Portugalia este o destinație care la noi în țară se recomandă mai mult familiilor, cuplurilor, dar totuși îmi doream să ajung aici, este o țară de care am auzit numai de bine și mai mult: am găsit niște bilete de avion foarte ieftine, așa că periplul începe în iulie 2012: Porto, Lisabona, Olhao, Faro. Și am descoperit că tineri din toată lumea aleg Portugalia pentru distracție, pentru viața de aici, singuri, în grup, familii, este ceva pentru fiecare!
Ziua 1 și 2 în Porto: plimbare, relaxare, vizitat obiective turistice, cina cu vedere pe chei, am scis despre recomandările adunate: TOP 10 Porto 🙂
Ziua 3: Vila Nova da Gaia și casele de vinuri: Prima casă vizitată: Offley, unde o cunosc pe Celine, o fată din Coreea de Sud, când așteptam să înceapă turul. Am sărit peste turul în franceză unde mai era un cuplu neinteresant după părerea mea și l-am așteptat pe cel în engleză cu noua mea prietenă, cu care m-am înțeles din start de parcă ne cunoșteam de când lumea. După tur ne-am dat întâlnire în trenul spre Lisabona, undeva în jurul orei 12 adoua zi, ea avea deja bilet.
După Offley am luat prânzul cu Celine la un restaurant din zonă, ea a plecat și eu m-am îndreptat spre Graham’s, unde cunoscut o nemțoaică care mi-a dat câteva tipsuri despre surf, locuri fierbinți de party de pe toată planela, discuție aprofundată la o cafea/suc după tur. Mi-am dat întâlnire cu ea mai târziu dar nu a apărut, am luat legătura ulterior, iar în seara respectivă, gătită și abandonată hotărăsc să merg cu Anne (o australiancă simpatică care a intrat în vorbă cu mine) și o gașcă de la hostel la o petrecere pe plajă, nici nu știam bine unde, dar decât să stau singură m-am alăturat trupei și iată-ne: 1 bucată româncă, 2 canadieni, 5 australieni (Amy călătorea singură, Rachel și cu 3 alți 3 australieni călătoreau cu cei doi canadieni, ei cunoscându-se în hostelul Retox din Budapesta și se pare că se distrau de minune împreună, toți călătoreau peste 6 luni prin Europa, Amy singura doar o lună). Mi-am propus să ajung și eu la respectivul hostel numai dacă ar fi pentru tricourile statement superbe de acolo RETOX, detox is for quitters. Total împotriva alimentației mele sănătoase, dar cu atât mai amuzant, nu îmi plac fanatismele în nimic, le consider dăunătoare, așa că o scăpare culinară pe ici, colo, un pahar de vin și altele merg, mai ales în vacanță.
Am luat cu toții metroul până la petrecere, oprindu-ne pe ici, colo pentru câte un breezer. Plimbarea pe plajă până la locul petrecerii a fost o experiență aproape unică pentru mine, m-am simțit atât de liberă, am râs și dansat toți până la intrare și după ….. Eu și Amy nu aveam bilete, ne-am luat și să înceapă distracția!
A fost una dintre cele mai de pomină petreceri la care am fost în viața mea. Bilet 25 de Euro 40 000 de oameni pe plajă, vin, bere, briza oceanului!
Aici un clip pe youtube de la petrecere
Lisabona este legată de Celine, am colindat cu ea pe toate străzile posibile și imposibile, plus o excursie de o zi în Sintra, prânz, cine, tururi de oraș pe jos organizate, etc. O să scriu mai multe despre Lisabona, ce am apucat până acum: o seară de Fado, unde am fost, cu un grup de la hostelul lui Celine într-un tur de Fado, ne-a plăcut amândurora extrem de mult.
Am cunoscut și alți turiști și turiste din diferite țări, dar așa, socializare, nu m-am conectat, este și normal, așa se întâmplă mereu, simți pur și simplu când ai ceva mai mult de vorbit cu o anume persoană, indiferent de sex și vârstă.
