Skiathos este mai mult decât o insulă grădină, cu zeci de golfuri și de plaje minunate. Are foarte multe insulițe minunate în jur, cu plaje fabuloase și golfuri preferate de foci. Delfinii zburdă și ei prin jur și cu puțin noroc o să îi și întâlnești. Surpriza anului pentru doi norocoși de la noi din grup a fost să dea nas în nas cu o focă uriașă, făcând freediving lângă insulița Tsougkrias! În Skiathos poți închiria o barcă mai mare sau mai mică, cu sau fără ”skipper” (pentru cele micuțe, cu motor până la o anumită capacitate nu este nevoie de permis) și să te plimbi cât dorești. Prețurile pornesc de la 95 de euro pe zi (10:00 – 18:00) plus combustibil și instructaj. Aveți nevoie de mai multe argumente? Le găsiți în articol!
Dacă ați închiriat o bărcuță, puteți merge inclusiv în Skopelos, deși aș recomanda acolo o ședere mai lungă, nu doar o oprire într-o zi în care aveți multe altele de făcut, mai aproape dacă stați în Skiathos. Uitați ce am văzut și pe unde ne-am plimbat noi în șase plus un căpitan (skipper), ce am văzut și de ce aș repeta experiența.
Am plecat din orașul Skiathos, alături de Konstantinos, skipperul și ghidul nostru, care ne-a dus în cele mai frumoase locuri. Am avut o zi frumoasă, luminoasă, ca mai toate zilele estivale din acest mini arhipelag. Soarele foarte blând, aerul cald, marea liniștită, ce poți dori mai mult? O bere, nu? Aveam, în mini frigider, la rece!
Cu golfuri și plaje minunate și apa limpede de tot (cum altfel) soarele sclipitor, ne-am fi oprit și nu am mai fi plecat de aici. Deși există o tavernă foarte renumită care poartă numele insulei, nu ne-am abătut de la planul de a vedea cât mai multe în cât mai scurt timp și de a sta cât mai mult în apă.
Am continuat drumul spre nordul insulei Skiathos, trecând pe lângă alte insulițe frumoase,, precum Aspronisi – insula albă. În multe locuri din Grecia o să găsești o insuliță cu această denumire, de obicei o stâncă albă, parcă aruncată în mare.
Ne-am oprit și la insula Tsougkrias. Face parte din municipalitatea Skiathos, la fel ca și Arkos, este nelocuită, fiind un habitat protejat. Se poate veni la plajă, pentru că are două plaje superbe și în jur cea mai limpede apă posibilă! Și vara există și un restaurant amenajat chiar pe plajă. Avantajul pe care îl ai atunci când mergi cu o barcă închiriată este că poți să stai cât vrei. Mergi unde te trage inima.
Pe partea de est a insulei, de acolo de unde se vede Skopelos la o aruncătură de băț, este un golf minunat. Cu grote subterane, ideale pentru cei pasionați de scuba diving. Cu apa și mai limpede și aici a apărut și foca buclucașă. Traian, din grupul nostru, făcea freediving. A apărut la suprafață uluit, spunându-ne că a dat nas în nas cu foca.
Prima oară s-a speriat un pic, gândindu-se: este o balenă (foca era mai mare decât barca noastră). Și când i-a văzut moaca… fața aceea blândă și ochii nevinovați, a vorbit câteva zile aproape numai despre focă. S-a întors, alături de Cristina, care și ea face un pic de freediving, au mai văzut foca, dar deja se depărtase. Și se juca în apă. Eu nu am fost atât de promptă, îmi pare rău, dar abia ce am de ce să mă întorc. Aici este de stat, nu glumă!
Lalaria este plaja mea favorită din Skiathos. Are o fereastră, săpată de valuri, vânt și de apa mării în stânca moale de calcar, grote misterioase și o apă turcoaz deschis! Atenție la navigare aici, sunt multe stânci în apă. Se recomandă în general să veniți aici cu barca dacă sunteți experimentați. Sau dacă aveți un skipper experimentat. Oricum, cei care închiriază ambarcațiuni în Akiathos fac și instructaj, vă dau toate detaliile și informații despre starea vremii, valuri etc.
Cu o zi înainte admirasem apusul de soare sus, din castel, Kastro. Și admiram golful de jos, exprimându-ne interesul de a ajunge și acolo. Nu aveam timp, că este posibil să se ajungă și pe uscat. Dar nu-i bai, că ne-am oprit după vizita la plaja Lalaria.
Ne-am întors în goană mare în Skiathos, nici nu știam de ce ne zorim atât de tare, am zburat efectiv până în port. A fost superb, cu multă adrenalină, ne-am ținut bine, că altfel zburam. Nouă ne-a plăcut, dar desigur că fiecare poate merge cum dorește și mai ales nu faceți experimente de acest fel dacă nu cunoașteți zona, dacă nu mâncați pe pâine Sporadele, ca skipperul nostru.
Sunt multe alte locuri de explorat pe coasta insulei Skiathos și pe insulele dimprejur, timp să fie! Noi nu am stat o zi întreagă, de data aceasta.
Cremă cu factor de protecție, apă, alte băuturi, aparate foto, prosoape, haine de schimb. Și nu uitați să aveți benzină suficientă, dacă veți decide să conduceți singuri barca. Dacă nu, skipperul se va ocupa de tot.
Sunt multe companii care închiriază bărci de diferite dimensiuni și capacități, cu sau fără skipper. Doar dați o simplă căutare pe google, sau căutați direct în portul din orașul Skiathos, multe companii au birouri de unde puteți afla toate detaliile.
Am ajuns în Skiathos (de data aceasta) într-un Info Trip la invitația EOT Bucharest – Organizația Elenă de Turism, biroul din România.
După o carieră de 8 ani ca Head of Media în cadrul uneia dintre cele mai mari companii de retail din România, Mirela și-a luat lumea în cap. La propriu. Ulterior s-a dedicat freelancingului, călătoriilor și scrisului pe blogurile personale. Cu scopul declarat de a vizita toată lumea, dar încet, de patru ani de zile îi inspiră și pe alții să își urmeze visurile și totodată să se bucure de călătorii, aducând ponturi și sfaturi practice din toate destinațiile.
Orange a lansat o nouă ofertă roaming, de data aceasta utilă pentru călătoriile exotice, în…
Bulgaria este de mulți ani pe lista mea turistică. În fiecare an mă apropii cu…
Bulgaria este o țară pe care noi românii o frecventăm în vacanțele noastre mai ales…
M-a fascinat întotdeauna Anatolia, atât de misterioasă, încărcată de istorie, spiritualitate și peisaje superbe. Doream…
Vreme de multe secole, parizienii au făcut baie în râul Sena. Mai mult, atunci când…
Am zburat de curând cu Air Serbia pentru prima oară, un zbor scurt, București-Belgrad și…
View Comments
Your photographs are just amazing. I am so happy seeing your travels. I will surely bookmark your site and just watch your photos as I don't understand the language. hahaha
Thank you so much, it is a nice place, hard to make a bad photo!