Ryanair a lansat pe 7 august o nouă rută din România spre Italia, București Pescara. Acasta va avea o frecvență de două zboruri pe săptămână, de la sfârșitul lunii octombrie, făcând parte parte din programul de iarnă 2018 Ryanair din București. Cu această ocazie au fost puse în vânzare vânzare locuri promoționale de la doar 26.99€ pentru călătorii în noiembrie.
Tarifele promoționale vor fi disponibile pentru rezervări până la miezul nopții, Joi, 9 august direct pe siteul companiei, aici.
| Rută nouă | Frecvență | Start |
| București – Pescara | 2 x săptămână | 30 octombrie |
După o carieră de 8 ani ca Head of Media în cadrul uneia dintre cele mai mari companii de retail din România, Mirela și-a luat lumea în cap. La propriu. Ulterior s-a dedicat freelancingului, călătoriilor și scrisului pe blogurile personale. Cu scopul declarat de a vizita toată lumea, dar încet, de patru ani de zile îi inspiră și pe alții să își urmeze visurile și totodată să se bucure de călătorii, aducând ponturi și sfaturi practice din toate destinațiile.
Orange a lansat o nouă ofertă roaming, de data aceasta utilă pentru călătoriile exotice, în…
Bulgaria este de mulți ani pe lista mea turistică. În fiecare an mă apropii cu…
Bulgaria este o țară pe care noi românii o frecventăm în vacanțele noastre mai ales…
M-a fascinat întotdeauna Anatolia, atât de misterioasă, încărcată de istorie, spiritualitate și peisaje superbe. Doream…
Vreme de multe secole, parizienii au făcut baie în râul Sena. Mai mult, atunci când…
Am zburat de curând cu Air Serbia pentru prima oară, un zbor scurt, București-Belgrad și…