baie intr-o piscina naturala cu rechini: când ești lângă rchini trebuie să nu faci mișcări bruște
Am tot primit în ultimele zile întrebări, dar și mesaje, să scriu despre cum ne putem a evita atacul rechinilor. Asta pentru că cei care sunt în lista de prieteni sau urmăresc pagina blogului știu că fac scufundări – am brevetul de avansat PADI – că fac des snorkeling ba chiar că am și înotat cu rechini.
Într-adevăr, există lucruri pe care dacă le respecți îți reduci șansele de a fi atacat spre 0. La cursurile teoretice de scufundări am învățat că aproape fiecare accident este cauzat de ceva greșit pe care îl face scufundătorul. Și că lucrul este valabil inclusiv la interacțiunea cu viața sălbatică din mări și din oceane.
La prima lecție de scufundare din cursul PADI OPEN WATERS, mă prezentasem cu toată teoria învățată, tocisem tot manualul. Așa că atunci când instructorul mi-a prezentat echipamentul, l-am întrebat unde este cuțitul meu.
A rămas cu gura căscată, că de ce vreau cuțit, pe cine vreau să căsăpesc. După ce i-am explicat cuțitul, etc ce văzusem eu în manual, rechini, a început să râdă și mi-a explicat că nu este cazul. Cel puțin nu acum. I-a luat ceva timp să se oprească din hohote. Normal, nu exista acolo niciun risc să ne întâlnim cu vreun rechin.
Atacurile neprovocate se întâmplă la suprafață, aproape exclusiv. Se întâmplă din greșeală – rechinii confundă oamenii cu prada, sau oamenii sunt în locul nepotrivit în timpul nepotrivit: acolo unde se hrănesc de exemplu, sau când se hrănesc. În ape nu suntem pe bulevard, suntem în casa rechinilor și a altor predatori, trebuie să învățăm să ne comportăm într-un mod în care să nu îi provocăm.
Anual se înregistrează o medie de 73 de atacuri de rechin neprovocate și în jur de 40 provocate. Pe tot globul! Fatale sunt în jur de 21 pe an, împreună, atacuri provocate și neprovocate.
Din 1827, nu au fost înregistrate decât 11 atacuri fatale în Egipt! Și câteva non fatale, găsiți aici toată statistica, piuteți studia fiecare caz. . Între timp, la noi la mare zeci, sute de turiști se îneacă în fiecare sezon, cât de scurt este el. Să nu mai vorbim de tot felul de alte accidente.
Atacuri provocate
Acestea sunt atacurile în cazul cărora oamenii au inițiat interacțiunea cu rechinul. Fie că s-au dus către ei în ședințe de scufundări. sau i-au atins. Au fost atacați și scafandri care au hrănit rechinii, sau în timpul în care încercau să îi scoată din plasele de pescuit.
Atacuri neprovocate:
Sunt cele în care rechinii au inițiat contactul. Cele mai puțin periculoase sunt cele în ape mici, în care rechinul mușcă și pleacă, el urmărind de fapt altă pradă. Rănile de obicei sunt minore. Cele mai grave sunt cele în care rechinul continuă să atace și cele în care în ape adânci când omul nu apucă să vadă rechinul, rechinul confundă omul cu o focă de exemplu și lovește cu o putere extraordinară. Chiar dacă lasă ulterior victima, că nu prea suntem pe placul lor, de obicei acest tip de atac este mortal din cauza gravității rănilor.
| Tara | Atacuri neprovocate/an | Fatale |
| SUA | 47 | 1 |
| Australia | 12 | 3 |
| Brazilia | 3 | 1 |
| Canada | 1 | 0 |
| Ecuador | 1 | 0 |
| Noua Caledonie | 2 | 2 |
| Noua Zeelandă | 3 | 1 |
| Africa de Sud | 3 | 1 |
| St. Kitts and Nevis | 1 | 0 |
| În lume | 73 | 9 |
Cel mai important în absolut tot ce facem este să ne ascultăm instinctele! Am citit cu multă tristețe faptul că ceva îi spunea doamnei din Suceava, care a fost atacată zilele trecute, să renunțe la această excursie, tatăl dânsei a spus. Dar că totuși s-a dus. În general să știți că simțim pericolul, dar nu suntem îndemnați să ”ne ascultăm instinctul” ci dimpotrivă.
