Târg de țară la Strâmtura Maramureș ziua 2 #turistinMaramures


V-ați întrebat cum arată un târg de țară într-o zi de vineri într-un mic sătuc maramureșean? Sau altundeva? Știu că în general dacă dăm peste o manifestare de acest fel într-un loc oarecare de pe glob: local, autentic, intrăm în fibrilații. Așa a fost și aici, am văzut adunătura locală din autocar și am sărit toți că vrem să oprim, iar interacțiunea cu oamenii de acolo și imaginile sunt neprețuite.

Mulți dintre sătenii din jurul Onceștiului, unde am fost cazați știau deja de noi, că suntem veniți să vizităm și să promovăm Maramureșul, nu știu cum dar vorba circulă repede la țară. Imediat ce am coborât am fost luată în primire de un domn: De unde sunteți? Cât ați plătit la Sub cetate la Matei, acolo stați, nu?Și altele, au!

Cel mai plăcut moment: după selfiuri, poze cu timer-ul că de când am învățat că mă pot descurca și singură mai greu stau să caut ajutor, dar tot a fost că oamenii sunt drăguți, etc, căutând telefonul am descoperit că nu mai este. Și iată că vine un domn cu telefonul, alergând să mi-l dea. Altă lume.

În rest, am auzit că dorind să cumpere o fustă maramureșeană, unei fete de la noi din grup i s-a cerut suma de 300 de euro! Ha ha: prețuri pentru turiști, bifat, ca peste tot în lume de altfel, dar recomandarea mea: nu știu, poate nu sunt atât de experimentată, dar poate este mai bine să se ceară cu ceva mai mult decât normal, dacă nu este vorba de ceva de patrimoniu, sau ceva care necesită multă muncă, ceva lucrat manual, ci este ceva de serie, adică este ceva care se poate negocia. Că dacă se sare cu un preț astronomic, cade tranzacția. Sau poate că mă înșel și la străini merge, nu știu.

Ce vreau să cumpăr de aici și tot o să am unul, că mi s-a pus pata: această vestă, nici nu era scumpă, câteva sute de lei, dar nu aveam bani scoși și exclus să plătim via card acolo. Era și dimineață că altfel poate m-aș fi gândit să cer cuiva, dar nu-i bai, un motiv în plus să vreau să mă întorc, plus cafeaua cu Alexandra, promisă de mult, o bloggeriță din Baia Mare pe care o admir tare. Și alți prieteni.

Mai departe las imaginile să vorbească:

Domnul din imagine a venit sa imi dea telefonul: multumesc!

În restul zilei am fost la meșteri populari, urmează pe blog.

#turistinMaramures, parte din programul #mandrudeRomania a fost realizat de Scorilo Turism și SimplifyTravel în parteneriat cu Fundația Liviu Marian Pop.

Recent Posts

Orange Roaming in afara SEE 2 GB pe zi pentru 4 euro, 10 minute sau SMS-uri pentru 2 euro pe zi

Orange a lansat o nouă ofertă roaming, de data aceasta utilă pentru călătoriile exotice, în…

2 ani ago

Gabrovo – Inima Verde a Bulgariei

Bulgaria este de mulți ani pe lista mea turistică. În fiecare an mă apropii cu…

3 ani ago

10 motive pentru care să vizitezi orașul Sofia, capitala Bulgariei

Bulgaria este o țară pe care noi românii o frecventăm în vacanțele noastre mai ales…

3 ani ago

Circuit Turcia Caria – Patara, râul Azmak, plaje, natură, vestigii antice

M-a fascinat întotdeauna Anatolia, atât de misterioasă, încărcată de istorie, spiritualitate și peisaje superbe. Doream…

3 ani ago

După 100 de ani, se va putea înota în râul Sena, Paris

Vreme de multe secole, parizienii au făcut baie în râul Sena. Mai mult, atunci când…

3 ani ago

Zbor Air Serbia Belgrad, Aeroportul Nikola Tesla, servicii, lounge-uri, bagaje, catering

Am zburat de curând cu Air Serbia pentru prima oară, un zbor scurt, București-Belgrad și…

4 ani ago