Guruvayur, începe aventura: trenuri locale, elefanți, maeștri yoghini, temple interzise non-hindușilor #Kunnathur Mana Ayurveda

India Kerala

Swami Kashitheerthananda

Aventura indiană pe cont propriu începe odată cu debarcarea din autocarul Kerala Blog Express și îmbarcarea în mult mai pământeanul tren local, ceva care m-a făut să mă gândesc: serios? Cum de am ajuns aici? Deși am avut emoțiile pe care le am de obicei în fiecare loc nou, nu știu cum dar lururile s-au aranjat cum nu se poate mai minunat. Deocamdată. Deoarece de la statutul de tomberoneză imperială într-un tren ca vai de lume, un vagon întreg cușetă cu oameni la grămadă m-am trezit cu tot cu valiza mea frumoasă și cu celelalte acareturi adunate între timp într-un loc superb, Kunnathur Mana Ayurveda Heritage, cu o întreagă armată de oameni porniți să facă orice să mă bucur de șederea aici.

Am luat trenul de dimineață (3:20) – la ora aceasta se puteau face rezervări online și am ajuns în gară la Guruvayur la ora 5:50, de unde am fost preluată de Akhi Roop, cel mai simpatic Manager Executiv din lume, are doar 21 de ani dar este foarte muncitor și extrem de amabil, deși mă sufocă un pic cu atenția, i s-a spus să stea mereu cu mine să nu îmi lipsească nimic și chiar așa și face, m-am trezit că mi-a adus ceva în cameră și începuse să îmi împacheteze lucrurile aruncate peste tot. Nu prea înțeleg cultura locală, dar învăț, desigur l-am oprit din cotrobăială. Și nu, nu vreau să fac baie în piscină la ora 6:30 dimineața, după ce mă trezisem la 2:00. După puțină odihnă, am mers la micul dejun, masaj ayurvedic și începe aventura.

Kunnathur Guruvayur (58)

Paranteză: Faptul că am venit aici la invitația statului Kerala este privit ca o mare onoare, așa că am parte de un tratament cum nici nu mi-aș fi putut închipui: directorul general și după cum îmi dau seama din familia care are proprietatea și alte afaceri locale a venit cu mașina personală și ne-a plimbat toată ziua. Nici acum nu știu exact dacă am fost purtată pe unde avea treabă, intercalat cu obiective, sau ce anume, dar a fost minunat. Cu siguranță mi-a plăcut mai tare să ajung pe ici colo, în case locale, ba la soacră, ba la magazinul ayurvedic să ia proviziile pentru centru, ba la templu, sau chiar la un renumit maestru yoghin, decât la atracțiile turistice propriu-zise.

Kunnathur Mana Ayurveda Heritage

Despre casa Kunnathur Mana Ayurveda și despre istoria ei voi scrie o postare separată, pot să vă spun că m-am îndrăgostit de acest loc de la prima vedere și că m-am bucurat foarte tare că m-au invitat să stau la ei 2 zile, să cunosc acest loc.

Masaj Ayurvedic

A început cu o consultație, unde s-a dovedit că nu am nimic. La întrebarea: aveți probleme de cădere a părului, m-am uitat la doctor arătând la părul meu și amândoi am pufnit în râs, care ne-a ținut o perioadă. Și după consultație masajul, mi-a plăcut mult masoarea, foarte delicată, trimite o energie pozitivă incredibilă dar am stat mai mult de 1 oră într-o masă de ulei, terminată cu o saună – a fost bine, dar ulterior a trebuit să mă odihnesc obligatoriu 1 oră, așa scrie la carte.

După odihnă, prânz ayurvedic, vegetarian

Case frumoase, nu este India aceea la care mă așteptam. De fapt toată Kerala este deosebită, din câte am văzut până acum.

