Cinci din travel #martitreiceasuribune 10.10.2017

Zbor Aeroflot escala Moscova 10

Simona Halep a ajuns acasă și a zburat cu un avion de linie Airbus al companiei ruse Aeroflot, acum poți intra în spectaculosul crater al celui mai devastator vulcan din lume, iHotel din Taiwan are câte un PC și console de  jocuri în fiecare cameră, Venezuela devine inaccesibilă, o altă companie aeriană anulează zborurile și care sunt cele mai vizitate 20 de castele din lume. În știrile de marți, 10 octombire 2017.

1. Simona Halep a ajuns acasă. A zburat cu compania rusească Aeroflot

Marea noastră campioană s-a întors acasă din China. Simona Halep este o mare campioană nu doar acum, că este numărul 1 mondial, ci încă de când a intrat în TOP 10 și va rămâne indiferent ce rezultate va avea în continuare, sperăm și apreciată așa, nu ca în splendidul pamflet Times New Roman Te iubim! Statuia Simonei Halep a fost dezvelită la Bucureşti şi va fi acoperită la loc când pierde primul meci.

Deci marea noastră campioană s-a întors acasă și eu la ce mă uit… la avionul cu care se întoarce, că doar fiecare cu oile lui – recunosc că sunt obsedată de avioane, șalupe, vapoare, catamarane, mașini, știți voi, orice te duce undeva repede. La TV s-a arătat un alt avion aterizând, când pac: camera strânsă pe avionul Aeroflot, dar în așa fel încât să nu se vadă compania. A apărut însă în toată splendoarea la știri, dar și în prim plan caracterele rusești și în alfabet latin sigla Skyteam, alianța din care face parte compania. La TV au spus că a venit cu un avion privat. Oare de ce? O fi fost închiriat în regim charter? Nu cred. Ar fi cam scump, fiind un avion mare folosit în zborurile de linie. Nu știu cât de mare o fi fost delegația, însă la Aeroflot chiar sunt tarife extraordinare pentru Asia și Caraibe, acolo am zburat cu ei și m-am bucurat să văd că au fost aleși și pentru transportul Simonei Halep. Și da, mi se pare o super știre de marți, mai ales că puțini cunoașteți că există și această opțiune. (SIC!)

Zbor Aeroflot escala Moscova 10
Flota Aeroflot: Sheremetyevo International Airport

Sursa foto: eu, că ce pot face așteptând un zbor în aeroportul din Moscova decât să fotograqfiez aeronavele? Cu un asfel de Airbus a ajuns și Simona Halep în țară.

2. Venezuela devine inaccesibilă? O altă companie aeriană anulează zborurile

Criza din Venezuela amenință să scoată Venezuela de pe harta turismului. După United, Lufthansa și Air Canada, care s-au retras din Caracas, Argentine Airlines încetează zborurile spre Venezuela, din cauza instabilității politice, a contractelor guvernamentale neplătite și a preocupărilor legate de securitate.

Asociața intarnațională IATA a declarat că nu au mai rămas decât șase sau șapte companii care operează câteva zboruri, cu o frecvență mult redusă. Vicepreședintele Peter Cerda a declarat: ”Venezuela devine izolată, este practic deconectată de restul lumii, mai presus de toate prin aer și nu vedem nicio soluție pe termen scurt”.

Companiile aeriene care încă zboară în Venezuela

  1. Air Europa
  2. Air France
  3. American Airlines
  4. Avio Airlines
  5. Caribbean Airlines
  6. Copa Airlines
  7. Iberia
  8. TAME

Sursa: Telegraph.co.uk

3. Cele mai vizitate castele din lume

Travel and Leisure a dat publicității un clasament al celor mai viziate castele din lume, cu date adunate de la agențiile guvernamentale și de la administratorii locațiilor. Deși articolul a fost publicat acum, datele sunt aferente anului 2013, însă tot putem primi inspirație.

Ce mi se pare fantastic: cinci castele sunt din Japonia! Clar japonezii adoră turismul cultural și la ei în țară, pentru că acest număr nu poate fi influențat numai de vizitatorii externi.

