Palatul Achilleion din insula Corfu, refugiul împărătesei Elisabeta a Austro-Ungariei, Sissi, reședință a ultimului Kaizer al Germaniei, Wilhelm al II-lea și Cazino al insulei Kerkyra, este o reședință impresionantă, luminoasă, cu o energie pozitivă și o grădină fabuloasă, cu vegetație luxuriantă și plină de statui. Am simțit aici o dorință puternică să am palatul numai pentru mine, sau să stau mai mult aici, o zi chiar, să mă contopesc cu energia specială a acestui loc.
Palatul Achilleion din insula Corfu – istoria
O călătoare pasionată, împărăteasa Sissi a descoperit insula Corfu și s-a îndrăgostit de ea. Avusese multe lovituri în viață, precum pierderea fiicei sale Sofia la numai doi ani, pierderea fiului său, Rudolph, moștenitorul tronului, care se sinucisese. Toate acestea peste luptele din familie, cu soacra sa, pe care a înfruntat-o și cu toată viața ei plină, care a fost o luptă neîncetată.

Deci Achilleion a fost refugiul ei, loc pe care l-a iubit nespus și unde putea fi ea. Putem simți amprenta împărătesei în fiecare colțișor: de la exteriorul polulat cu palmieri uriași, la liniile clare ale palatului, la grădina presărată cu statui. Împărăteasa iubea Grecia, așa că mobilierul din palat are motive antice grecești. Totodată, există coloane dorice, corintice și ionice. Totul este frumos, totul este cu gust, nimic nu este în plus.
Kaizerul Wilhelm al II-lea cumpără palatul în 1907, unde venea destul de des. Când acesta ajungea în insula Corfu, venea cu cinci mașini. Totodată a fost construit un pod de la micul port, până în grădinile paaltului, deoarece Kaizerul nu suporta ideea de a traversa strada.
În timpul războaielor mondiale palatul a fost spital de război, după grădiniță, ulterior aici funcționând cazinoul din Corfu. Acum este muzeu.








Unde este palatul Achilleion
În satul Gasturi, la 10 kilometri de orașul Corfu, Kerkyra.
Ce vedem în Achilleion
În primul rând palatul, încântăror și grădinile sale, pline cu statui.
- Peristilul nimfelor: statui cu cele 9 nimfe, cu cele 3 grații și cu Apollo – cumpărate de la Palatul Borghese din Roma.
- 9 busturi ale filozofilor și poeților antichității, plus o statuie a lui Shakespeare
- Statuia Lordului Byron: Sissi a dorit să aibă aici o statuie a celebrului poet deoarece și el era îndrăgostit de Grecia, ca și ea.
- Statuia împărătesei Sissi în mărime naturală: remarcăm că era foarte înaltă, cu o talie deosebit de subțire după 4 nașteri. Foarte foarte frumoasă, impunătoare, înțelegem de ce avea atâta putere și ambiție.
- Statuia lui Hermes pe o piatră: aici trebuie să ne punem o dorință, neapărat!
- Statuia de bronz a lui Ahile învingător, comandată de Kaizerul Wilhelm al II-lea, 11,5 metri cu tot cu piedestal, care a fost adusă în bucăți și montată sub supravegherea Kaizerului ( în interior sunt fotografii cu acest moment).
- Statuia Hercule muribund, comandată de către Sissi (ca o privire a fiului către mamă, se poate să se fi gândit și la fiul său). Statuia îl înfățișează pe Ahile care încearcă să își scoată săgeata din singurul său punct slab, călcâiul. Stauia este remarcabilă, redând musculatura contractată și durerea eroului legendar.
- Singura frescă (și uriașă – 14 metri pătrați) care reprezintă triumful lui Ahile – în lupta cu Hector, frescă realizată de către Franz von Matsch, Hercule târăște corpul neînsuflețit a lui Hector în fața porților Troiei.
- Basoreliefuri, statui (Hera, Afrodita).
- Mobilier care a aparțiut Kaizerului, mobilier care a aparținut împărătesei Elisabeta, oglinzi originale, alte obiecte, capela împărătesei.
Aici s-au filmat scene din James Bond cu Roger Moore, For Your Eyes Only.








După o carieră de 8 ani ca Head of Media în cadrul uneia dintre cele mai mari companii de retail din România, Mirela și-a luat lumea în cap. La propriu. Ulterior s-a dedicat freelancingului, călătoriilor și scrisului pe blogurile personale. Cu scopul declarat de a vizita toată lumea, dar încet, de patru ani de zile îi inspiră și pe alții să își urmeze visurile și totodată să se bucure de călătorii, aducând ponturi și sfaturi practice din toate destinațiile.
Unic si frumos! Amintiri dragi mie
Un loc de poveste, asa este <3