O seară perfectă în Barcelona!
O noapte magică de sfârșit de iulie 2012 în Barcelona. Auzisem că vara, în anumite zile se proiectează pe zidurile exterioare ale castelului Montjuic filme vechi și că este o experiență frumoasă așa că împreună cu Monica, o prietenă din Suedia, pe care am cunoscut-o în Barcelona, amândouă călătorind singure, am decis să mergem.
Înarmate bine, după ce am făcut aprovizionarea la un market local: lipie, brânză bună, prosciutto, maioneză, ton conservă, cherry, măsline, ciocolată neagră, tacâmuri și pahare de unică folosință, vin, apă, șervețele etc….purcedem la drum. Metrou, funicular, teleferic, ajungem sus imediat. (Barcelona are un sitem de transport foarte bine pus la punct, modernizat pentru Olimpiada din 1992, așa că este ușor să te orientezi).
Colina și castelul Montjuic
Situat în partea de vest a Barcelonei, pe o colină, Montjuic (în traducere Muntele evreilor, sau Muntele Jupiterului) este un castel impunător, în formă de stea, o fortăreață medievală construită de Burboni în sec al XVII-lea. Totodată, este singurul loc din Barcelona unde se mai află expusă o statuie a generalului Franco.
Montjuic (toată colina) oferă multe atracții, precum o grădină botanică, muzeu militar, muzeul catalan de arheologie, etc… și…… Fântâna Magică, cu foarte apreciatul spectacol de lumini, culoare și muzică, seara, programul și zilele de desfășurare diferă în funcție de anotimp.
Dar cred că cea mai frumoasă atracție o reprezintâ priveliștea asupra Barcelonei și asupra portului, de sus de la castel! O panoramă de 360 de grade!!!! Poți petrece minute bune identificând punctele de atracție ale orașului, ca pe o hartă, așa vezi Barcelona de sus de la castel. Iar apusul aici este de senzație!
Film! Film! Film!
După ce am admirat în voie panorama din toate colțurile, verdeața, grădinile, ne-am așezat la coadă pentru proiecția din seara aceea de la Castel!
Bilet:5 Euro, rogojini gratuite, se puteau închiria și scaune pliante. Luăm două rogojini și ne pregătim de picnic. Toți vecinii nostri procedau la fel, numai că în mare majoritate erau mai bine dotați, aveau pături, scaune pliante, îmbrăcăminte mai groasă, seara se lasă ceva mai răcoare acolo sus. Noi fiind cam golaș îmbrăcate am improvizat!!!! Am cerut 2 rogojini în plus și am fost bine, pe iarbă…..!
Dar seara ne-a rezervat multe surprize: A început cu un concert al unei trupe locale, tocmai bine pentru a ne introduce în atmosfera magică. Ulterior a fost proiectat un scurt metraj realizat cu buget mic de câțiva artiști catalani și marele eveniment, filmul cult cu Marilyn Monroe în rolul principal. Cred că l-am văzut de câteva ori, dar în ambianța de la Montjuic a fost senzațional, într-o parte zidurile impunătoare ale castelului, în cealaltă Barcelona întreagă ți se așterne la picioare, am simțit și m-am bucurat de fiecare minut, eu și toată acea mulțime adunată pe pajiște.
Nimic nu a putut strica această seară, oraganizarea de excepție, în fiecare aspect, inclusiv o tonă de toalete ecologice extrem de curate, cred că mai multe decât la marile concerte de la noi!!!!!
Am fost impresionată și de coada pentru înapoierea rogojinelor, nimeni nu a strâns calabalâcul propriu înainte de a delega pe cineva să realizeze această sarcină: la coadă toată lumea aștepta rândul, nimeni nu se îmbulzea, nu se grăbea nicăieri.
De coborât în oraș am coborât pe scări împreună cu toată acea mulțime, telefericul nu mai funcționa dar a fost de asemenea frumos, o încheiere perfectă pentru această seară de vis… la Montjuic, că petrecerea a continuat :).
Cum ajungi la castel
Dacă vă aflați prin Barcelona, interesați-vă când se proiectează un film la castel, faceți pregătirile necesare și mergeți, nu cred că o să regretați experiența.
După o carieră de 8 ani ca Head of Media în cadrul uneia dintre cele mai mari companii de retail din România, Mirela și-a luat lumea în cap. La propriu. Ulterior s-a dedicat freelancingului, călătoriilor și scrisului pe blogurile personale. Cu scopul declarat de a vizita toată lumea, dar încet, de patru ani de zile îi inspiră și pe alții să își urmeze visurile și totodată să se bucure de călătorii, aducând ponturi și sfaturi practice din toate destinațiile.
Orange a lansat o nouă ofertă roaming, de data aceasta utilă pentru călătoriile exotice, în…
Bulgaria este de mulți ani pe lista mea turistică. În fiecare an mă apropii cu…
Bulgaria este o țară pe care noi românii o frecventăm în vacanțele noastre mai ales…
M-a fascinat întotdeauna Anatolia, atât de misterioasă, încărcată de istorie, spiritualitate și peisaje superbe. Doream…
Vreme de multe secole, parizienii au făcut baie în râul Sena. Mai mult, atunci când…
Am zburat de curând cu Air Serbia pentru prima oară, un zbor scurt, București-Belgrad și…