Havana

Ghid Hanovra ca un localnic – ce nu găsești în ghidurile turistice

Vrei să experimentezi Hanovra ca un localnic? Am câteva idei excelente, care te vor ajuta să  iei cu adevărat pulsul orașului. Să îi preiei energia, dincolo  de locurile și frumoasele atracții turistice. De la băutura favorită, la locul unde iau masa laolaltă artiști, parlamentari, pensionari, studenți etc.

Ghid Hanovra ca un localnic – ce nu găsești în ghidurile turistice

Ia prânzul în Markthalle

Hanovra ca un localnic pranz

Markthalle, este o hală a pieței care te va purta gastronomic prin toată lumea. Sau pe aproape. Aici este unul dintre locurile preferate pentru a lua masa ale locuitorilor Hanovrei. Parlamentul este în apropiere și locul este împânzit de angajați ai aparatului de stat. Alături de oameni de toate vârstele și cu toate ocupațiile.

Ce vei găsi aici? Mâncare proaspătă, pe raioane. Poți merge la italieni, la spanioli, greci, indieni, turci, bavarezi etc. Ai foarte foarte multe opțiuni. Și după masă? Păi este timpul pentru o cafea sau pentru un desert.

Deși ești în Germania, să știi că mulți o să servească și câte un pahar de bere, vin sau prosecco. Da, Prosecco ia cu asalt Germania și este cam nelipsit din orice meniu. Am văzut chiar și Prosecco on rocks, adică cu gheață. Personal, mi se pare o blasfemie, dar cine sunt eu să comentez gusturile oamenilor.

De ce ai merge aici? Pentru că găsești o atmosferă și o mâncare de excepție, prețuri mici. Este foarte ușor de ajuns, fiind chiar în centrul vechi. Notează-ți adresa, pentru ca între obiective turistice să vizitezi și acest loc.

Markthalle Hannover: Karmarschstraße 49

Și cina în districtul Linden Hanovra

Cartierul Linden este un fost cartier muncitoresc, acum cel mai boem cartier al Hanovrei. Un fel de Kreuzberg din Berlin, dar cum era înainte de a fi luat cu asalt de emigranți. Aici sunt multe restaurante de tot felul, din toate bucătăriile. Localnicilor din Hanovra le place bucătăria indiană, sau thailandeză, de exemplu.

Însă noi (eu Sigrid, și ghida mea – am avut un tur privat) am luat masa la restaurantul internațional Leinau. Am mâncat o supă cremă de cartofi dulci cu cocos absolut delicioasă. Și friptură de vită cu piure și legume.

Însă ce m-a frapat: când am intrat în restaurant erau ocupate maxim 6 mese. În 10 minute după ce ne-am așezat, s-a umplut. S-a umplut și la bar de oameni care așteptau să se elibereze o masă!

Sfat: plimbă-te la ceas de seară un pic pe strada Leinaustraße și alege unul dintre numeroasele localuri.

Cartofii dulci: hanovrezii se dau în vânt după cartfi dulci. Așa că, în loc de cartofi normali prăjiți, optează pentru o porție de cartofi dulci prăjiți, sunt D E L I C I O Ș I!

Hanovra ca un localnic: cartofi dulci prajti

Bea Lüttje Lage – băutura cult a acestei regiuni

Hanovra ca un localnic: bea Lüttje Lage

Hanovrezii adoră această combinație: bere și Schnapps – tărie. Trebuie să ții ambele pahare într-un fel anume. Ideea este să  torni schnappsul în paharul cu bere în timp ce bei. Se pare că la început este dificil să nu te pătezi, dar eu am avut un talent înăscut. De la primul Lüttje Lage.

În timpul festivalurilor se beau cantități uriașe, mai ales că toată combinația are atunci și un preț mic: numai 1 euro! În rest, puteți lua de exemplu la cea mai bună berărie din oraș: Brauhaus Ernst August. O bere aici va costa de la 3,90 euro și este produsă în acest loc, de o calitate excelentă.

Mergi la vânătoare de vechituri și chilipiruri sâmbăta

Hanovra ca un localnic: piata de vechituri de sambata dimineata

În fața primăriei noi din Hanovra se ține săptămânal un mare și foarte pitoresc târg de vechituri. Acesta este cel mai vechi de acest tip din Germania!

Fă picnic în unul dintre nenumăratele parcuri

Hanovra ca un localnic: picnic

Hanovrezilor le place la nebunie să stea în natură. Normal, când și-au construit un oraș atât de verde. Așa că foarte des dar mai ales în weekenduri, dacă este vremea frumoasă, o să vezi multe grupuri de prieteni, sau familii întregi pe pajiște. Cu toate că toată lumea este în grădini, vegetația nu suferă și nici nu o să găsești gunoaie.

Dacă nu stai mult în oraș, în drumul spre grădinile Herrenhausen poți efectiv să parcurgi pe jos cei 2,5 km din centrul vechi al orașului până la grădini. Și să te oprești unde îți cere inima. Cu o mică sticluță de prosecco, de preferat. Sau ce preferi tu.

