
Din seria unicat în Azore fac parte și serele pentru cultivarea ananasului: peste 6000. Ananasul de Azore este extrem de zemos, dulce, iar inventivii portughezi insulari îl gătesc în fel și chip, o adevărată delicatesă.
Deși nu este nici soare tropical, nici solul bogat în materie organică necesară dezvoltării acestui fruct minunat și foarte bogat în enzime oamenii din Azore au găsit o modalitate de a-l cultiva, un mod unic în lume – cum de altfel, deja m-am obișnuit cu lucrurile unice de aici – vezi plantațiile de ceai, piscine de lavă în ocean, vizită în interiorul unui vulcan, etc – plantațiile în sere.

Ghidul nostru la Arruda Pineapple
Am fost întâmpinați la plantația vizitată de un ”domn” îmbrăcat cu un tricou roz cu vedere la păr mult pe piept, cu unghiile vopsite roz puternic și cu o față de pușcăriaș, mascul feroce, cu ceva semne de bună purtare. De altfel, ne-a și spus că a fost și pe la ”mititica” și chiar ne-a povestit câte ceva și mi-a arătat cum se sucește mâna la spate – demonstrație 3D. Mi-a dat și o floare de ananas. Ce mai, când ne gândeam că este pe invers ne-a povestit că nu, el este bodyguard la un club și câteva domnișoare animatoare l-au pictat, iar el s-a lăsat, desigur, pentru plăcerea de a sta în compania lor – mai apropiat am înțeles, ciudat personaj, dar simpatic.
Important este că ne-a explicat/arătat tot de pe acolo. Căldura și umiditatea din sere era extremă: noi nu rezistam decât câteva secunde înăuntru. Muncă grea.

2 ani de îngrijire pentru un fruct de ananas în Azore
Ananasul a fost adus din mama Africa în secolul 19 aici și pentru cultivarea lui s-a creat o adevărată industrie, simpă și totuși atât de laborioasă.
1000 de plante într-o seră
În sere – desigur pentru crearea condițiilor optime. Pereții serelor se vopsesc pentru a filtra lumina, a primi exact atâta cât trebuie. Ananasul se plantează într-un loc cu sol special, după care plantele sunt mutate în alt loc, cu alt sol, altă seră de fapt unde stau cel puțin 1 an, iar la 2 ani de la prima plantare se afumă, pentru a forța înflorirea, care se produce la 6 luni de la afumare, un fel de simulare incendiu. Viața și instinctul de supraviețuire primează peste tot, oameni, plante, acolo unde este viață: așa cum sunt copii războiului, după un incendiu în mediul natural, plantele înfloresc – perpetuarea speciei, iar aici se speculează acest fapt.
Ce este inedit: se poate alege momentul înfloririi: ca și la fructul dragonului (vă povesteam despre o fermă de acest tip – dar dragon) fructul de ananas este floarea plantei. Cam la 6 luni după afumare vine și fructul matur.











Noi am vizitat în Sao Miguel plantația A. Arruda Pineapple, situată la doar câteva minute de capitala insulei, Ponta Delgada. Rue Drº Augusto Arruda – Fajã Baixo – 351-296 384 438. Intrarea este gratuită, dar musai cumpărați ceva de la magazin.






Ce se face cu ananas în Azore: Prăjituri de ananas, ananas zaharisit, lichior de ananas, gem de ananas, garnitură de ananas la fripturi și tot așa – nu are sens să vă spun ce gust demențial au toate, dar dacă sunteți prin zonă o idee bună ar fi să le încercați pe toate!

Mă așteptam ca dacă fructele sunt e aici să fie ieftine, dar ce să vezi: prețul pe kilogram este mai scump decât la noi, unde ajunge de import. Ce este drept aici este mai bun!
În piețe se poate cumpăra ananas de Azore cu un preț de arpoximativ 2 euro/kg.
După o carieră de 8 ani ca Head of Media în cadrul uneia dintre cele mai mari companii de retail din România, Mirela și-a luat lumea în cap. La propriu. Ulterior s-a dedicat freelancingului, călătoriilor și scrisului pe blogurile personale. Cu scopul declarat de a vizita toată lumea, dar încet, de patru ani de zile îi inspiră și pe alții să își urmeze visurile și totodată să se bucure de călătorii, aducând ponturi și sfaturi practice din toate destinațiile.
Frumos de tot. Notat pentru cand vom ajunge in Azore, sper sa ajung odata acolo. Trebuie sa fie delicios, si plec de la premisa ca imi place si cel care se gaseste la noi in magazine. Dar cu toate preparatele acelea, trebuie sa fi avut o viata frumoasa acolo.
Multumesc, in Azore mi-ar placea sa merg sa stau mai multe timp, cateva luni, totul este bun si aerul curat, natura incredibila, oamenii deosebiti. Este pe lista, o destinatie cu de toate! Distractie frumoasa acolo!
Buna ananasul din Azore!
Foarte bun!