Kieler Woche, cel mai mare festival de vară din nordul Europei

Anul acesta am ajuns în Kiel în cea mai bună perioadă de a vizita orașul, respectiv în timpul Kieler Woche, cel mai mare festival de vară din nordul Europei și cel mai mare eveniment de yachting din lume. Peste 3 milioane de vizitatori au ajuns în Kiel în cele 9 zile de festival și au fost sute de concerte, regate, artificii, baloane, mii de yachturi din toată lumea, petreceri peste petreceri.

Împreună cu Ramona și cu Daniela, uneori și cu Nicolae, Ioana și David, am bătut străzile ziua și noaptea, de colo-colo, în punctele unde se desfășurau diferite evenimente. Orașul fierbe: peste tot oameni de toate vârstele, zâmbete, vânzoleală. Însă este civilizație, nu se țipă, nu se urlă, nu se face mizerie.

Kieler Woche 2016: 

  • Tradiție: în 2016 a avut loc cea de-a 134-a ediție a Kieler Woche, între 18-26 iunie.
  • S-au desfășurat în jur de 2000 de evenimente de cultură, navigare, concerte, știință, politică, sport.
  • Au fost în jur de 300 de concrete de muzică rock și pop pe scene amenajate în tot orașul: efectiv dădeai de spectacole la orice oră te plimbai prin oraș, fie în centru, fie pe promenadă, în parcuri etc.
  • 5000 de navigatori, femei și bărbați, din 50 de țări, 2000 de yachturi și alte ambarcațiuni, aproape 40 de evenimente de sailing, 400 de evenimente detip regatta și 11 curse.
  • Se desfășoară și alte competiții, de ciclism, golf, basketball, bowling, canoe polo, handball, hockey, rugby, roller-skating, șah și alte evenimente pentru copii.

Important:

Dacă doriți să mergeți în Kiel în timpul Kieler Woche, trebuie să vă faceți planuri cu mult timp înainte, dacă doriți să:

  • Găsiți cazare la prețuri rezonabile, sau să găsiți cazare în general: mulți dintre cei care au ajuns la festival au stat în satele de lângă oraș, ceea ce nu este rău, dar trebuie să luați în considerare timpul/prețul pentru a face naveta.
  • Să luați parte la Wind Parade, evenimentul in care toate ambarcatiunile iau parte, unele oferind si locuri pentru spectatori. Toate biletele au fost vândute cu 4 luni înainte de eveniment, cu două săptămâni înainte, când am încercat noi, era deja dat tot, toate biletele, din toate categoriile, din toate navele participante. Ramona a fost și la oficiul turistic și a trimis solicitări și fiecărei nave în parte. Nimic. Soluția care i s-a propus a fost să ia vaporașul normal, feriboatul și să ajungă pe plaja unde ajung toate navele, să stea acolo și după retur. Ne-am lăsat păgubașe, mai ales că a plouat tare duminică, așa că oricum nu a fost extraordinar, a murit și capra vecinului deci.

Nave și competiții

Pavilioane pentru fiecare țară participantă

Baloane și artificii

Zilnic a fost câte un foc de artificii, iar în ultima seară unul mare, la canal, 15 minute feerice; am postat un film cu o parte din acest spectacol pe pagina de Facebook, aici. 

 

 

 

 

 

 

După o carieră de 8 ani ca Head of Media în cadrul uneia dintre cele mai mari companii de retail din România, Mirela și-a luat lumea în cap. La propriu. Ulterior s-a dedicat freelancingului, călătoriilor și scrisului pe blogurile personale. Cu scopul declarat de a vizita toată lumea, dar încet, de patru ani de zile îi inspiră și pe alții să își urmeze visurile și totodată să se bucure de călătorii, aducând ponturi și sfaturi practice din toate destinațiile.

2 comentarii la „Kieler Woche, cel mai mare festival de vară din nordul Europei”

  1. Pingback: 6 zile în Kiel: festival, shopping, plajă la Marea Baltică – ExTraViTa

  2. Pingback: La Regata Marilor Veliere Constanța – ExTraViTa

Lasă un răspuns