Ziua 3 partea a 2-a #turistinMaramures: biserica de lemn din Budești, mănăstirea Bârsana, morărit, tradiții

Palinca de la portiță de la Dl Gheorghe Opriș

Am avut o zi foarte plină: începută cu o vizită la cimitirul Săpânţa, ulterior la Casa Memorială ”Stan Ioan Pătraș” – creatorul cimitirului vesel, loc unde l-am întâlnit pe Dl Dumitru Pop Tincu, sculptor Cimitirul Vesel şi urmaşul D-lui Stan, urmată de o vizită la Memorialul Durerii din Sighet, loc despre care voi vorbi separat, oprire pentru prânz tot în Sighet, Biserica de lemn din satul Budești, secol XVII, după care l-am vizitat pe Dl. Gheorghe Oprișor, pentru a vedea o moară veche și o casă tradițională maramureșeană. Ultima oprire a zilei a fost la mănăstirea Bârsana.

Biserica de lemn Budești – construită din lemn de stejar în 1643

La biserica din satul Budești am fost întâmpinați de primar și de preot, care ne-au povestit despre oraș, despre vizitare, ne-au dat pliante, ne-au arătat Centrul e Informare Turistică în construcție și ne-au însoțit pe tot parcursul vizitei.

Orar de vizitare:
9:00-13:00
14:00 -17:00

Precum spuneam in articolul cu Sapanta, m-am atasat atat de fusta aceasta incat nu am mai vrut sa o dau jos de pe mine

Crucea din butuc

A fost descoperită de profesorul Mihai Tepei din Budești în 1998. Lemnul a fost adus de Vasile Herscovici și nici drujba nici securea nu l-au stricat, lemnul fiind tăiat exact așa precum este expus.

Camasa de zale a haiducului Pintea Viteazul

Când să plecăm de aici am observat o bunicuță care a venit să se roage. Nu pot exprima în cuvinte încărcătura emoțională pe care ne-a transmis-o și deși poate că ar fi trebuit să o lăsăm cu ruga Dânsei, am sărit toți cu aparatele de fotografiat. De fapt anumite lucruri trebuie și dezvăluite, să fim conștienți de cum este viața cu totul.

Ce am mai remarcat: faptul că Primarul era foarte necăjit de trecerea în neființă a unui cioban, la vârsta de 54 de ani, moarte cauzată de băutură în primul rând și de singurătate. Se adunase multă lume să îl întâmpine pe ultimul drum și tristețe mare: este emoționant să vezi cum fiecare viață contează și cât de mult.

În vizită la Dl. Gheorghe Opriș

Dl Opriș este un inovator: pe lângă diferite ustensile menite să îi ușureze munca, MAREA revelație a fost sistemul de pălincă în poartă, astfel pentru ca nimeni să nu facă un drum ”obositor” până în casă pentru a reumple păhărelul, petrecerea se poate desfășura în voie la portiță. Am înțeles de la cineva mai priceput din grup că Dl Opriș a trișat un pic: pălinca sau horinca ce era în portiță fiind foarte tare, peste 62 de grade dacă țin minte bine, nu se poate totuși bea în cantități mari, fiind din cea aspră, din prima tragere cum ar fi.

Am admirat camera de zestre, atelierele, am văzut cum funcționează o moară și am ascultat câteva cântecele frumoase, improvizație ”Gheorghe Opriș”. Dânsul încă are o mare poftă de viață, chiar s-a plâns că ar avea nevoie de o tânără Domniță să îi ajute cu turiștii, deoarece au o nouă casă pentru petreceri și servit masa.

Mănăstirea Bârsana

Nu trebuie să plecați din Valea Izei fără o vizită la frumoasa mănăstire Bârsana, care aparține de Episcopia Ortodoxa Romana a Maramuresului si Satmarului. Manastirea „Soborul Sfintilor 12 Apostoli” din Bârsana se află la 22 de km de Sighetul Marmatiei, la iesirea din Bârsana.

Biserica veche de lemn a fost construită în 1711. Noua biserică, măreață, cu o înălțime de 57 m are două niveluri, jos micuța biserică de iarnă iar sus cea nouă, care se folosește și la marile sărbători. Și vara, desigur.

Ansamblul construit din lemn este compus din: poarta specifică maramureșeană, turnul cu clopotnița, biserica , altarul de vară, chiliile călugărilor, capela, casa maiștrilor și atelierul artiștilor. Are și un muzeu și două magazine de unde puteți cumpăra icoane supefrbe pictate pe sticlă, zgărdane, magneți și altele.

View Comments

  • Trebuie neaparat sa ajung si eu acolo, imi place foarte mult. Din pacate pana acum nu am avut ocazia asa incat trebuie sa mi-o procur singur.

  • Frumos articol si imi plac detaliile!! Sper sa reusesc sa fac si eu o tura prin Maramures, il visez demult!! :-)

    • Multumesc! Sunt multe altele de facut, vazut si descoperit pe aici multe care nu sunt prea cunoscute in afara zonei asa ca recomand o saptamana ai eu visam de mult... daca o sa fie totul verde o sa fie si mai bine

Recent Posts

Orange Roaming in afara SEE 2 GB pe zi pentru 4 euro, 10 minute sau SMS-uri pentru 2 euro pe zi

Orange a lansat o nouă ofertă roaming, de data aceasta utilă pentru călătoriile exotice, în…

2 ani ago

Gabrovo – Inima Verde a Bulgariei

Bulgaria este de mulți ani pe lista mea turistică. În fiecare an mă apropii cu…

3 ani ago

10 motive pentru care să vizitezi orașul Sofia, capitala Bulgariei

Bulgaria este o țară pe care noi românii o frecventăm în vacanțele noastre mai ales…

3 ani ago

Circuit Turcia Caria – Patara, râul Azmak, plaje, natură, vestigii antice

M-a fascinat întotdeauna Anatolia, atât de misterioasă, încărcată de istorie, spiritualitate și peisaje superbe. Doream…

3 ani ago

După 100 de ani, se va putea înota în râul Sena, Paris

Vreme de multe secole, parizienii au făcut baie în râul Sena. Mai mult, atunci când…

3 ani ago

Zbor Air Serbia Belgrad, Aeroportul Nikola Tesla, servicii, lounge-uri, bagaje, catering

Am zburat de curând cu Air Serbia pentru prima oară, un zbor scurt, București-Belgrad și…

4 ani ago