Categories: PromotiiRecomandări

SOLE premieza cel mai bun selfie! Garderoba de vacanță #CoastadeAzur #MichaelKors

Care este accesoriul vostru preferat? Eu nu mă pot lipsi de geantă, iar recentul concurs lansat de Sole m-a pus pe jar, mi-a pus imaginația la lucru, mai ales că premiul constă într-o geantă Michael Kors cameleonică, încăpătoare și foarte potrivită pentru a fi purtată cam la orice, cu stil.

SOLE premieza cel mai bun selfie!

Pornind de la geanta oferită cadou în campania SOLE premieza cel mai bun selfie am realizat câteva ținute, din piese vestimentare care se pot combina cu succes între ele pentru o garderobă de vacanță tocmai bună pentru o incursiune pe Coasta de Azur.

Mă bate de ceva timp gândul să mă întorc acolo pentru câteva zile, să mă plimb prin Nisa. Prin orășelele minunate care se aliniază pe coastă, să admir golfulețele nenumărate doldora de ambarcațiuni de tot felul. S

ă simt briza, să colind cât mă țin picioarele și să mă bucur de acel joie de vivre care cuprinde orice vizitator imediat ce pășește aici. 

Cum vă spuneam mă trage ața pe Coasta de Azur, dar combinațiile și piesele vestimentare pot fi folosite și în alte locuri unde avem multe posibilități de petrecere a timpului. Se poate să călătorești cu stil și cu bagaj puțin, practic geanta Michael Kors oferită premiu ridică și complimentează orice ținută.

Concurs SOLE premieza cel mai bun selfie

Câștigă o geantă Michael Kors cu poza perfectă

Ce trebuie să faci?

Să vizitezi unul dintre magazinele Sole, din Promenada Mall București, Iulius Mall Cluj-Napoca sau showroomul din Baia Mare și să îți faci o poză cu geanta Michael Kors.

Ulterior, trebuie să publici imaginea pe contul de Instagram cu hashtagul #bestselfiesoleshop2016 și să tăguiești @soleshop.ro în postarea ta. Cea mai apreciată poză va fi premiată cu o geantă Michael Kors.
Concursul se desfășoară până la sfârșitul lunii aprilie.

Cât m-am învărtit prin magazinul Sole din Promenada am și testat câteva cosmetice de la Max Factor, Guerlain și Dior, iar la un moment dat am avut un crush pentru o pereche de ochelari de soare de la Celine. M-am mai uitat la câteva genți frumoase și mi-am făcut un selfie la standul special amenajat.

Celine
Crush

Cu gândul la Coasta de Azur, vă urez mult succes la concurs și vacanțe frumoase!

View Comments

Recent Posts

Orange Roaming in afara SEE 2 GB pe zi pentru 4 euro, 10 minute sau SMS-uri pentru 2 euro pe zi

Orange a lansat o nouă ofertă roaming, de data aceasta utilă pentru călătoriile exotice, în…

2 ani ago

Gabrovo – Inima Verde a Bulgariei

Bulgaria este de mulți ani pe lista mea turistică. În fiecare an mă apropii cu…

3 ani ago

10 motive pentru care să vizitezi orașul Sofia, capitala Bulgariei

Bulgaria este o țară pe care noi românii o frecventăm în vacanțele noastre mai ales…

3 ani ago

Circuit Turcia Caria – Patara, râul Azmak, plaje, natură, vestigii antice

M-a fascinat întotdeauna Anatolia, atât de misterioasă, încărcată de istorie, spiritualitate și peisaje superbe. Doream…

3 ani ago

După 100 de ani, se va putea înota în râul Sena, Paris

Vreme de multe secole, parizienii au făcut baie în râul Sena. Mai mult, atunci când…

3 ani ago

Zbor Air Serbia Belgrad, Aeroportul Nikola Tesla, servicii, lounge-uri, bagaje, catering

Am zburat de curând cu Air Serbia pentru prima oară, un zbor scurt, București-Belgrad și…

4 ani ago