Unii s-au antrenat să își asculte instinctele, alții de obicei le ignoră. Este o diferență între frica împrumutată de la alții, care este transmisă de fapt de precortexul frontal și cea ancestrală, vocea inimii, care vine din creierul reptilian – amigdală.
Cu exercițiu se poate învăța dar în general cu toții simțim multe lucruri, chit că le luăm sau nu în seamă. Dar cred că fiecare a pățit câte ceva și ulterior se întreba: măi dar am simțit să nu fac asta, uite că am făcut și a iești prost. Primul pas, în orice, ascultați-vă acea voce mică interioară.
Nu înota singur în locuri izolate, ci mereu în grup. Cele mai multe atacuri au avut loc asupra celor care erau singuri, în locuri izolate și unde era greu să primească asistență.
În cele două tragedii recente, ambele doamne au fost singure, dincolo de bariera de corali, spre larg.
NU purtați obiecte strălucitoare: bijuterii, costume de baie argintii, aurii, ceasuri argintii sau aurii – atrag prădatorii. Lumina reflectată arată precum solzii sau precum burta peștilor, prada favorită.
Cele mai multe atacuri asupra oamenilor sunt din greșeală, confundând oamenii cu prada obișnuită. Ținutele și bijuteriile strălucitoare pot ”străluci” și atrage rechinul – în general rechini mici, că și prada este mică, peștișori, dar oricum!
Îmbrăcămintea recomandată pentru scufundări este cea de culoare închisă și asta cu un bun motiv. Chiar și hainele colorate puternic, cu multe contraste atrag rechinii. Inclusiv contraste de bronz, cu fel de fel de costume de baie colorate. Desigur, nu dacă stați pe lângă mal, ci dacă mergeți să faceți snorkeling de exemplu într-o zonă în care nu este imposibil să întâlniți rechini!
Evitați să intrați în apă dacă aveți răni deschise, sau dacă sunteți în perioada menstruației. Evident, nu orice apă, dar nu mergeți unde este posibilitatea să atrageți un rechin.
Cele mai multe atacuri se petrec pe timp de noapte, dar și la răsărit sau la apus – rechinii sunt cei mai activi în aceste perioade, de obicei atunci se hrănesc și sunt și mult mai greu de observat.
Este mai bine să stăm în zone mai sigure în aceste perioade, sau să fim alături de ghid/instructor, într-un grup etc, dar mai bine să fim de exemplu între bariera de recif și mal decât după barieră, spre larg în aceste perioade!
După cum era lumina, cerul și totodată cum erau luminați și oamenii de pe ponton, părerea mea este că turista austriacă a fost atacată la apus, sau la amurg.
O mai mare posibilitate să întâlnești rechini este lângă bancurile de nisip, sau în canioanele subterane, care sunt locurile favorite de relaxare a rechinilor.
Evitați să vă scufundați, sau să faceți snorkeling în locurile unde se pescuiește cu momeală. Este evident de ce: atrag prădătorii, dacă sunt în zonă.
Evitați și porțiunile de litoral unde se deversă gunoi menajer, sau unde se deversă în mare râuri și pârâuri. Mulți pești sunt atrași de apele reziduale, iar rechinii vin după ei. Iar în cazul râurilor: unde se varsă un râu în mare, este și o abundență de viață marină, care iar atrage rechinii.
Chiar și în cazul atacului recent, din ce am auzit – nu este confirmat oficial – acum câteva zile s-a scufundat o navă care transporta animale. Nu am găsit decât această situație, această navă, scufundată în Sudan, pe 12 iunie, 15 000 de carcase în mare, nu știu dacă a mai fost și alta dar puțin probabil. Câteva carcase de animale posibil să fi fost aduse de curenți spre golful Sahl Hasheesh și rechinul sau rechinii după carcase. Situația se va remedia, dar s-a întâmplat tragedia.
