Marea Britanie va solicita două teste tuturor călătorilor

Noutăți

Începând cu data de 7 decembrie a.c. toți călătorii care vor sosi în Marea Britanie trebuie să facă un test înainte de sosirea în țară, pe lângă  cel PCRl în cea de-a doua zi de la sosire (măsură deja în vigoare), fiind necesar să stea în carantină până când vine rezultatul negativ al testului. Măsura se aplică tuturor călătorilor, indiferent de statutul de vaccinare.

Testul înainte de sosire: PCR sau ”lateral flow” efectuat cu maxim 48 de ore înainte de sosirea în țară

Călătorii care sosesc din țări aflate pe lista roșie (care a fost reactivată după ce se renunțase la ea) au reguli și mai stricte. Deocamdată sunt câteva țări africane incluse pe această listă, inclusiv Nigeria.

Test PCR în cea de-a doua zi după sosirea în Marea Britanie

– Toți cei care sosesc în Marea Britanie, indiferent dacă sunt sau nu vaccinați, trebuie să facă un test în ziua a doua după sosire.
– Regulile sunt diferite dacă zburați dintr-o țară din lista roșie, așa că verificați mai întâi starea țării din care sosiți. În principal dacă veniți dintr-o țară inclusă pe lista roșie a Marii Britanii veți fi izolați timp de 10 zile în hotelurile de carantină.

– Începând cu ora 04:00 GMT pe 30 noiembrie, testul din ziua 2 trebuie să fie un test PCR. Trebuie să te autoizolezi până când primești rezultatul negativ.

– Veți avea nevoie de referința rezervării pentru formularul de localizare a pasagerilor, care poate fi completat cu până la 48 de ore înainte de zbor.

– Prin urmare, trebuie să vă rezervați testul din ziua 2 înainte de a ajunge la aeroport pentru a vă îmbarca către Marea Britanie. Testul trebuie să fie rezervat la una dintre laboratoarele aprobate. 

Țările de pe lista roșie a Marii Britanii în acest moment

Africa de Sud, Nigeria, Namibia, Zimbabwe, Botswana, Lesotho, Eswatini, Malawi, Mozambique, Zambia, Angola.

Carantina de 10 zile costă 3000 de euro, masă și casă în hotelurile de carantină contactate de către guvern.

Sursa: euronews

Călătorii care au intrat în contact cu persoane posibil infectate cu varianta OMICRON trebuie să se izoleze pentru 10 zile indiferent de stadiul vaccinării.

Mai multe detalii pe MAE, încă nu este actualizată informația referitoare la testarea înainte de plecare, fiind un anunț recent pentru care încă se mai aștepată lămuriri – este posibil să se impună numai test PCR sau antigen.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *