7 cai, Nămăiesti, 22 km călare pe dealurile patriei #deduminica

Ați încercat vreodată o plimbare călare în natură? Duminica trecută am mers la invitația Scorilo Turism într-o excursie de o zi la pensiunea 7 cai, Nămăieşti, cu un grup de călători pasionați – atenție călători nu călăreți pasionați. Mult entuziasm, puțină teamă – pentru majoritatea a fost prima experiență călare, glume multe în microbuz la dus și povești frumoase la întoarcere. Unanim am decretat că dorim să repetăm experiența, fiecare a creat o legătură cu animăluțul partener și eram uimiți cum de nu ne-am gândit la asta mai demult. Am plecat din București la ora 7 dimineața și ne-am întors la 8:30 seara. Uitați cum a fost:

Am ajuns relativ repede la pensiune, în mai puţin de 3 ore  şi odată ajunşi am stat cam 45 de minute să ne împrietenim cu căluții, să ne alegem o cască și să ni se facă instructajul. Am aflat lucrurile de bază, cum să strunim caii, care au fost dresați să meargă la pas în șir indian, astfel încât experiența despre care vă povestesc este recomandată și celor care nu au mers niciodată călare. Ni s-a cerut să ne spunem experiența pe care am avut-o călare și dacă ne este teamă, ceva despre noi. În funcție de asta ni s-au alocat caii. Mai mult, cu noi au venit 6 membri ai echipajului, noi fiind 11 sau 12, nu mai țin minte exact.

Și la drum! Mă uitasem pe pagina de FB a pensiunii, eram familiară cu traseul, dar tot am fost uimită să văd peisajele și locurile pe unde am trecut. Nu aș fi crezut că traseul chiar poate fi făcut de începători, dar se poate.  Am făcut 16 km până la o stînă părăsită unde am luat masa de prânz, făcînd 3  popasuri și 6 km după, mai mult la vale, cu un singur popas. A fost mai palpitant la vale, iar Tora era tentată de orice în stânga, dreapta, încerca să mănânce copaci, iarbă, dar s-a dat pe brazdă.

Eu am mers cu o iapă de  4 ani, Tora,  o simpatică. Am mers cu ea pentru că atunci când mi-a venit rândul să mă prezint am spus cu aplomb că am mai călărit, de mai multe ori inclusiv în excursii în natură și că nu îmi este frică de nimic (am mințit cu frica de nimic, da și de obicei o pățesc, așa am avut o dată o vânătaie uriașă în dos, chiar de la o căzătură de pe cal, asta că mă credeam mai bună decât eram, firea mea optimistă uneori mă bagă și în belele).

Tora fiind mică desigur că este mai rebelă, este adolescentă. Nu este nărăvașă, este chiar blândă numai că are nevoie mereu să fie îmboldită, altfel uită că ești pe ea și face ce vrea.  Recomand chiar – lucrul acesta l-am învățat acum – să mângâiați coama din când în când, atunci cînd sunteţi călare, să nu uite de voi.

Tora seamănă un pic cu mine: toți în șir indian, ea în lateral. Dacă insistam să stea în șir se agita, trebuia să o las cum vrea ea, până la urmă mergea cuminte, dar să fie ca ea. Încăpățânată, trebuie îmboldită mereu, iar când avea chef o lua la trap. Și Tanța după ea, cu tot cu călăreața ei. Tanța are alte chichițe: merge numai după Tora și nu suportă să fie depășită de vreun alt cal. Piticul nu suportă să aibă în spate orice cal, doar pe cei 2 prieteni pe care am uitat cum îi cheamă și tot așa. Fiecare căluț cu personalitatea lui. Dar toți cuminți, toți cei pe care am mers noi, aveau nevoie doar să fie un pic struniți și atât.

Însă caii instructorilor nu mai erau așa blânzi. Cel mai tare mi-a plăcut Petru, un exemplar magnific și nărăvaș, care are 3 ani și jumătate . Greu de stăpânit, un adevărat armăsar, îl călărea Nelu, un membru al echipajului. Petru încerca mereu să o ia la galop, fremăta. Mi-ar plăcea să pot călări un astfel de cal, așa, să galopez cu părul în vânt pe dealuri și pe câmpii. Vise.

Prânz la stînă

Cred că cel mai bun bulz mâncat vreodată, sau poate că doar mi s-a părut așa datorită atmosferei. Cum am ajuns la stână am fost invitați să stăm înăuntru, la căldură. Gaydele noastre au adus o roată uriașă de brânză la burduf cu o consoistență apropiată de cea a cașcavalului, din care au tăiat bucăți groase în timp ce Nelu a făcut mămăliga la ceaun. Mămăliga a fost pusă pe un fund de lemn uriaș, porționată și de aici distracția: cine a dorit şi-a făcut singur bulzul. Este foarte simplu: te clăteşti cu apă rece pe mâini, să nu te frigi, iei o bucată de mămăligă fierbinte şi potriveşti înăuntru o bucată de brânză, fiecare după gustul lui. Ulterior bulzul trebuie pus pe grătar să se rumenească preţ de aproximativ 10 minute, să prindă crustă și să se topească brânza dinăuntru. Delicios.

Iar alături, grăsime pe ţepuşă şi cârnați de țară, puși tot pe grătar. A fost o nebunie, o masă atât de simplă și atât de gustoasă. Am mîncat grăsime, iar s-a dus dieta pe apa sâmbetei. Nu-i bine, dar ce să fac, să fi adus cu mine migdale şi fructe? Cred că m-aş fi simţit pedepsită, pînă la urmă moderaţia este cheia şi o zi pe săptămână nu moare nimeni.

Bulz şi cîrnaţi

După masă am făcut câteva fotografii cu toţii și am luat-o înapoi spre pensiune. O cafea la fermă la o șuetă și am pornit spre casă. Mi-a plăcut echipa de la 7 cai, sunt oameni optimiști, cu care ai ce discuta, fac lucrurile cu o mare pasiune.

Foto de sus şi cele de mai jos sunt realizat de Adela Ianucu, de fapt cam jumătate din cele din post, cele mai frumoase, vă provoc să le identificaţi :).

Iar pe drum multă veselie. Costin de la Scorilo Turism este mereu cu glumele la el, cei care au mers se cunoşteau şi chiar şi eu îi cunoşteam pe cîţiva şi m-am bucurat să îi revăd, am rîs mult.  Valentina, prietena cu care am mers a fost integrată imediat, am rîs cu toţii cu poftă, una peste alta o duminică total reconfortantă. Aşa că dacă aveţi la un moment dat un mare nivel de stres poate luaţi în consifderare o astfel de experienţă: vă garantez că uitaţi de tot, nu vă gândiţi decât la cum trebuie să ţineţi dârlogii, la scăriţe, cum este cu stânga-dreapta, să nu o ia calul pe arătură, uitaţi de orice altă grijă.  Iar dacă nu aveţi stres, cu atît mai bine.

Şi duminici frumoase, oriunde, numai ieşiţi afară din casă cât de mult puteţi. Pe o pajişte, la o plimbare, o drumeţie, în natură să fie.