Într-o seară am avut cea mai frumoasă experiență colindând pe străzi cu cine dacă nu cu Celine: am dat peste un teatru unde mulți tineri artiști de la o universitate de artă sărbătoreau, ne-au invitat și pe noi (văzând multă lume am întrebat și noi ce se întâmplă acolo) și am avut ce vedea: concerte de muzică braziliană, pantonime, toate într-o atmosferă familiară, toți se cunoșteau, mulți au urcat pe scena mică, restul stăteau-cu rândul pe jos, scaune erau foarte puține, mini bar într-un frigider galben turbat, bine că era și el, totul foarte foarte plăcut!.
După câteva zile Celine ia trenul spre Sevilla, unde stătea 2 zile, după Valencia….. CULMEA! Am întâlnit-o în Barcelona (am ajund aici din Portugalia) în Piața Catalunya, pe scările de la fântână: o fată s-a așezat lângă mine, mi s-a părut cunoscută geanta, am ridicat ochii și Celine! Cea mai mare surpriza posibilă! Am mai hang out și pe aici, URA.
Celine spre Spania, eu spre Algarve: Tren Lisabona-Faro și după regional, ajung în Olhao. Aici am socializat dar mai mult seara cu turiștii de la pensiunea unde am stat ( încă o dată am văzut că orice angajat din vest își permite mult mai multe decât un manager din România, dar și noi am parcurs un drum lung, spre mai bine sper) în rest am stat și admirat, m-am odihnit, am fost pe insule, m-am încărcat pozitiv la maxim, totul a fost perfect!
Pe insula Armona m-am conversat cu un surfer englez care stătea toată vara pe insulă să o ajute pe vară pe mama lui mutată aici iar în rest în insulele Azore, la concerte prin toată lumea, etc și iar m-am gândit: ce viață liberă și fără griji au unii, cât de relaxat trăiesc! M-am întors în Olhao gândindu-mă că vacanța mea se termină și cum ar fi să mă plimb mai mult….
Despre Olhao și insulele din Algarve aici și aici.
Spre plecare am fost puțin și în Faro, unde era o Convenție Internațională a Motocicliștilor! Concentrație maximă de mamuți pe mp, nu îmi venea să cred ce se întâmplă! Foarte ușor îți faci prieteni și aici, dar am rezistat tentației de a sta la concertul Billy Idol, a pierde avionul și a fi condusă la Barcelona cu motocicleta cum mi s-a propus insistent și mi-am luat la revedere de la această țară frumoasă, cu oameni calzi de toate vârstele și care cumva îi face pe toți să fie mai binevoitori, mai plăcuți, mai buni.
Pont: Îmi pare rău că am ratat reducerile din Faro cu gândul că merg în Barcelona şi iau de acolo: am găsit dar prețuri mult mai mari, nici vorbă de pulovere colorate Zara la 5 lei, comoditatea se plăteşte, of!
În concluzie, periplul meu prin Portugalia a fost o excursie plină, cu de toate: am învățat mai multe despre oameni, despre alte culturi, despre viață în general, mi-am făcut o bună prietenă, mi-am încărcat bateriile la maxim și mai ales am avut o vacanță fantastică: uneori suntem singuri în doi, sau într-un grup de prieteni, iar alteori mereu în companie frumoasă singuri la drum pornind, totul este să facem după cum simțim și nu dăm greș, sau în cazul meu așa a funcționat mereu!
Și din nou la drum: Barcelona here I come!
După o carieră de 8 ani ca Head of Media în cadrul uneia dintre cele mai mari companii de retail din România, Mirela și-a luat lumea în cap. La propriu. Ulterior s-a dedicat freelancingului, călătoriilor și scrisului pe blogurile personale. Cu scopul declarat de a vizita toată lumea, dar încet, de patru ani de zile îi inspiră și pe alții să își urmeze visurile și totodată să se bucure de călătorii, aducând ponturi și sfaturi practice din toate destinațiile.
Orange a lansat o nouă ofertă roaming, de data aceasta utilă pentru călătoriile exotice, în…
Bulgaria este de mulți ani pe lista mea turistică. În fiecare an mă apropii cu…
Bulgaria este o țară pe care noi românii o frecventăm în vacanțele noastre mai ales…
M-a fascinat întotdeauna Anatolia, atât de misterioasă, încărcată de istorie, spiritualitate și peisaje superbe. Doream…
Vreme de multe secole, parizienii au făcut baie în râul Sena. Mai mult, atunci când…
Am zburat de curând cu Air Serbia pentru prima oară, un zbor scurt, București-Belgrad și…