30 de fotografii pentru a te îndrăgosti de insula Corfu Kerkyra

Insula Corfu este una dintre cele mai frumoase insule din Grecia, cu o diversitate incredibilă. Dar Kerkyra nu se dezvăluie dintr-o dată și trebuie să faci eforturi pentru a o înțelege.

După care te îndrăgostești și vrei să revii iar și iar. Nenumărați sunt cei care s-au îndrăgostit de ea, printre ei Homer, Împărătesa Sissi, Ultimul Kaizer al Germaniei. Este o insulă care nu a fost cucerită de otomani, fiind sub ocupație venețiană și protecția Sfântului Spiridon.

Cu toate acestea, este foarte ușor să o vizitezi și să nu îi pătrunzi farmecul, pentru că este destul de întortocheată, cu drumuri înguste și își ține comorile parcă sub cheie, le arată puțin câte puțin și te face mereu să dorești mai mult. Te cucerește ușor, uimindu-te de fiecare dată cu ceva nou.

Dune de nisip, lagune, mii de flamingo, mine abandonate de sare, castele bizantine majestuoase cocoțate pe stânci amenințătoare, sate mirifice cocoțate în munți, golfuri izolate, formațiuni unice, acest loc este un adevărat paradis.

Uitându-mă pe fotografii, pentru a face selecția, mi s-a făcut un dor atât de mare de Kerkyra, de soare, de oameni, de tot! Și mi s-a făcut și foame, că am și multe poze cu mâncare bună de tot!

Vara insula Corfu este vizitată de foarte multe vedete, anul acesta venind Tom Cruise, Will Smith și mulți alții! Sunt îndrăgostiți de insulă care vin an de an, de 30 de ani și de fiecare dată descoperă ceva nou! Cred că o să mă alătur lor, presimt deja! Și haideți să vedem care sunt cele:

30 de fotografii pentru a te îndrăgosti de insula Corfu #Kerkyra

View Comments

Recent Posts

Orange Roaming in afara SEE 2 GB pe zi pentru 4 euro, 10 minute sau SMS-uri pentru 2 euro pe zi

Orange a lansat o nouă ofertă roaming, de data aceasta utilă pentru călătoriile exotice, în…

2 ani ago

Gabrovo – Inima Verde a Bulgariei

Bulgaria este de mulți ani pe lista mea turistică. În fiecare an mă apropii cu…

3 ani ago

10 motive pentru care să vizitezi orașul Sofia, capitala Bulgariei

Bulgaria este o țară pe care noi românii o frecventăm în vacanțele noastre mai ales…

3 ani ago

Circuit Turcia Caria – Patara, râul Azmak, plaje, natură, vestigii antice

M-a fascinat întotdeauna Anatolia, atât de misterioasă, încărcată de istorie, spiritualitate și peisaje superbe. Doream…

3 ani ago

După 100 de ani, se va putea înota în râul Sena, Paris

Vreme de multe secole, parizienii au făcut baie în râul Sena. Mai mult, atunci când…

3 ani ago

Zbor Air Serbia Belgrad, Aeroportul Nikola Tesla, servicii, lounge-uri, bagaje, catering

Am zburat de curând cu Air Serbia pentru prima oară, un zbor scurt, București-Belgrad și…

4 ani ago