Către cetatea dacică din Oncești, 5 ore pe dealuri #drumeții în Valea Izei

Ce facem în Valea Izei, Maramureș? Vizite la meșteșugari, vizite la bisericile din lemn, mâncare și băutură pe săturate, chiar prea pe săturate și mai ce? Zona are un potențial uriaș, mai ales pentru drumeții, am descoperit căutând cetatea dacică din Oncești, cea care a dat și numele pensiunii Sub Cetate la Matei.

Primisem asigurări că este foarte simplu de ajuns, nu trebuie decât să o iau la stânga după ultima casă din sat, să trec de izvoarele cu apă minerală Borcut și să merg până la cetate că mă duce drumul, mai întreb oamenii. Simplu, ce bine.

Soare frumos, satul linistit, lumea se uita la mine ca la urs. Mă simțeam atât de ciudat, dar dădeam binețe cum se spune oricui. Găsesc indicatorul, o iau la stânga cu entuziasm, peisajul de vis. În fața mea 3 tineri cu o mare de sticle goale sigur se duceau la izvoare, deci sunt pe drumul cel bun.

Îmi era un pic sete nu știu de ce înțelesesem că izvoarele sunt foarte aproape așa că luasem doar o sticlă goală să îmi iau apă de la izvoare. Mai aveam 2 banane. Nu știu cum de nu am plecat cu apa la mine eu mereu am în vedere acest aspect dar aveam și camera și tableta și nu mai știu câte acareturi și nu am dorit să car mai mult, mai ales că nu aveam rucsac.

Cum spuneam drumul frumos, i-am ajuns și depășit binișor pe băieții aceia și mă mai uitam peste umar din când în când să văd că sunt undeva în spate și sunt pe drumul cel bun.

Dar am simțit ceva la un moment dat că poate am pierdut drumul spre izvoare, nu de alta dar trecuse cam mult timp și chiar muream de sete. Ajunsesem până aproape de Dealul Crucii unde erau 2 oameni în vârstă care dădeau foc la ceva pe deal, la ceva frunze.

Mi-au confirmat că trecusem de izvoare, că trebuia la un punct să fac stânga – da sigur, unde?

Întreb dacă în față mai găsesc o fântână, sau ceva de unde să iau apă, că nu prea doream să mă întorc din drum și mi-au confirmat că în prima vale este o fântână și că imediat la stânga era drumul spre cetate.

Spre vale m-am mai întâlnit cu un domn care părea că vine de la muncă care mi-a confirmat că sunt pe drumul cel bun, s-a abținut să mă întrebe mai multe dar se vedea că moare de curiozitate ce căutam eu așa pe deal cu gentuța după mine, desigur cetatea, m-a întrebat cu tristețe și așa, singură? I-am spus că prietenii mei nu au vrut să vină pe munte, nu știu cum mi-a scăpat dar chiar ce treabă are el că sunt eu singură pe munte?

Am ajuns la pârâu, am băut apă, foarte foarte bună, nu pot să cred cât de bună poate să fie în comparație cu apa îmbuteliată. Și pe drum foarte mult noroi. Dar nu puteam să îl bag în seamă având în vedere peisajul fantastic. Am stat o perioadă aici și am făcut mai multe poze și cu peisajul și cu mine și am luat-o în sus mai departe.

Am ajuns după vreo 20 de minute de urcat serios într-un punct în care am făcut o pauză, chiar am simțit că nu sunt unde trebuie. Am telefonat, din fericire aveam semnal și după descriere – ce să descriu că nici nu știam unde sunt, că astea erau întrebările: pe care creastă, în ce vale sunt, etc, păi de unde să știu că nu îmi mergea netul să văd pe google maps și nici nu știu dacă respectivele puncte erau semnalizate și nu cred. Oricum, de înțeles nu am înțeles nimic decât că sigur am trecut pe lângă cetate, așa că mă hotărăsc să perseverez.

Din valea cetății trebuia să o iau la stânga pe cărare, aici se pare că greșisem și după aceea prin pădure pe creasta dealului: am luat toate drumurile la stânga din ceea ce părea a fi poiana cetății și tot nu am ajuns unde trebuia, dar sigur am fost pe aproape. Mi-a mai luat vreo oră și ceva.

