Noutăți

Vizitatorii Districtului Roșu din Amsterdam nu vor mai avea voie să privească fetele din ferestre

Foto Amsterdam By © Jorge Royan, website creator aici și Licență CC BY-SA 3.0 aici 

Începând cu luna aprilie a.c., autoritățile din Amsterdam vor introduce noi reguli. Pentru a reduce numărul turiștilor care se zgâiesc la fetele din vitrine. Ghizii care nu respectă regula vor fi amendați cu suma de 200 de euro iar companiile cu 950 de euro.

Turiștii din Amsterdam nu mai au voie să ”bălească” la prostituatele din Cartierul Roșu. Ghizii vor trebui să se asigure că turiștii STAU CU SPATELE la femeile semi-dezbrăcate din vitrinele bordelurilor.

Regulile care se vor aplica din luna aprilie sunt menite să reducă numărul turiștilor bădărani care roiesc prin zonă. Nu va mai fi voie nici să se vorbească tare, să se consume alcool sau droguri în circuitele prin Districtul Roșu. De asemenea, ghizii vor trebui să se asigure că turiștii lor respectă prostituatele și ceilalți locuitori ai Districtului Roșu. Nu se pot face nici poze, desigur.

Tururile se vor termina la ora 23:00 și vor fi de maxim 20 de turiști.

Restricțiile au fost introduse pentru că refgula bunului simț nu a funcționat. Mai mult, Cartierul Roșu a intrat sub atenția autorităților pentru câteva scandaluri și expuneri ale abuzurilor suferite de prostituatele din Europa de Est.

În acest sens, de anul viitor este posibil să intre în vigoare o lege conform căreia, un client care face sex cu o prostituată despre care știe sau bănuiește că este victima traficului sexual va fi pedepsit cu până la 4 ani de închisoare.

Sursa știre preluată: Daily Mail aici

O reclamă împotriva traficului de persoane:

Foto Amsterdam By © Jorge Royan,website creator aici și Licență CC BY-SA 3.0 aici

 

Recent Posts

Orange Roaming in afara SEE 2 GB pe zi pentru 4 euro, 10 minute sau SMS-uri pentru 2 euro pe zi

Orange a lansat o nouă ofertă roaming, de data aceasta utilă pentru călătoriile exotice, în…

2 ani ago

Gabrovo – Inima Verde a Bulgariei

Bulgaria este de mulți ani pe lista mea turistică. În fiecare an mă apropii cu…

3 ani ago

10 motive pentru care să vizitezi orașul Sofia, capitala Bulgariei

Bulgaria este o țară pe care noi românii o frecventăm în vacanțele noastre mai ales…

3 ani ago

Circuit Turcia Caria – Patara, râul Azmak, plaje, natură, vestigii antice

M-a fascinat întotdeauna Anatolia, atât de misterioasă, încărcată de istorie, spiritualitate și peisaje superbe. Doream…

3 ani ago

După 100 de ani, se va putea înota în râul Sena, Paris

Vreme de multe secole, parizienii au făcut baie în râul Sena. Mai mult, atunci când…

3 ani ago

Zbor Air Serbia Belgrad, Aeroportul Nikola Tesla, servicii, lounge-uri, bagaje, catering

Am zburat de curând cu Air Serbia pentru prima oară, un zbor scurt, București-Belgrad și…

4 ani ago