Situl antic Butrint Albania poarta leului

Situl antic Butrint Albania – de ce trebuie să îl vizitezi

Albania

Aflat în patrimoniul UNESCO, situl antic Butrint impresionează prin poziționare, prin vestigiile civilizațiilor trecute care pot fi admirate și prin frumusețea cadrului natural. Totodată, Butrint uimește și prin modul cum este gestionat, foarte prietenos cu turiștii, la standarde vest-europene. Fie că mergi cu un ghid, fie că explorezi locul pe cont propriu, ai toate facilitățile și toate informațiile necesare pentru a te bucura de timpul petrecut aici. Dar până ajungeți la el, îl aduc eu la voi, cu multe informații și fotografii!

Butrint este poziționat la aproximativ 15 de kilometri de Saranda, aproape de granița cu Grecia, pe un deal cu vedere la canalul Vivari. Este parte din Parcul Național Butrint, din care face parte și lacul cu același nume.

Situl a fost locuit din timpuri preistorice. Ulterior, a fost pe rând: colonie elenă, oraș roman, episcopie a Epirului. După o perioadă de prosperitate sub administrarea bizantină, a urmat ocuparea venețiană și orașul a fost abandonat. A fost părăsit când a dispărut apa potabilă și s-au format mlaștini. De atunci a căzut în uitare, până când a fost descoperit de către arheologul italian  Luigi Maria Ugolini. În cinstea lui, au fost ridicate la intarea în sit, lângă turnul venețian două coloane din marmură – acestea nu sunt antice!

Situl antic Butrint Albania 9
Situl în sine este frumos

Chiar de la intrare, avem un panou în care putem vedea cum arăta orașul în diferite perioade. Vom observa că inclusiv relieful s-a schimbat mult!

Butrint a fost inițial o așezare elenă, din secolul 4 ÎC. În 228 ÎC a intrat sub protectorat roman, iar în anul 44 ÎC Iulius Cezar a declarat orașul colonie romană. A rămas port roman până în secolul 6 DC. Războiul dintre imperiul otoman și venețieni a lăsat Butrintul în ruine și în stăpânire venețiană în anul 1572. A aparțiut de două ori, pentru perioade scurte de timp și otomanilor, fiind ulterior recuperat de venețieni.

Situl nu a fost escavat decât parțial, cel puțin jumătate se află încă sub pământ. Și se scufundă cu aproximativ 30 de cm/an!

Pe măsură ce ne plimbăm, vom admira diferite fortificații. Cele din perioada elenă sunt ușor de recunoscut: blocuri uriașe de piatră, fără mortal. Fortificațiile romane sunt cu mortal și pietre de mai mult dimensiuni. Le vedem uneori în același loc, întrepătrunse, după cum s-a construit peste ceea ce era deja.

Situl antic Butrint Albania turnul venetian
Situl antic Butrint Albania: Turnul venețian de la intrare

Sanctuarul lui Asclepius – fiul lui Apollo

Asclepius, legendarul vindecător grec avea dedicat un mare sanctuar în Butrint, construit în secolul 3 ÎC în perioada elenă, acesta devenind loc de pelerinaj.

Ansamblul avea o serie de terase și conținea un templu, o stoa – o alee acoperită și un tezaur pentru ofrande. Era loc de pelerinaj, de aceea la un moment dat a fost adăugat un teatru și un hostel al plerinilor.

Situl antic Butrint Albania
Vedem în dreapta zidurile elene și în centru pe cele romane!

Situl antic Butrint Albania 1

Putem vedea băi publice, clădiri, fântâni

Situl antic Butrint Albania 2

Situl antic Butrint Albania 3

Situl antic Butrint Albania 7

Teatrul

Unul dintre cele mai bine conservate teatre din Albania, cu 19 rânduri de locuri și o capacitate de 5000 de spectatori.

Primul teatru era construit în stilul elen, secolul 3 ÎC și era folosit de credincioși și de către preoții Sanctuarului pentru ceremonii religioase și pentru discuții publice. Pe pereții care înconjoară teatrul putem vedea numeroase ”manumission” – inscripții despre sclavii eliberați în onoarea zeului Asclepius.

În secolul 2 DC, teatrul a fost reconstruit în stil roman, fiind lărgit și adăugându-se și scena. Erau multe statui reprezentând zeități cred că era spectaculos. Acustica este încă dosebită, ca la toate teatrele antice.

Forumul roman

În secolul I ÎC, Iulius Cezar a numit Butrintul colonie romană, așa cum spuneam mai sus. Aceasta a dus la schimbări de infrastructură a orașului. A fost construit un forum, pe locul unde era Agora grecească. În nordul forumului, erau trei altare, cel din mijloc dedicat Minervei Augustus.

În anul 2005 a fost descoperit pavajul din piatră, care are deja 2000 de ani! Suprafața este de 20*52 metri pătrați. Forumul era mărginit de clădiri romane și de temple, cu multe statui din marmură. Totuși, marea majoritate a forumului este încă îngropat 2 metri sub pământ. Un mare cutremur a distrus forumul și clădirile adiacente la sfârșitul secolului al 4-lea. Zona s-a reconstruit în perioada medievală, dar clădirile erau modeste.