A doua indicație fusese că poate este mai bine să nu mă mai întorc, să o iau pe creasta dealului și să ajung în valea porcului…. ????? Da, sigur.

În drumețiile pe cele câteva cărări pe care am luat-o la stânga am ajuns undeva unde am tot auzit diferite sunete ciudate de animale, semnal nu mai aveam deloc la telefon așa că am hotărât să mă întorc. A doua la stânga s-a înfundat tot în ceva de unde era o cărare foarte mică și este atât de ciudat să mergi fără să știi dacă ești pe drumul cel bun!

La un moment dat am hotărât să mă întorc și din fericire băieții cei 3 încă erau la izvoare și așa le-am reperat. Trecuseră vreo 4 ore cel puțin, așa că de data asta nu m-am putut eu abține să îi întreb dacă au făcut două drumuri și mi-au spus că nu, au stat doar acolo, să se bucure de ziua frumoasă. Nu prea am înțeles eu de data aceasta, mai ales că peste tot văzusem oameni în vârstă muncind, dar desigur nu știi niciodată cum sunt lucrurile, în zonă mulți tineri vin foarte rar acasă, ei alegând să muncească mult prin străinătate. Și oricum nu era treaba mea.

Ajungând la pensiune și dicutând cu oamenii de acolo am descoperit că da, într-adevăr fusesem pe foarte aproape de cetate și că sunt și mistreți, dar să nu îmi fac griji că se sperie de oameni. Maria mai ales a râs copios, ea ajunsese la cetate o dată, dar dinspre Sighet parcă și i se păruse simplu dar fusese cu cineva care știa și oricum în sens invers se pare că este mai la îndemână. Întrebarea rămâne: un turist care dorește să viziteze zona individual, ce opțiuni are?

Căutând informații pe net despre cetate am dat de un articol care se numește cum doream eu să îl numesc pe al meu, căutând cetatea dacică, cu o experiență similară. M-a amuzat fiind foarte bine scris și mi-a confirmat că nu a fost problema mea că nu am găsit cetatea, că fără niciun indicator și atâtea poteci și cărări toate la stânga cum o găsești pe cea care trebuie?

Am înțeles că se va înființa în Oncești un Centru de Informare turistică. Este nemaipomenit, dar ce este nevoie în primul rând: de hărți și de semnalizări. Uitați aici cum a arătat excursia mea solitară într-un parc dintr-o insuliță mică malaeziană, deci nu cel mai turistic loc: pe traseele principale erau și semnalizări pe copaci, pe lângă faptul că din când în când erau indicatoare pe care scria și distanța până la diferite puncte de interes.

Dar mergând așa pe dealuri am realizat cât potențial de drumeții este aici: drumeții peste dealuri între satele din zonă, trasee de o zi, să mergi, să te oprești la un meșter, se pot realiza chiar programe de voluntariat pentru turiști, să lucreze cu oamenii, au foarte mare succes în unele părți de pe glob.

Potențialul îl văd similar cu cel din Cinque Terre, Italia, unde oamenii vin pentru frumusețea satelor, da, dar ce îi atrage este faptul că sunt zeci de trasee cu grade diferite de dificultate și oamenii jumătate din zi merg pe trasee, este inutil să vă spun ce energie pozitivă ai după ce te plimbi în natură, ce poftă de mâncare și ce senzație de bine ai. Asta este senzațional acolo, traseele, drumul către destinații, satele. Și nu numai satele și ce este în ele. La fel și aici, nu numai satele și bisericile, ci și drumurile dintre ele, de ce nu peste dealuri.

Cred că dacă se va face ceva în această privință în viitor va crește numărul de turiști care vor sta mai mult și nu doar pentru obiective și mânca, ci și pentru activități.

Eu nu am găsit cetatea, dar nici nu îmi pare rău, a fost o zi frumoasă, 5 ore pe dealuri care au trecut extrem de repede, m-am umplut de energie pozitivă, într-un cuvânt a fost o zi superbă. Dar cum nu îmi place să las lucrurile neterminate, tot va trebui să mă întorc să găsesc cetatea aceea!. Poate împreună cu familia.