O vacanță frumoasă presupune și mobilitate. Bali este o insulă destul de mare și are multe locuri diverse, este păcat să nu o explorați. Dacă sunteți prin agenție și este totul aranjat ați scăpat de un stres, dar dacă nu, ce faceți? Mai jos vorbesc despre o parte din experiența personală și după despre recomandări pe fiecare mijloc de transport.
Regula de bază:
Cu cât un loc este mai turistic cu atât va atrage mai mulţi oameni de nimic care ar jupui pe oricine fără niciun considerent. De aceea unele locuri le trec pe lista de evitat, ca terminalele din Bali și Probolinggo.
În Bali, fiind atât de turistic veţi plăti pe transportul public o sumă atât de umflată încât diferenţa dintre asta şi shuttle bus DACĂ există este minimă, iar gradul de confort nu se discută. Aşa că nici nu aş sta pe gânduri dacă există opţiunea shuttle. Când văd turiști umflă prețul de 20 de ori și dacă nu ești de acord te lasă acolo. Singurul loc care s-a civilizat în Bali este în proximitatea capitalei insulei, unde există stații de autobuz, bilete, totul este reglementat, în rest… căutați shuttle.
Terminal în Bali
La fel ca în Probolinggo și în Bali este o mafie a autobuzelor, așa că mai bine staţi deoparte de terminale mai ales când sunteţi cu bagaje multe.
Eu eram super obosită după ce dormisem 1 oră și urcasem pe vulcanul Ijen și după imediat bagaje și luat ferry spre Bali.
La terminal am negociat la microbuz de la 100 000 până la 50 000 de rupii, pentru Denpasar. După ce am plecat tipul de la autobuz tot îmi cerea banii, nu înțelegeam de ce că știam că banii se iau după ieșirea din localitate. Argumentând că am ceva cu telefonul i-am dat după ce am ieșit din oraș. Ghiciți: era tot un tout, mafia autobuzelor, a coborât imediat ce i-am dat banii. M-a făcut. Era un autobuz murdar și toate scaunele scârțâiau, suspensii ioc, dar oricum nu aveam alternativă și nu doream să rămân acolo că se însera în curând. Am mers mai mult de 2 ore, că era trafic mult.
Planul era să iau un bemo de la Denpasar. Dar cum am aflat în conversații și pe net (aveam cartelă locală) de la ora 16:00 nu mai era bemo de la Denpasar până la Ubud și toți îmi recomandau taxi. Da, taxi sigur, să mă jefuiască ăia.
Dar uitându-mă eu pe google maps am văzut că era un alt terminal în Mengwi, care este la doar 18 km de Ubud. În drum, iar Denpasar era mai jos, adică mă deturnau din drum.
Așa că am solicitat să mă lase la Mengwi, au făcut niște ochi, nu se așteptau, da, îmi găseau ei repede taxi de la aeroport, imediat.
În terminal să vedeți am întâlnit un cuplu de francezi (backpackeri) care plătiseră până la Denpasar şi fuseseră lăsaţi în terminal la Mengwi. Toți de acolo, mafia autobuzelor săriseră pe ei să plătească încă o dată.
Aşa montată şi nevrând musai să ajung în Ubud, o casă particulară în Mengwi era pentru mine o opţiune la fel de bună şi dimineaţă să iau Bemo la Ubud am negociat un preţ excelent pentru shuttle: 80 000 dar eram numai eu, canapele de piele, etc. Șoferul nici nu a zâmbit, era super ofticat de preț. Da, a fost mic, dar asta este, eram foarte nervoasă pe ei.
Cum ajungem în Bali
În Bali se ajunge ori cu avionul pe aeroportul Denpasar, ori cu feriboatul din Java, Banyuwangi, sau din alte insule: Lombok, Gili, etc.
În timp ce cursele spre Lombok, Gili și alte insule către care punctele de plecare sunt din sudul insulei, cursa Banyuwangi, Java – Bali costă 6 000 de rupii – 0,4 euro. Se dă tichet, este totul oficial, de stat, nu privat.
Cum circulăm în interiorul insulei
Bemo și alte rate ocale
Bemo și alte autobuze la care prețul nu este fix: nu recomand. Odată demult se obțineau prețuri bune, din experiența proprie se cer bani aproape la fel cu cât ar lua un taxi sau shuttle iar condițiile nu se pot compara: sunt mizerabile, mai urâte decât cele din Java și este enervant să plătești prea mult pentru calitate.
Shuttle de la agenții
Din Ubud în Candidasa am luat shuttle de la o agenție din centru, foarte civilizat, aer condițional, piele înăuntru, numai turiști şi a costat 60 000 – câteva ore, distanță mare, mă întreb cât mi-ar fi cerut pentru o dărâmătură locală, cred că vreo 100 000. Ăştia dacă te văd în nevoie profită maxim.
Shuttle shuttle dar dacă pică ceva…..