Situl antic Butrint Albania 3

Baptiseriul – secol V DC

Bapiseriul din Butrint este unul dintre cele mai remarcabile monumente Bizantine timpurii din centrul Mediteranei. Are un mozaic extraordinar, conservat foarte bine. Din păcate, mozaicul este acoperit majoritatea timpului, pentru a fi protejat – situl este inundat din când în când așa că acum se descoperă numai o dată la câțiva ani pentru aproximativ o lună.

Situl antic Butrint Albania baptiseriul
Baptiseriul
Situl antic Butrint Albania baptiseriul 3
Situl antic Butrint Albania: Baptiseriul mozaicul este dedesubt si se intinde pe toata suprafata
Situl antic Butrint Albania mozaic baptiseriu
Mozaicul de la Baptiseriu
Situl antic Butrint Albania 4
Situl antic Butrint Albania: Fântâna unde era gimnasiumul – aici puteți admira mozaicurile din bolte
Situl antic Butrint Albania mozaic
Mozaic

Catedrala

În secolul 5 DC, împăratul Iustinian a construit baptiseriul și o mare catedrală, care a funcționat ca biserică până în secolul 18.

Situl antic Butrint Albania catedrala 10

Situl antic Butrint Albania catedrala
Catedrala de la Butrint
Situl antic Butrint Albania fantana
Situl antic Butrint Albania: Fantana nimfelor – este vis a vis de catedrala

Poarta Scaean 

Numele porții principale a Troiei. Se crede că urmașii Troiei au venit aici, este una dintre multele legende care circulă referitor la întemeierea orașului. Ce este remarcabil este că această construcție datează de peste 2000 de ani, face part, împreună cu fortificațiile, din primul oraș elen.

Situl antic Butrint Albania poarta scaean 1
Situl antic Butrint Albania: Poarta Scaean

Situl antic Butrint Albania poarta scaean

Poarta leului

Are numele de la basorelieful cu leu care mănâncă un cap de bou. Exitsă mai multe legende în jurul acestul basorelief, de la faptul că locuitorii au dorit să avertizeze dușmanii: asta veți păți dacă veți intra în oraș până la legenda unui mare leu care făcea ravagii prin zonă. Și care la un moment dat a fost ucis, după ce s-au pus mai multe recompense.

Această bucată de piatră cu tot cu basorelief nu a fost plasată aici ci sus de tot, a fost mutată jos în secolul 5 C; pentru a micșora dimensiunea porții și a o face mai ușor de apărat.

Situl antic Butrint Albania poarta leului
Situl antic Butrint Albania: Poarta Leului
Situl antic Butrint Albania poarta leului 2
Lion Gate Butrint

Muzeul arheologic – Acropolă

Acropola este situată la 42 de m de orașul de jos și găzduiește castelul venețian, în care este și muzeul arheologic. Muzeul se vizitează gratuit (este inclus în prețul biletului) și vă recomand să nu îl ratați ci chiar să vă alocați măcar 15 minute, pentru că vei afla foarte mutle lucruri interesante despre mitologie, despre legende și despre alte lucruri specifice comunității de aici. De exemplu, spre deosebire de alte așezări elene, aici femeile aveau dreptul să își moștenească soții și să dețină sclavi. S-au aflat multe lucruri de pe plăcuțele de eliberare a sclavilor.

castel Situl antic Butrint Albania 8
Castelul venețian de pe acropola Butrintului

Situl antic Butrint Albania 7

Ce îmi place la organizarea sitului Butrint:

  • La intrare se oferă pliante în multe limbi de circulație internațională și nu numai. Cred că o să fie în scurt timp și în liba română, dacă vor avea mai mulți turiști de la noi, pentru că au și în limba sârbă de exemplu!
  • Au multe informații despre toate obiectivele pe care le vedem, la fața locului.
  • Este foarte curat și foarte bine întreținut, nu sunt buruieni, totul este impecabil, fără să se piardă nimic din farmecul locului, nu pare ”scorțos”
  • Sunt toalete în inclintă, semnalizate și destui angajați pentru a fi direcționați.
  • Singurul lucru care lipsește dar nu entru mult timp: direcționalele, deși nu te poți pierde dacă te uiți un pc pe pliant, vezi unde ești și este logic traseul.
  • Este mult loc de parcare publică, gratuită, în fața intrării. Ups, asta nu prea este vest european, este în plus.
  • Oamenii sunt foarte foarte amabili și calmi, toți angajații. Se vede că pun mult suflet, sper să rămână așa.

Pentru a vizita situl Butrint puteți să ajungeți în excursia din Albania, sau cu o excursie opțională din insula Corfu.

Citește și:

Excursie optionala insula Corfu Albania, o surpriză foarte plăcută

Ochiul albastru Albania: o frumusețe primordială

Călătorii frumoase!

2 thoughts on “Situl antic Butrint Albania – de ce trebuie să îl vizitezi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.