Nu știu câți dintre voi știți despre canalul de youtube Trolleypacker, unde am tot postat, ba în limba engleză, ba în limba română. Mai mult din joacă și din necesitate (primul video l-am realizat pentru a participa la un concurs, dar îl postasem pe alt canal) am descoperit că îmi place să fac videouri, am 1000 de idei și materiale, dar nu mereu suficient timp să realizez tot ce îmi doresc, dar asta nu înseamnă că ușor, ușor, nu reușesc și acest lucru.
De exemplu, de curând am realizat două videouri în timp record, așa că am învățat că este mult mai simplu să am un scenariu în cap și să filmez pornind de acolo, decât să filmez și să văd după aceea ce îmi iese: adică atunci când ai câte 20+ de GB de material pentru 1 singur video, parcă nu prea știi de unde să începi, problema mea cu materialele din Indonezia și din Kerala, dar în curând le voi posta, atât de bine cât voi reuși să le realizez.
Da, mi-a luat ceva timp să dezvolt mai tare canalul de Youtube, deoarece doream să fie totul perfect. Dar așa am tot așteptat mult și bine. Normal că uitându-mă pe materialele din trecut găsesc zeci de lucruri pe care le-aș face altfel, dar le păstrez pentru cele care urmează. Aaaa și în unele proiecte știu că ori le dau drumul așa, ori amân pe termen nedefinit, pentru că am și alte priorități. Așa că până să fac the best of what I can, prefer să fac pur și simplu. M-am împăcat deja cu asta.
Deci, dacă vă abonați la canalul de YouTube, veți fi la curent cu ce mai postez acolo, cu concursurile la care particip sau cu unele pe care le organizez, cu excursiile pe care le fac și alte lucruri, la care nu mă pot gândi acum, pentru că în această privință acționez după principiul: dacă îmi vine o idee, o pun în practică și cu asta basta.
Deși sunt și vor fi în continuare multe materiale în limba română, majoritatea vor fi în limba engleză, deoarece canalul Youtube este liantul care leagă cele două bloguri de călătorii și stil de viață pe care le dețin, ExTraViTa și Trolleypacker.com. Chiar, ce părere aveți despre acest lucru?
După o carieră de 8 ani ca Head of Media în cadrul uneia dintre cele mai mari companii de retail din România, Mirela și-a luat lumea în cap. La propriu. Ulterior s-a dedicat freelancingului, călătoriilor și scrisului pe blogurile personale. Cu scopul declarat de a vizita toată lumea, dar încet, de patru ani de zile îi inspiră și pe alții să își urmeze visurile și totodată să se bucure de călătorii, aducând ponturi și sfaturi practice din toate destinațiile.
Orange a lansat o nouă ofertă roaming, de data aceasta utilă pentru călătoriile exotice, în…
Bulgaria este de mulți ani pe lista mea turistică. În fiecare an mă apropii cu…
Bulgaria este o țară pe care noi românii o frecventăm în vacanțele noastre mai ales…
M-a fascinat întotdeauna Anatolia, atât de misterioasă, încărcată de istorie, spiritualitate și peisaje superbe. Doream…
Vreme de multe secole, parizienii au făcut baie în râul Sena. Mai mult, atunci când…
Am zburat de curând cu Air Serbia pentru prima oară, un zbor scurt, București-Belgrad și…
View Comments
Vazut deja! Placut mult! Asteptam mai multe filmulete utile.
Multumesc mult Adriana!