunele, au pus față de masa, farfurii, tacâmuri, pahare, șampanie, totul pe un banc de nisip de lângă insulă, de cel mult 10mp. Pentru un cuplu de turiști.

Am înțeles mai târziu de la alți localnici că erau de la un resort unde cazarea costa 800 de euro pe noapte.

Cum era să apăreți și voi pe acolo?

Da cum ar fi fost? Să alergăm spre ei 🙂 să ieșim dintre palmieri.

Unii turisti care m-au văzut că am dormit pe insulă, chiar în ultima zi au venit și ei să doarmă acolo.

Ne-au auzit povestind pe insulă s-au dus și ei au inchiriat bărci și au venit.

16124_730527087002737_2935573448020143983_n

Cemara Besar vedere din satelit
Cemara Besar vedere din satelit

1465751_730527127002733_3975591627687008234_o

10378252_730527023669410_3732980591007015593_n

1911826_708594902529289_102379397172891902_n

1902084_708906759164770_2936723212817488531_n

10678708_707540292634750_1186488374751190470_n

Ce te-a impresionat cel mai mult în Indonezia?

Muncitorii de la Ijen. La Ijen am avut ca ghid un bătrânel gârbovit, care de abia se mișca. Ne-a dus sus pe culme, după care ne-a dus jos în crater, să vedem flăcările albastre, ne-a dus înapoi, i-am plătit cei 150 000 de rupii pe care îi datoram după care am aflat că el era patronul magazinului care este sus la Ijen, știi că era unul singur cu foarte mare vânzare: cafea, căciuli, mănuși, cafea, mâncare, de toate.

Ei, ghidul nostru era proprietarul magazinului și a fost primul care a dus oamenii să vadă flăcările albastre la Ijen, el a dezvoltat turismul acolo și automat câștiga mulți bani.

Am înțeles că muncitorii care cară sulf nu trăiesc mai mult de 45 de ani. 40-45 de ani, după care mor, din cauza expunerii la sulf. Și sunt foarte prost plătiți. Noi, care eram cât de cât în formă, găfâiam pe panta vulcanului. Ei treceau pe lângă noi cu greutăți de 80-90kg în spate.

1488069_730527130336066_7635887336087638970_n
C[r[u; la Ijen

Ce ai mai învățat în Indonezia? Despre alții, despre tine, în general…

Am citit pe internet că indonezienii sunt printre cei mai fericiți oameni din lume. Așa că am încercat să aflu de ce. Și mi-a explicat o profesoară: chiar dacă un indonezian nu face nimic, are grădină, și datorită pământului și a anotimpurilor din Indonezia, orice sădesc crește. Asta înseamnă că și dacă nu au un job, ei au ce mânca. În plus lucrurile sunt foarte ieftine. O casă foarte frumoasă, făcută din bambus și materiale eco costă 450$ să fie construită. Casă cu verandă, cu 2-3 camere, bucătărie….

Au păstrat legatura cu natura

În Indonezia ajungi la un asemena grad de relaxare, încât restul lumii dispare. Ești pur și simplu relaxat și fericit fără motiv. Așa trebuie să fie viața.

Este o senzație cum nu am avut niciodată, cea pe care am avut-o acolo.

Indonezia este o țară sigură.

DA! Este o țară sigură și este mult mai fun să pleci fără să ai stabilit nimic de acasă.

Chiar dacă uneori îți dă emoții. Eram o dată într-un oraș și nu reușeam să îmi găsesc cazare, deja îmi făcusem planul că o sa dorm pe marginea drumului.

Toate persoanele sunt foarte prietenoase. Dacă știi limba engleză și dacă ei știu câteva cuvinte sunt nerăbdători să-și exerseze engleza cu tine. Toți te intreabă aceleași lucruri.

Am învățat să zâmbesc mai mult

În Indoenzia am învățat să zâmbesc mai mult. Da, toți prietenii îmi spuneau mereu că sunt prea serios, supărat, în Indonezia am învățat să zâmbesc mai mult.

Am învățat că renunțând la anumite lucruri pe care aici le iei ca și cum ți se cuvin capeți un grad mai mare de libertate.

Renunti la un duș cu apă caldă. Renunți la o toaletă normală. Te obișnuiești să îți dea cineva farfuria de supă cu degetul băgat în supă sau să îți dea lingura ținută cu partea cu care mănânci. Dar capeți un grad de libertate extraordinar. Și odată ce te obisnuiești să dormi sub cerul liber sau să dormi pe un pat care nu este tocmai curat sau chestii de acest gen este super.

Obții mai multă încredere în tine. Dacă pleci undeva fără să plănuiești înainte și te descurci, sunt satisfacții mult mai mari.

Locurile care nu sunt neaparat turistice sunt mai frumoasase, asa că dacă mă întreabă cineva le spun să mearga în locurile frecventate de indonezieni, să mănânce, să doarmă cu ei.

Am plecat cu o valiză foarte mare și cu un ghiozdan mic. Ultima dată când plec cu valiza. Numai cu rucsac. Nici cu un rucsac mare, cu un rucsac de 2, 3 zile.

Așa că dacă vă faceți planuri să megeți în Indonezia, trebuie să luați în seamă că este mult mai ușor cu puțin bagaj, să fiți atenți cu scuterele (Dragoș are permis A, obligatoriu pentru scuterele care se închiriază în Indonezia, care au mult peste 60 capacitate, că altfel nu ar fi închiriat scuter, am și eu pe listă să obțin permisul. Totodată, el avea cască și geacă specială, plus mănuși – dar pe acestea le scosese, ceea ce l-a costat problema cu mâna, echipamentul de protecție este foarte necesar) și să aveți o atitudine deschisă, în Indonezia dacă nu dezvolți o toleranță și nu ești flexibil te poți ori priva de unele experiențe minunate ori face hepatită pe fond nervos, sau stresa inutil.

*Toate pozele din acest interviu provin din arhiva personală a lui Dragoș Buzdugan.

2 thoughts on “Trei zile în paradisul Cemara Besar, o insulă pustie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *