Mirela

Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc! Merg in India cu Kerala Blog Express

Kerala
Credit Foto: Facebook Kerala Tourism

Am învârtit cuvintele acestea în gând de zeci de ori, într-un dialog imaginar cu voi și acum, când este momentul să le scriu – nu am făcut-o anticipat din superstiție – au zburat și îmi fuge mintea în toate părțile încercând să mă gândesc la tot ce doream să vă împărtășesc.
Fapt: pe 12 februarie, deci în 10 zile am bilet spre India, Trivandrum, pentru a mă alătura celorlalți aproximativ 25 de bloggeri din toată lumea alături de care voi merge într-o excursie cu autocarul să vizităm frumosul stat indian Kerala, în cadrul Kerala Blog Express 3, la invitația Biroului de Turism. ”Cauza”: sprijinul primit prin voturile voastre, datorită cărora m-am calificat să fiu luată în considerare pentru această aventură frumoasă.

Sunt deosebit de nerăbdătoare și de emoționată. Am mai fost în Info Tripuri în străinătate, dar niciodată într-unul realizat de un Oficiu de Tursim străin fără nicio legătură cu vreun partener din România și mai ales la care să fiu invitată în urma câștigării unui concurs. Iar concursul l-am câștigat datorită voturilor în primul rând, m-am lămurit ulterior și numai după al calității blogului+Social Media adică dacă primeam voturi dar nu aveam un blog care să îndeplinească anumite condiții minime de trafic, ranking, etc nu mergeam mai departe. Dar voturile au contat în primul rând, că dacă aveam numai blog foarte bun dar nu voturi, nu mergeam, asta pentru cei care vor dori să concureze anul viitor, sunt sigură că vor fi mult mai mulți de la noi din țară care se vor înscrie comparativ cu edițiile precedente.

Sunt bucuroasă deci că voi deschide căi, fiind primul blogger din România care va merge în acest program, aflat la cea de-a treia ediție. Știu că la prima ediție, Cezar Imperator ieșise pe locul 2 însă s-a decalat programul și nu a mai putut merge, iar ulterior nu a mai concurat, dar țin minte că atunci l-am votat și chiar mă gândeam: ce program, să concurez și eu, etc, dar dacă nu mi se dă concediu? Atunci eram angajată într-o multinațională și abia îmi deschisesem blogul, care nu avea mare audiență sau prea multe articole, dar visam. Anul trecut nu am avut în vedere programul uitasem între timp, dar la cea de-a treia ediție și prima oară când m-am înscris, totul a mers legat!

Forța Facebook-ului

Anul acesta am văzut foarte târziu că este acest program, dar am simțit că este al meu, deși nu aș fi avut mari șanse, că mi s-a validat profilul pe 24 decembrie și mai erau câteva zile de vot. Iar alții se înscriseseră de la început de decembrie și aveau deja foarte multe voturi.
Dar cum nimic nu este imposibil și cum ce este al tău este pus deoparte, am făcut o adevărată campanie timp de 2 zile, după Revelion și datorită unor oameni minunați care m-au ajutat distribuind și votându-mă am reușit ceea ce mi se părea un pic utopic. 

VĂ MULȚUMESC MULT DE TOT!

Vă mulțumesc mult, nu numai pentru Kerala, ci pentru voi. Faptul că v-ați dorit să câștig, generozitatea voastră mi-a dat aripi în general. Am primit multe mesaje în care mă întrebați dacă puteți să distribuiți, sau ați distribuit, sau mă întrebați ce s-a întâmplat, dacă am câștigat, câte voturi am avut, etc. Ați crezut în visul meu și ați dorit să merg în India, de aceea mi-ați dat voturile. Știu că este vorba numai de 2 click-uri, postări, etc, că nu este mare efort fizic, dar știm de fapt că efortul este mare, unul de suflet. Sunt care nu au vrut să mă ajute tocmai pentru că de ce să merg eu acolo, am învățat multe din această campanie însă prefer să le iau numai pe cele bune, am fost surprinsă foarte plăcut de unde nu mă așteptam în repetate rânduri. Important este că sunt atâția oameni pentru care contează bunătatea și au puterea de a fi generoși.
Sunteți minunați!

Cum a fost

Votul s-a încheiat pe 3 ianuarie, pe 8 am primit un mail Welcome to Kerala Blog Express, din care am aflat că am fost shortlisted pentru program, dar că nu este final, că depinde de a lua viza, a prezenta pașaportul, biletul de avion, etc. Doaream să vă spun dar dacă se schimba ceva? Am așteptat, foarte greu!

Așa că deși îmi venea să sar în sus de bucurie a început marele stres. Pentru că devenea real, dar nu era sigur. Pașaportul meu expira în mai și avusesem un sentiment să îl schimb în decembrie, dar am procrastinat, chiar cu gândul la KBE, am zis să nu cobesc, uf, se pare că sunt destul de superstițioasă. Dacă îl fac și nu este nevoie, dar să vezi că o să ajung să fac temporar. Așa a fost. Sau mi-am atras eu realitatea prin gânduri? Chiar nu mă interesează în acest caz.

De costat mă costă un pașaport, că am făcut temporar înainte să primesc răspunsul de la echipa indiană că este bun și cel vechi, în India se cer 3 luni de valabilitate. Degeaba, deja îl luasem pe cel nou – vineri primisem mailul de welcome și trimisesem pașaportul vechi cu mențiunea că rezolv repede și la ora 11:30 luni aveam deja noul pașaport. Dar… primul lucru pe care îl voi face când ajung în țară din India va fi să îmi fac pașaportul electronic.

După câteva zile am primit și invitația pentru a lua viza, eram în Bruxelles, am aplicat imediat ce am ajuns acasă pentru viză de turist, mi s-a dat de jurnalist (mai scumpă) nu a mai contat, am fost fericită că o am, revin la subiect în alt articol și mai departe.

Am luat și biletul de avion după mai multe variante, inițial doream să plec după terminarea programului, deși cochetam și cu ideea de a mai sta 2 săptămâni, însă aveam un sentiment că nu, dar după ce am citit un articol de la o altă bloggeriță care va participa m-am hotărât să mai stau o săptămână doar, de ce nu? Și am schimbat biletul. Și emis.

Traseu în Kerala❤

Vom vizita Kovalam, Trivandrum, Alappuzha , Marari , Kumarakom , Thekkady, Munnar, Cochin , Muziris , Wayanad , Kalamandalam , Kozhikode până pe data de 29 februarie. Pe 8 martie am zborul înapoi, deci voi mai sta 8 nopți pe cont propriu, este important mai ales că una este să stai într-un program și altceva fără, altfel stau lucrurile. Nu sunt sigură sigură că voi rămâne numai în Kerala, dar tind să cred că da, acesta este planul acum, să mă bucur de regiune, este superbă am auzit, sigur voi dori să stau mai mult undeva, sau nu știu, o să mă decid spre sfârșitul programului.

Ce este inclus

Programul va acoperi cazarea, masa, activitățile și transportul pentru 16 nopți, plus 70% din valoarea biletului de avion. Viza, asigurările, cheltuielile personale etc, sunt suportate de către participanți.
Vom primi și tricouri, sim carduri, așa că voi avea internet și vă voi bombarda cu poze și informații, pe toată durata călătoriei și deja s-a format un grup pe FaceBook și am văzut că indiferent de țară, toți suntem foarte entuziasmați și nerăbdători, este o efervescență acolo!

Pentru bloggeri

Voi sprijini un blogger anul viitor, în campania de voturi, o să aleg dintre cei care se vor înscrie în funcție de tema și calitatea blogului, să fie în temă cu ce trebuie pentru acest program și de cât de mult muncește atunci când este parte dintr-o campanie. Asta pentru că dacă sunt bloggeri care nu acoperă un subiect după ce beneficiază de un program ar afecta șansele altui blogger de la noi, sau le-ar diminua și nu vreau să fiu parte din așa ceva, vreau să deschid căi, nu să le închid.
Acest program nu este făcut numai pentru ca un blogger să se plimbe, ci pentru a ajuta la promovarea regiunii, oamenii fac eforturi și este normal să apreciem la fel de mult ceea ce fac, sau să nu mergem din start. Din fericire îmi place și să vizitez și să scriu, cu responsabilitate și sinceritate, așa că vreau ca cine va mai merge să fie la fel, de ce să nu meargă un blogger din România în fiecare an? Sau poate 2? Ar fi și mai frumos și este posibil, eu cel puțin voi sprijini asta cât pot, un blogger poate beneficia o singură dată de program, timpul trece repede, puneți noiembrie pe agendă, pentru a prinde runda de înscrieri cât mai curând.

Zilele viitoare voi avea multe de făcut, drumuri, alte schimbări, bagaje, de scris, alergătură, pregătiri. Emoții. De terminat articolele despre Bruxelles, de scris altele, dar acum că m-am mai liniștit sper să mă concentrez mai bine și să fiu mai eficientă la scris decât în ultima perioadă, când mult timp am stat ca pe ace. Plus că am luat câteva hotărâri importante, schimbări mari pentru 2016 și am și acționat, am renunțat la unele lucruri, pentru ceea ce este mai important în acest moment. Dar să le luăm pe rând….

Kerala, India here I come!

Love,

Mirela

shutterstock_174675254 [Converted]

16 gânduri despre “Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc! Merg in India cu Kerala Blog Express

  1. In primul rand felicitari, ma bucur pentru sansa ta. Imi pare rau ca abia acum am auzit de blogul tau ca sigur te-as fi votat pentru ca eu ador India. Astept cu drag impresiile si fotografiile din aceasta minunata calatorie. Poate in viitor ma voi alatura si eu acestui minunat proiect!
    Multi pupici!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Multumesc mult de tot pentru gandurile frumoase si cum spuneam: trebuie sa facem lucrurile care ne ‘trag’ spre ele, asa ca mult succes in tot. Este prima oara in India si ma bucur ca va fi intr-un cadru atat de frumos!

      Apreciază

    1. Multumesc mult de tot si da, trebuie sa participi, pana la urma nu stii care este sansa ta daca nu incerci. Sunt si altii care au castigat cu bloguri tinere si al meu este destul de tanar (mai putin de 2 ani si jumatate) ai timp un an sa lucrezi😀 asa ca, totul este posibil

      Apreciat de 1 persoană

  2. Felicitari Mirela! Se pare ca tu ai fost norocoasa. Si eu mi-am dorit foarte mult aceasta calatorie dar se pare ca Cineva acolo sus a avut alte planuri cu mine si de aia m-a lasat „la vatra”. Nu e problema ca voi avea si eu aici „aventurile mele”. Nu ma plictisesc.Am zis eu ca may the best win. Ai zis nioembrie? Eu sunt nascuta in noiembrie deci pazea ca nu mai ratez inscrierea la editia 4. Si mi-ar placea tare mult sa beneficiez de sprijinul tau. Daca tot esti pioniera anul asta, o sa fii mentor la iarna. Pana atunci sper sa imi imbunatatesc si blogul ca sa fie toate cele aliniate.

    Apreciază

    1. Buna Madalina, da, asa este. Tu ai aflat foarte tarziu, trebuia sa ai voturi multe, nu ai avut deloc timp de campanie, nu e3ste vorba despre cel mai bun, ci foarte tare si despre cat te implici. Eu mi-o doream de 3 ani😀 asa ca…. ai timp, daca si cand va fi sa fie va fi. Dar sunt si alte competitii internationale de calatorie, mereu, asa ca nici nu stii de unde sare iepurele eu mult succes iti doresc in tot ce faci si o sa scriu despre cum a fost, sfaturi si voi sustine la anul asa cum am spus in articol. Seara frumoasa!

      Apreciază

  3. Felicitaaaari! Ma bucur super mult ca ai castigat! Nu imi displacea ideea si ma inscrisesem si eu, dar eu pe 13 februarie am niste planuri mari la care nu as fi renuntat pentru nimic in lume, deci eram mega ofticata daca ma alegeau pe mine! Pe site era afisat 15 februarie si chiar le-am dat mesaj pe Facebook sa ii intreb daca e fixa data, sau daca e posibil sa se intample mai tarziu.
    O sa te urmaresc! Dupa ce am fost in India chiar am spus ca visez la Kerala si sudul Indiei in general! O sa fie o experienta geniala!
    Haveeee fuuuun! Romania este in Kerala Blog Express & will rock!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

WordPress.com Logo

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

Comentezi folosind contul tău Twitter. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

Comentezi folosind contul tău Facebook. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

Comentezi folosind contul tău Google+. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s