Nu aruncați apă în toate părțile, să fiți cu mâinile și picioarele peste tot, să stropiți mult în toate părțile, sau să răvășiți nisipul. Mișcările neregulate atrag rechinii și în general orice este prea mult.
De aceea la scufundări se pune mare preț pe ”buoyancy” plutire controlată perfect, fără să atingi nicio suprafață, să nu te miști brusc, haotic, ci să ai o plutire cât mai lină. Asta este util și la snorkelling și la înot și la orice activitate în locuri unde pot fi rechini dar nu numai.
Când faceți mult zgomot: stropiți în toate părțile apă, înotați haotic, vibrațiile atrag rechinii, este ca și cum sună clopoțelul de masă. Vă pot confunda cu un mamifer marin sau un pește stresat, adică o pradă ușoară.
Rechinii nu atacă scufundătorii pe care îi percep ca pe un pericol, pe cei vigilenți sub adâncuri, dar este vorba despre locurile unde îi vezi, de aceea mulți fac scufundări cu rechini, dar în anumite situații și cu diferite alte precauții. În general, atacurile de rechin sunt din greșeală, că suntem confundați cu prada lor!
Se spune că dacă sunt delfini în zonă înseamnă că nu sunt și rechini. Este fals, pot fi că de multe ori urmăresc aceeași pradă, deși de regulă se cam evită, dar nu este o regulă că dacă sunt delfini ești în siguranță.
Uneori rechinii se pot vedea, da! Dacă sunteți într-o zonă unde sunt de obicei rechini, fiți vigilenți! Totodată dacă vedeți carcase de diferite animale marine (foci, lei de mare, balene), sau de alt fel, să știți că este foarte posibil să apară și rechinii, nu degeaba li se spune sanitarii oceanelor. Totodată, dacă pe mal vedeți animale moarte, sfârtecate, este posibil să fie rechini în ape.
Dacă vedeți un rechin, faceți tot ce puteți să ajungeți mai repede într-un loc sigur, dar fără să pierdeți contactul vizual, fiți vigilenți și la ce face rechinul și aveți mișcări controlate. Însă dacă îl vedeți este de fapt un noroc. Cele mai grele atacuri sunt cele în care rechinul vine de dedesubt și lovește cu o viteză amețitoare și nici măcar nu îl vedeți.
Este modul în care ei atacă foci de exemplu. Dacă îl vedeți, să știți că este valabil sfatul clasic: dacă reușești să îl lovești puternic la nas, sau în ochi, te va lăsa în pace. Mulți au scăpat așa de rechini! Asta dacă au fost atacați, de cele mai multe ori rechinii nu atacă oamenii, chiar dacă îi văd sub ape, că nu îi percep ca pe o pradă. Cele mai grave atacuri sunt cele în care oamenii sunt la suprafață!
Sunt tot felul de echipamente pentru protecție. Unele care emit diferite pulsuri electrice care țin rechinii la distanță, altele de tot felul. Vedeți aici câteva, pe siteul oficial de la sharkshield. Nu am comandat niciodată de la ei, nu știu cum se comandă, dacă voi achiziționa vă voi ține la curent. Însă important este să știți că există tot felul de ”deviceuri”, ulterior le puteți căuta.
Pescuitul intensiv, numărul crescut de oameni care merg în vacanțe, fac snorkeling, diving – a crescut în ultimii ani numărul oamenilor în general și al turiștilor în special așa că normal că sunt și mai multe atacuri decât în decadele precedente.
Anual, chiar și până la 100 de milioane de rechini sunt uciși de oameni, pentru aripioare sau carne, iar lucrul acesta este tragic, pentru că ei sunt vitali pentru supraviețuirea oceanelor. Și oceanele sunt vitale pentru supraviețuirea noastră. Trebuie să învățăm cumva să trăim împreună fără să ne deranjăm prea tare unii pe alții.