Vizitează Grota Niki de Saint Phalle

În grădinile Herrenhausen poți vizita Grota realizată de faimoasa artistă Niki de Saint Phalle. Este o grotă cu trei încăperi, cea din mijloc reprezentând legăturile vieții, iar celelalte două noaptea și ziua. Artista a murit înainte să fie finalizată lucrarea, aceasta ralizând totul în Frața, fiind transportată, ulterior montată la destinație. Au fost cozi zile întregi, mii de oameni dorind să vadă opera de artă. Chiar și acum, mulți hanovrezi vin din când în când să o admire.

Dă o raită în piața ambulantă

Vorba ghidei mele: calitatea cărnii din marile magazine este foarte scăzută. Drept urmare, hanovrezii preferă să cumpere mezeluri și carne, dar și fructe din piețele ambulante. Totodată, ajută și producătorii locali.

În fiecare oraș din Germania sunt astfel de piețe ambulante, în general de două ori pe săptămână. Poți să și mănânci tot felul de specialități, sau să bei o cafea, bere, vin etc. Prăjiturile și plăcintele sunt divine!

Mergi la Alte Conti

Ei, acest loc nu este chiar pe sufletul tuturor. Pe mine personal m-a atras foarte tare pentru că văzusem câteva poze foarte interesante pe Instagram, așa că mi-am spus că trebuie să ajung acolo.

Ce este? O fostă fabrică Continental, care este plină de graffitti. Aici vin tineri mulți pentru poze în primul rând. Mare grijă dacă vă hotărâți să mergeți, poate fi periculos.

Mai multe detalii în articolul dedicat: Vizită la o fabrică părăsită Alte Conti Hanovra

Mergi cu bicicleta

Hanovra ca un localnic: sunt so contoare, sa se vada cate biciclete trec intr-o anume zi

Hanovra dorește să fie unul dintre cele mai prietenoase orașe pentru bicicliști. Sunt piste în tot orașul și traficul foarte calm.

Am văzut ceva foarte inedit pentru mine: o tânără mămică, pe o bicicletă mare, cu suport în spate pentru copil și o fetiță de maxim doi ani acolo. Vreo 4 sacoșe agățate de ghidon în toate părțile. O bicicletă mică în mâna dreaptă. Conducea cu stânga. La un moment dat a încetinit și a strigat ceva în spate: vine o altă fetiță, de vreo 5 ani, pe bicicleta ei și îndemnată de mamă o ia înainte. Am rămas perplexă! Eu care nu știu să merg nici singură. Era genul sportiv, cred că destul de înaltă, dar nu solidă, m-a impresionat!

Fă un tur al cluburilor din fostul district roșu

Da, Hanovra a avut un district roșu. Mic, mititel, de altfel. Aici sunt tot felul de discoteci și bărulețe cu un aer din anii 60. Unele foarte deochiate, dar doar în aparență.

Așa că poți lua efectiv barurile la rând, începând în jur de 12 noaptea. De joi până duminică. Bea câte ceva în fiecare și te poți opri la una dintre discoteci pentru dans. Sau după, te poți duce în zona cu multe cluburi de lângă gara centrală. Poți petrece până în zori.

Un alt loc frumos unde poți petrece seara este la Berăria Ernst August menționată anterior. Aici sunt aproape mereu seara concerte live sau alte evenimente. Mult dans, bere și oameni de toate vârstele. Acesta este un loc unde media de vârstă este undeva pe la 55 de ani seara, din câte am văzut.

Nu uita să verifici ce activități și evenimente se desfășoară în Hanovra în timpul șederii tale. Ia în considerare că hotelurile au prețuri de până la 4 ori mai mari în timpul anumitor evenimente.

Și dă-ți întâlnire în Kropke!

Toate lucrurile încep în Kropke! Este locul de întâlnire favorit al Hannovrezilor. În fața Mövenpick este un ceas, nu ste chip să te înșeli, toată lumea știe unde este.

Călătorii frumoase!

Share
Published by
Mirela Leoni

Recent Posts

Orange Roaming in afara SEE 2 GB pe zi pentru 4 euro, 10 minute sau SMS-uri pentru 2 euro pe zi

Orange a lansat o nouă ofertă roaming, de data aceasta utilă pentru călătoriile exotice, în…

2 ani ago

Gabrovo – Inima Verde a Bulgariei

Bulgaria este de mulți ani pe lista mea turistică. În fiecare an mă apropii cu…

3 ani ago

10 motive pentru care să vizitezi orașul Sofia, capitala Bulgariei

Bulgaria este o țară pe care noi românii o frecventăm în vacanțele noastre mai ales…

3 ani ago

Circuit Turcia Caria – Patara, râul Azmak, plaje, natură, vestigii antice

M-a fascinat întotdeauna Anatolia, atât de misterioasă, încărcată de istorie, spiritualitate și peisaje superbe. Doream…

3 ani ago

După 100 de ani, se va putea înota în râul Sena, Paris

Vreme de multe secole, parizienii au făcut baie în râul Sena. Mai mult, atunci când…

3 ani ago

Zbor Air Serbia Belgrad, Aeroportul Nikola Tesla, servicii, lounge-uri, bagaje, catering

Am zburat de curând cu Air Serbia pentru prima oară, un zbor scurt, București-Belgrad și…

4 ani ago