Chiar și așa, șoferul care ne-a adus de la Candidasa nu a vrut să mă lase aproape de Crystal Beach unde stăteam, deși îi spusesem și am trecut pe aproape, m-a dus până în centrul stațiunii și după credea că îi dau ”extra” să mă ducă la hotel, adică dacă el tot se întorcea de ce să nu facă bani pe urma mea? M-a enervat atât de tare încât nu am vrut să mai iau în considerare nicio altă oferă de transport. Am cărat pur și simplu valiza după mine. Și geanta. Asta după ce am stat la un bar înainte și m-am răcorit/bine dispus, am găsit o englezoaică în vârstă pe care am regăsit-o după la Crystal Beach 🙂 am discutat o grămadă. Venise aici să se lase de băut dar le trosnea de stingea. Punea vodcă în suc, asta pe la 12 ziua!.
Eu am ajuns la hotel pe jos în 35 de minute, noroc cu google maps. 5 km cu valiza după mine. Dar nu m-am lăsat, le-am arătat eu lor ! …. nu. Dar dacă mai vedeam un șmecher nu știu ce îi făceam că am și eu o limită. Adică îmi place să dau, mereu, mă simt bine, dar să vină de la mine, aici sentimentul este altul. Adică nu cu toată lumea, sunt oameni minunați și mulți, cu aceștia îmi place să interacționez, dar nu ăștia care sar pe turiști. Îi văd acum după privire și atitudine.
Taxi:
În zona Kuta, Denpasar: Blue Bird. Compania operează și în alte orașe din Indonezia. Taxiurile au ”meter” taxator, dar trebuie să solicitați să fie pus și să aveți bani schimbați. Nu poți fi sigur că taximetristul nu are aparatul ”defect” decât dacă faceți comandă, chiar și așa trebuie să solicitați să fie pus. Dar prețurile sunt foarte mici, mai mici decât la noi, am ajuns la aeroport cu un taxi la comandă. Și taxiurile sunt luxoase și curate, nu ca la noi, unde se și fumează înăuntru în multe.
Tot în zona Denpasar s-a pus la punct un sistem public de transport foarte modern, puteți ajunge și de la Kuta la aeroport și invers, este curat, foarte ieftin și reglementat, preț fix, stații de autobuz, puteți sta în orice stație și taxatorul vă spune dacă să urcați sau nu într-un anume autobuz, sau pe care să îl așteptați. Cei care lucrează la stat sunt foarte conștiincioși și sunt acei oameni care vor să câștige bani cinstiți.
Motocicletă cu tot cu șofer
Este o opțiune pentru a ajunge la anumite obiective. Negociați cât mai mult și întrebați în mai multe locuri.
Motocicletă închiriată
Este o opțiune, cea mai bună de altfel de a explora insula și cam orice în Indonezia, DAR: atenție, aici scuterele au capacitate peste 120, deci se încadrează în categoria motociclete și trebuie să aveți permis A. Puteți închiria fără nicio problemă, dar dacă se întâmplă ceva….. nici asigurările nu funcționează.
Și da, accidente sunt foarte multe în Indonezia și mulți turiști o pățesc. Cel mai ușor este să fii ars numai la buzunar: majoritatea nu au asigurare și când se întâmplă accidentul, turistul este jefuit de-a dreptul, vine și poliția care este mână în mână, etc.
Turiștii vestici au alte bugete și pentru ei este foarte simplu să ceară 1000, 2000 de euro acasă, la noi este altceva.
Să nu mai spun că sunt cazuri în care cei care ți-au închirirat motocicleta o și fură și iar bani.
Sunt mulți turiști care nu au nicio neplăcere, desigur, marea majoritate probabil, dar eu nu aș risca, mai ales că Dragoș, pe care l-am cunoscut în Indonezia a pățit un accident și a fost operat în Java, a lovit un prag de viteză cu 60 la oră și noroc că avea geacă de motociclist, am scris aici despre experiența lui.
Mai studiați pe net, faceți și cum simțiți, eu aș lua desigur dar numai dacă aș avea carnet A și aș închirira de la un centru oficial, în rest nu aș risca deloc.
Concluzia?
Cam asta ar fi, nu vreau să sperii pe nimeni, a fost frumos, am învățat multe, aș mai merge, dar cu un bagaj mai mic și pe cât posibil pe lumină, atunci sunt mult mai multe opțiuni. Eu am vrut să am toate experiențele deoarece cochetez cu ideea de a face un grup în Indonezia și doream să știu la ce să mă aștept chiar dacă se lucrează și cu ghizi locali. Dar precum vedeți, se poate și fără, iar de multe dintre pățanii acum râd cu lacrimi, văd altfel lucrurile ”la rece” :). Dar multe articole le-am scrisîn draft la cald acolo și am lăsat mult din ele :).
După o carieră de 8 ani ca Head of Media în cadrul uneia dintre cele mai mari companii de retail din România, Mirela și-a luat lumea în cap. La propriu. Ulterior s-a dedicat freelancingului, călătoriilor și scrisului pe blogurile personale. Cu scopul declarat de a vizita toată lumea, dar încet, de patru ani de zile îi inspiră și pe alții să își urmeze visurile și totodată să se bucure de călătorii, aducând ponturi și sfaturi practice din toate destinațiile.
