Roma

Roma: s-au deschis pentru vizitare pasajele subterane de la Colosseum

După 2 ani și jumătate de lucrări pentru consolidarea pasajelor subterane ale Colosseumului, turiștii vor putea să coboare și să se plimbe prin o parte din „culisele” arenei antice. Minunată veste pentru cei pasionați de istorie și de mistere!

Ministrul culturii din Italia a anunțat în mod oficial finalizarea lucrărilor de consolidare și restaurare a secțiunii subterane în prezența fondatorului Tod’s, producătorul de pantofi și articole de lux, care a finanțat proiectul.

În perioada în care spectatorii au umpleau Colosseumul pentru a privi gladiatorii și animalele sălbatice, publicului i s-a interzis să se aventureze sub nivelul scenei. Interzicerea a durat din 80 d.Hr. când a fost inaugurat amfiteatrul, până la ultimul spectacol din 523.

Zeci de platforme mobile și ascensoare din lemn au fost folosite în cele mai vechi timpuri pentru a transporta decoruri la nivel de scenă, precum și artiști și animale pentru intrări dramatice.

Directorul Colosseumului, Alfonsina Russo, a declarat că turiștii vor putea să se plimbe pe o pasarelă lungă de 160 de metri pentru a vizualiza unele dintre cele 15 coridoare care înconjurau nivelurile subterane.

Lucrările de restaurare efectuate de echipe de ingineri, topografi, lucrători în construcții, arhitecți și arheologi au fost întrerupte în timpul pandemiei actuale.

Renovarea va permite, de asemenea, organizarea de evenimente culturale care respectă Colosseumul ca simbol al Italiei, a mai afirmat Ministrul Culturii.

Colosseumul este deschis, sunt diferite tururi cu ”skip the line”, ghidate sau pe cont propriu, puteți să vă faceți o idee aici. 

Sursa: AP

Articole despre Colosseaum:

Ziua 5: Roma antică: Colosseum, Forul Roman, Colina Palatină și Columna lui Traian – am fost într-o excursie de o săptămână cu mama la Roma, cred că este un loc ideal pentru o excursie mamă-fiică!

Colosseum, El Djem și alte teatre antice, vestigii ale unor civilizaţii apuse

Recent Posts

Orange Roaming in afara SEE 2 GB pe zi pentru 4 euro, 10 minute sau SMS-uri pentru 2 euro pe zi

Orange a lansat o nouă ofertă roaming, de data aceasta utilă pentru călătoriile exotice, în…

2 ani ago

Gabrovo – Inima Verde a Bulgariei

Bulgaria este de mulți ani pe lista mea turistică. În fiecare an mă apropii cu…

3 ani ago

10 motive pentru care să vizitezi orașul Sofia, capitala Bulgariei

Bulgaria este o țară pe care noi românii o frecventăm în vacanțele noastre mai ales…

3 ani ago

Circuit Turcia Caria – Patara, râul Azmak, plaje, natură, vestigii antice

M-a fascinat întotdeauna Anatolia, atât de misterioasă, încărcată de istorie, spiritualitate și peisaje superbe. Doream…

3 ani ago

După 100 de ani, se va putea înota în râul Sena, Paris

Vreme de multe secole, parizienii au făcut baie în râul Sena. Mai mult, atunci când…

3 ani ago

Zbor Air Serbia Belgrad, Aeroportul Nikola Tesla, servicii, lounge-uri, bagaje, catering

Am zburat de curând cu Air Serbia pentru prima oară, un zbor scurt, București-Belgrad și…

4 ani ago