Castelul din Edinburgh, arhiva personala

Nr. 1 Orașul Interzis (Muzeul Palatului), Beijing
Vizitatori anuali: 15,340,000

Nr. 2 Luvru, Paris
Vizitatori anuali: 9,334,0000

Nr. 3 Marele Palat, Bangkok
Vizitatori anuali: 8,000,000

Nr. 4 Palatul Versailles, Franța
Vizitatori anuali: 7,527,122

Nr. 5 Palatul Topkapi, Istanbul
Vizitatori anuali: 3,335,000

Nr. 6 Palatul de iarnă (Muzeul Hermitage), St. Petersburg, Rusia
Vizitatori anuali: 3,120,170

Nr. 7 Turnul Londrei, Marea Britanie
Vizitatori anuali: 2,894,698

Nr. 8 Palatul Schönbrunn, Viena, Austria
Vizitatori anuali: 2,870,000

Nr. 9 Alhambra y Generalife, Grenada, Spania
Vizitatori anuali: 2,315,017

Nr. 10 Castelul Shuri, Okinawa, Japonia
Vizitatori anuali: 1,753,000

Nr. 11 Castelul din Praga
Vizitatori anuali: 1,748,000

Nr. 12 Castelul Kumamoto, Kumamoto, Japonia
Vizitatori anuali: 1,579,000

Nr. 13 Castelul Neuschwanstein, Bavaria, Germania
Vizitatori anuali: 1,520,128

Nr. 14 Castelul Osaka, Japonia
Vizitatori anuali: 1,512,000

Nr. 15 Castelul Nagoya, Japonia
Vizitatori anuali: 1,472,000

Nr. 16 Castelul Nijo, Kyoto, Japonia
Vizitatori anuali: 1,463,000

Nr. 17 Castelul Edinburgh, Scoția, Marea Britanie
Vizitatori anuali: 1,420,027

Nr. 18 Palatul Catherine, Tsarskoye Selo, Rusia
Vizitatori anuali: 1,382,000

Nr. 19 Castelul Windsor, Berkshire, Regatul Unit al Marii Britanii
Vizitatori anuali: 1,327,976

Nr. 20 Palatul Dogilor, Veneția, Italia
Vizitatori anuali: 1,307,230

Sursa: Travel + Leisure

4. Acum poți intra în spectaculosul crater al celui mai devastator vulcan din lume

Explozia vulcanului Tambora din Indonezia, din anul 1815 a putut fi auzită de la 1930 de kilometri depărtare. Au fost aruncate peste 140 de miliarde de tone de pietre și cenușă, atunci pierzându-și viața oficial peste 71 000 de oameni, însă unele surse spun că peste 120 000.

Un record trist, această erupție figurează în Guines Book ca cea mai mortală din toate timpurile. Anul de după explozie a fost numit anul fără vară, o mare parte din emisfera nordică neavând parte de o schimbare de anotimp, fiind o iarnă parcă fără sfârșit. Poveștile cu rufele care au înghețat pe sârmă vara sunt doar o parte din problemă, dezastrul fiind foametea care a urmat. Irlanda a fost una dintre țările afectate grav de foamete, deci tocmai până unde s-au făcut simțite efectele! Suntem atât de fragili, cu toată tehnologia noastră.

Pe vremea aceea nu existau mijloacele de comunicare modernă din zilele noastre și nimeni din Europa nu știa că motivul frigului și al foametei a fost un vulcan care a explodat în Indonezia.

Muntele Tombora era similar ca înălțime cu Mont Blanc-ul, aproximativ 4810 metri. Erupția din 1815 i-a ”tăiat” vârful, asfel că acum muntele are 2722 metru și are un crater de 1100 m.

Parcul Național ”Mount Tambora” a fost vizitat de numai 60 de călători în 2016, deși există mai multe oportunități de trekking, camping, drumeții și se poate intra în crater.

Cred că vă dați seama că deja este prea mult pentru mine, abia aștept să ajung acolo. Mai ales că vulcanul este pe insula Sumbawa, chiar aproape de Lombok, unde este vulcanul Rinjani, un alt vis de-al meu, alături de Semeru. Am prins microbul escaladări vulcanilor și știu că voi ajunge iar în Indonezia, într-o călătorie de câteva luni, sau măcar tot o lună și atunci le voi ataca pe toate. Și dacă ajungeți înaintea mea, sau plănuiți, aruncați un ochi pe Visit Tambora. Eu deja le-am spus că vin, nu știu când, dar vin!

Sursa: Daily Mail

 5. iHotel din Taiwan are câte un PC și console de  jocuri în fiecare cameră

Fiecare cameră din hotelul iHotel Taiwan are câte un computer performant pentru jocuri. Iar în lobby există o stație pentru jocuri cu ultimele echipamente. Hotelul a fost denumit de către Daily Mail, sursa acestui articol, cel mai ”pentru tocilari” loc din lume unde poți să stai. Pe cine tentează?

O zi frumoasă de marți să aveți!

Lasă un răspuns