Nu se justifică față de alte pericole cu care ne confruntăm zi de zi. Avem o frică disproporționată vizavi de probabilitatea de a păți așa ceva. Cred că este legat de o frică ancestrală pe care o moștenim cu toții, care ne este întipărită în creierul ”reptilian – amigdala – de la strămoșii care au trăit cu zeci de mii de ani în urmă.
Ei se confruntau cu posibilitatea de a fi mâncați de diferite animale. Cred că moștenim cumva această teamă, neurologii pot explica probabil mai bine fenomenul, pentru că efectiv ne este groază, nu este vorba doar de frică, ci de groază.
Este o teamă străveche, cu care am evoluat și pe care am moștenit-o. De aceea pericolele moderne, deși superioare numeric, nu au aceeași rezonanță, nu produc aceeași groază. Sunt temeri pe care le procesăm cu precortexul frontal. Cu avionul este altceva, tot ancestral, că noi nu am evoluat zburând ci find aproape de sol și cumva în control.
Teama ancestrală este exacerbată de filmele cu rechini și de modul în care este prezentat fiecare caz în mass media. Se insistă atât cu articolele despre tragedii aviatice și despre atacurile de rechin, cu detalii amănunțite despre victimele tragediilor. Subiectul acesta aduce audiență, dată fiind teama noastră ancestrală, pe care nu o putem explica. Suntem atrași de aceste subiecte – inclusiv eu, recunosc!
Sunt atâtea tragedii: autocare răsturnate cu zeci de victime, ciocniri de trenuri (au fost și în Elveția în ultimii ani, sute de victime), altele și despre acestea nu se vorbește atât deși sunt multe mai multe. Și nu ajungem să știm toate detaliile intime ale vieții celor care au dispărut. Dar anumite tragedii, atacurile de rechin în special și accidentele aviatice, sunt prezentate disproporționat cu probabilitatea – riscul de a păți așa ceva.
Nu urâm câinii și câinii ucid 25 000 de oameni anual, nu 21. Iar cu ”acasă erai în siguranță” – se îneacă la noi zeci, dacă nu sute de oameni în fiecare sezon, cât este el de scurt – sunt curenți puternici. Să nu mai vorbesc despre miile care decedează pe șosele. Siguranță nu există nicăieri, ba acasă de fapt suntem în cel mai mare pericol, cele mai multe decese din cauze accidentale (ce nu este legat de boală) sunt accidente domestice.
Acestea fiind spuse, îmi doresc să nu mai avem nicio victimă a unui atac de rechin, iar victimele să își găsească liniștea. Totodată și familiilor lor, nu este ușor să vorbească toată presa despre tragedia ta și să îți fie analizată toată viața.
Dacă ar fi, nu ar fi atât de puține atacuri anual, chiar în locuri unde mișună efectiv! Nu trebuie să ajungem să îi urâm, au și ei rolul lor în ecosistem și zeci, sute de mii de scufundători și înotători se întâlnesc cu rechini anual – uneori voit, alteori din întâmplare – și nu pățesc nimic.
După o carieră de 8 ani ca Head of Media în cadrul uneia dintre cele mai mari companii de retail din România, Mirela și-a luat lumea în cap. La propriu. Ulterior s-a dedicat freelancingului, călătoriilor și scrisului pe blogurile personale. Cu scopul declarat de a vizita toată lumea, dar încet, de patru ani de zile îi inspiră și pe alții să își urmeze visurile și totodată să se bucure de călătorii, aducând ponturi și sfaturi practice din toate destinațiile.
Orange a lansat o nouă ofertă roaming, de data aceasta utilă pentru călătoriile exotice, în…
Bulgaria este de mulți ani pe lista mea turistică. În fiecare an mă apropii cu…
Bulgaria este o țară pe care noi românii o frecventăm în vacanțele noastre mai ales…
M-a fascinat întotdeauna Anatolia, atât de misterioasă, încărcată de istorie, spiritualitate și peisaje superbe. Doream…
Vreme de multe secole, parizienii au făcut baie în râul Sena. Mai mult, atunci când…
Am zburat de curând cu Air Serbia pentru prima oară, un zbor scurt, București-Belgrad și…