Kerala Backwaters: 5 experiențe de neuitat #travelvlog

Kerala Backwaters este unul dintre cele mai spectaculoase meleaguri văzute de mine până acum. Și nu numai datorită frumuseții peisajului, dar și datorită faptului că orice călătorie acolo te transportă într-un alt univers, unde se aude cântecul păsărilor, foșnetul lotcilor care alunecă pe ape, motoarele căsuțelor plutitoare și exclamațiile de bucurie ale turiștilor uimiți de atâta frumusețe.

M-am codit un pic înainte de a face acest videoclip, pentru că nu sunt mulțumită de calitatea imaginilor, de ce fotografii am făcut și așa mai departe, dar mie îmi plac imaginile așa cum sunt, îmi amintesc de momente dragi pe care doresc să le împărtășesc.

Adică nici nu mă gândeam că vâslind prin canalele înguste într-o canoe mică și filmând așa cum puteam, o să mă întâlnesc cu localnici care să mă întrebe despre Bram Stocker, despre creatura diabolică creată de imaginația lui și să descrie cu exactitate vecinii noștri (Bulgaria, Ungaria…).  Și alte lucruri încântătoare.

Așa că dacă doriți să intrați în atmosfera din Delta Keralei, așa cum mi-o amintesc, vă invit să urmăriți video vlogul de mai jos: Kerala, 5 experiențe pentru o viață.

Imaginile, video și fotografii sunt realizate cu un Nikon 1 AW 1, un aparat foto subacvatic și antișoc de la Nikoniști.

Noi videouri

Iar dacă vă înscrieți la canalul meu de YouTube, o să primiți alerte despre noile clipuri.

Cum vă spuneam într-un articol precedent, am descoperit că îmi place mult să lucrez la videouri și cum am atât de mult material îl voi folosi, dar pe lângă vlogurile de călătorie, vor fi diferite clipuri lifestyle.

Călătorii frumoase!

xoxo

Mire

 

Recent Posts

Orange Roaming in afara SEE 2 GB pe zi pentru 4 euro, 10 minute sau SMS-uri pentru 2 euro pe zi

Orange a lansat o nouă ofertă roaming, de data aceasta utilă pentru călătoriile exotice, în…

2 ani ago

Gabrovo – Inima Verde a Bulgariei

Bulgaria este de mulți ani pe lista mea turistică. În fiecare an mă apropii cu…

3 ani ago

10 motive pentru care să vizitezi orașul Sofia, capitala Bulgariei

Bulgaria este o țară pe care noi românii o frecventăm în vacanțele noastre mai ales…

3 ani ago

Circuit Turcia Caria – Patara, râul Azmak, plaje, natură, vestigii antice

M-a fascinat întotdeauna Anatolia, atât de misterioasă, încărcată de istorie, spiritualitate și peisaje superbe. Doream…

3 ani ago

După 100 de ani, se va putea înota în râul Sena, Paris

Vreme de multe secole, parizienii au făcut baie în râul Sena. Mai mult, atunci când…

3 ani ago

Zbor Air Serbia Belgrad, Aeroportul Nikola Tesla, servicii, lounge-uri, bagaje, catering

Am zburat de curând cu Air Serbia pentru prima oară, un zbor scurt, București-Belgrad și…

4 ani ago