Shek O: pomul lăudat, un tărâm de vis…. foarte populat în weekend

Cele mai populare plaje din HK sunt Repulse Bay – cea mai cunoscută din HK şi Shek O. Ambele sunt situate în sudul insulei Hong Kong.
Aşa că normal că ambele sunt pe lista mea. Shek O este superbă, într-un cadru natural sublim, mi-a părut rău că nu am venit în timpul săptămânii, când se pare că este liberă.

Dar în weekend…..am văzut cea mai mare concentrare de expaţi de când sunt în HK, dacă nu amintesc Soho (South of Holywood road). Cu excepţia câtorva surferi nu erau turişti de cursă lungă, ci asiatici şi expaţi veniţi la muncă în HK şi care erau în ieşirea de weekend. Tipici corporatişti în libertate: gălăgioşi, foarte gălăgioşi, plus bere cât cuprinde că doar este distracţie :).

Pe plajă mulţi tineri, mulţi copii, oamenii se bucurau de plajă, care nu era prea aglomerată dar asta şi pentru că a plouat până pe la ora 12.

Ce pot să spun decât că m-am simţit ca acasă: nu peste tot dar stereotipul era prezent: grătar, bere, macho mani care se dau în stambă, gunoaie aruncate într-un cadru de vis, oameni care te abordează ca să îţi dea umbrelă la plajă, jecmăneală la magazine şi baruri, etc.

Shek O: un paradis…. populat

Plaja este extraordinară, apa curată, limpede, caldă: 26-27 de grade arătau pe panourile de la plajă şi aşa cred că era, nisip fin, munţi şi vegetaţie în spate, câteva mici insuliţe la orizont, un adevărat paradis. Mi-a părut rău că nu am urmat sfaturile din câteva bloguri locale pe care le urmăresc , să vin în timpul săptămânii pentru avea plaja numai pentru mine dar am dorit să văd cum este în weekend. Intenţionat am vrut să verific. La Repulse Bay voi merge în schimb în timpul săptămânii să văd dacă este cum trebuie în această perioadă.

Pentru că a fost un pic înorat şi a şi plouat de dimineaţă nu era extraordinar de multă lume, dar mi-ar fi plăcut să fie chiar şi mai puţină, ce să îi faci îmi plac plajele pustii. Îmi plac şi cele urbane, dar să fie ca Barcelonetta, nu o struţo-cămilă.

Grătar

Cum aveam să descopăr majoritatea plajelor au prevăzut şi un loc de picnic. Aici este un loc generos, la umbră, în care se poate face grătar, era un 1 mai muncitoresc la Şincai Techirghiol înghesuit în Stuf-ul de la Vama Veche. Adică tot Şincaiul în locaţia de la Vama Veche, grătare, sarsanale, etc.
Lumea se distra, mai mult expaţii că asiaticii erau foarte discreţi. Cred că se simţeau bine dar nu simţeau nevoia ca toată lumea să vadă asta precum ceilalţi :).

Gunoaie 🙁

Împreună dar separaţi

Fiind un loc multicultural mă aşteptam să văd mai multă amestecătură între naţii, dar aici asiaticii cu asiaticii, silenţioşi, zâmbitori, americanii şi alte naţii vorbitoare de limba engleză gălgioşi foarte, beri în toate direcţiile, chiote, se purtau de parcă stăpâneau acel loc. Prieteniile se legau uşor la o bere între grupurile de expaţi, veselie mare şi zgomotoasă.

Ce nu mi-a plăcut

Niciun market, niciun preţ afişat, acesta se solicită după om 🙂 Nu îmi place chestia asta, am mai descoperit ceva despre mine, adică o confirmare: nu îmi place să mă târguiesc nici aici nici acasă, de aceea de multe ori merg la supermarket. Bine că la noi a mai săzut fenomenul târguirii chiar şi la piaţă. Dar am ajuns în insule mai izolate carea aparţin de HK şi deşi erau magazine locale preţurile erau afişate, mai mari decât în lanţurile obişnuite dar afişate şi totuşi decente, nu pauză şi cerut preţ de 2 sau 3 ori mai mare. Sunt de acord şi ştiu că un mic comerciant nu are puterea de negociere a unui mare lanţ, nu este o tragedie, dar să fie afişat preţul. De aceea mi-a plăcut mai mult în Cheung Chau unde erau de toate sau în insula Lamma, unde erau numai magazine locale, că era totul la vedere .

În Hong Kong toată lumea are pantofi sport New Balance şi doamnele care oferă umbrele şi şezlonguri, dar și mondenii, desigur

Câteva prăvălii şi gherete, restaurante locale în Shek O

Un sat cu nimic spectaculos, simpatic dar comun, o raită tot se cere 🙂

Ce se mai poate face din Shek O:

– Se poate merge pe traseul foarte apreciat spatele dragonului, 90 de minute, îmi pare rău că l-am ratat dar nu doream să mă prindă seara şi ploaia pe acolo.
– Se pate merge pe jos se ajunge în 20 de minute la Big Wave Bay, o altă plajă. Există şi autobuz şi sunt şi taxiuri dar drumurile sunt foarte frumoase.
– Se poate pescui 🙂
– Golf! Este un club mare şi foarte frumos chiar la margine asatului, pe drumul spre Big Wave Bay
– Picnic!

Cum se ajunge la Shek O:

Staţia de metrou Shau Kei Wan
Autobuzul 9 de la MTR 6,9 HKD
Sau autobuzul mic cu 16 locuri, 10 HKD

Deci o să dau şi eu un sfat…… acelaşi: dacă sunteţi în vacanţă, veniţi în timpul săptămânii, se poate să aveţi plaja doar pentru voi.

Recent Posts

Orange Roaming in afara SEE 2 GB pe zi pentru 4 euro, 10 minute sau SMS-uri pentru 2 euro pe zi

Orange a lansat o nouă ofertă roaming, de data aceasta utilă pentru călătoriile exotice, în…

2 ani ago

Gabrovo – Inima Verde a Bulgariei

Bulgaria este de mulți ani pe lista mea turistică. În fiecare an mă apropii cu…

3 ani ago

10 motive pentru care să vizitezi orașul Sofia, capitala Bulgariei

Bulgaria este o țară pe care noi românii o frecventăm în vacanțele noastre mai ales…

3 ani ago

Circuit Turcia Caria – Patara, râul Azmak, plaje, natură, vestigii antice

M-a fascinat întotdeauna Anatolia, atât de misterioasă, încărcată de istorie, spiritualitate și peisaje superbe. Doream…

3 ani ago

După 100 de ani, se va putea înota în râul Sena, Paris

Vreme de multe secole, parizienii au făcut baie în râul Sena. Mai mult, atunci când…

3 ani ago

Zbor Air Serbia Belgrad, Aeroportul Nikola Tesla, servicii, lounge-uri, bagaje, catering

Am zburat de curând cu Air Serbia pentru prima oară, un zbor scurt, București-Belgrad și…

4 ani ago