Kunnathur Guruvayur (60)

Punnathur Kotta – tabăra elefanților

Loc numit și Anakotta, aici sunt peste 56 de elefanți care aparțin Templului Guruvayur, mulți donați de către diverși particulari. Cel mai mare număr de elefanți masculi asiatici aflați în captivitate din întreaga lume se află aici. Sunt minunați, dar nu este un loc vesel, deși elefanții arătau foarte bine, sunt îngrijiți, sănătoși, nu ca cei din circuri, unii mai nărăvași, alții se îmbăiau. Aceste creaturi fantastie mă fascinează, aș vrea să stau mai mult în preajma lor, la un centru de recuperare, desigur nu în libertate. Am văzut și elefanți în libertate și sunt maiestuoși și așa trebuie să rămână. Mai multe despre elefanții de aici pe wikipedia, mai jos în pagina dedicată templului.

Kunnathur Guruvayur (8)

Kandanassery, un loc de înmormântare din Epoca de Fier

Kunnathur Guruvayur (9)

Umbrele de piatră, un alt sit străvechi

Am ajuns și la cabinetul doctorului de la centrul ayurveda, care a rămas acolo, iar după la casa soacrei D-lui Shelly Poyyara, unde am primit ceai, am răspuns la toate întrebările, foarte curioși toți de câți oameni sunt în casa mea. Eu, desigur foarte neobișnuit, aici nu există conceptul ca o femeie să stea singură, dar ei cunosc faptul că noi suntem total diferiți și că rolul femeii este altul. Am primt cipsuri, banane, ceai și am făcut și o plimbare în grădină.

Kunnathur Guruvayur (26)

Kunnathur Guruvayur (22)

Kunnathur Guruvayur (20)

Biserica Sfântul Toma

Aici este locul unde a debarcat Sf Toma, biserica este fondată de el și este locul de unde s-a răspândit creștinismul în această parte din lume. Există și un muzeu. Mai multe informaíi pe wikipedia, aici.

Kunnathur Guruvayur (30)

Kunnathur Guruvayur (27)

Kunnathur Guruvayur (31)

Kunnathur Guruvayur (28)

Kunnathur Guruvayur (32)

Piața de pește de pe plajă

A fost un moment foarte interesant, la sfârșitul fiecărei zile se desfășoară o licitație. Dl Shelly a achiziționat 2 pești, spune că pentru mine, dar cum i-am spus: păi ce, vreți să stau o lună aici? De fapt ei ar fi vrut să stau mai mult, dar trebuia să ajung în Kochin.

Templul Guruvayur, dedicat zeului Krishna

5000 de ani vechime, este uriaș, cel mai mare templu hindus din sudul Indiei dedicat lui Krishna/Vishnu, templu denumit și Bhuloka Vaikunta – a fost un mare privilegiu să ajung și un mare noroc, pentru că aici sunt acceptați numai hindușii. Gazdele mele mi-au luat ceva cu elefanți, o statuetă, de la un magazin din apropiere, asta îmi mai lipsea din bagaj. Chiar mă îndemnau să aleg și alte lucruri dar nu mi-a venit să zic, deși trebuie să umpăr niște măști, așa am simțit.

Întâlnire ce Swami Kashitheerthananda, președintele R. Shankar Charitable Trust

Am ajuns și aici, o mare onoare, am fost întâmpinată cu bucurie, mi s-au pus o grămadă de întrebări, oamenii sunt foarte curioși, am încerat să ascult mai multe dar erau prea interesați de ce fac eu acolo, cum este cu programul, de ce sunt singură, câți oameni sunt în casa mea, etc.

Swami Kashitheerthananda

Cât despre intrări la obiective…. nici nu le menționez, se învârt în jurul sumei de 5 rupii, adică ¼ din prețul unui litru de apă.

Proiect sprijinit de Nikon România și de First Class Intl, o agenție boutique care realizează foarte multe programe frumoase, multe pentru SPA, vindecare, cunoaștere, pentru grupuri sau individual, în diferite destinații exotice și nu numai.

Kunnathur Guruvayur (13)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.