Impresii din Caltagirone Sicilia 27

Impresii din Caltagirone Sicilia orașul ceramicii: 10 activități minunate pe care le poți face aici

Italia Sicilia

Caltagirone orașul ceramicii din inima Siciliei era numit odată „Qal’at-al-Jarar”. Adică castelul vaselor de ceramică, așa cum era cunoscut orașul în perioada ocupației sarazine. Nici azi Caltagirone nu se dezminte, deoarece și-a păstrat tradițiile, frumusețea și abundă în ateliere de prelucrare a ceramicii. Mai mult, plimbându-te prin oraș ai impresia că te teleportezi în trecut, nu chiar în perioada medievală, ci în atmosfera aceea de la începutul secolului trecut. Comuna Caltagirone are un farmec nespus, abundă în obiective turistice și este unul dintre locurile pe care este musai să le vizitezi, pentru a înțelege cu adevărat Sicilia. Și pentru a regăsi Italia boemă.

Caltagirone este un oraș și comună în zona Metropolitană a Cataniei, situat la aproximativ 70 de kilometri de Catania. Cocoțat pe o colină în mijlocul Siciliei, se află la o arunctură de băț de Piazza Armerina și de celebra vilă romană Casale. Adică la aproximativ 20 de minute de mers cu mașina.

Caltagirone a fost locuit încă din perioada preistorică, ulterior aici locuind sicelii. După au venit grecii, care au colonizat o mare parte a Siciliei începând cu secolul 8 ÎC, iar ulterior a urmat ocupația romană. Atunci Caltagirone era un oraș cheie datorită poziției privilegiate, putând fi controlat un teritoriu vast.

Fiind împrăștiat pe câteva dealuri, la fel ca Piazza Armerina, din Caltagirone poți admira văile mănoase pentru care Sicilia era numită ”grânarul Romei”. Vezi plantații de viță de vie, de cereale, de câte și mai câte. Și multe plante suculente, flori, multă verdeață. Este o poezie.

Impresii din Caltagirone Sicilia 15

Impresii din Caltagirone Sicilia orașul ceramicii: 10 activități minunate pe care le poți face aici

1. Urcă și admiră toate cele 142 de trepte ale Scalinatei Santa Maria del Monte

Cel mai faimos obiectiv turistic din Caltagirone este celebra scară Santa Maria del Monte. Aceasta dateaza din anul 1608 și are 142 de trepte impodobite cu ceramica, fiecare treaptă având un alt model. În capul scării se află frumoasa Biserică Santa Maria del Monte. Stânga dreapta cum urcă treptele, vei vedea ateliere de ceramică, indicatoare spre muzee, biserici, palate și vreo două pensiuni și baruri.

O dată pe an, când este sărbătoarea Sfântului Patron al orașului, Sfântul James, pe 25 iulie, scara este luminată cu lumânări de diferite culori, pe căteva zeci de metri. În fiecare an desigur este o altă reprezentare.

Impresii din Caltagirone Sicilia 14
Scalinata Santa Maria del Monte
Impresii din Caltagirone Sicilia 40
În pas alergător prin Caltagirone Sicilia

Impresii din Caltagirone Sicilia 16

2. Mergi cu moto-taxiul pe străduțele înguste

Un mod minunat de a ajunge la multe obiective turistice este să iei un moto-taxi și să te lași ghidat de șofer pe străduțele înguste și fermecătoare. Cursa costă 5 euro de persoană, dacă sunt 4 persoane în taxi. Probabil că în timp prețul va crește chiar semnificativ, dar în luna septembrie 2018 atât era pentru jumătate de oră, cu câteva opriri.

Pe lângă faptul că îți faci o idee despre obiectivele principale și te va ajuta în orientarea prin oraș, cursa în sine este spectaculoasă. Nu trebuie ratată!

Noi am fost opt, așa că am luat două taxiuri, pe Giacomo și pe fiul său, Luigi. Au fost extraordinari și dacă vreți să îi contactați înainte, o puteți face la numerele de telefon: +393291183651 sau +393341912404.

Impresii din Caltagirone Sicilia 28

Impresii din Caltagirone Sicilia 30
La plimbare prin Caltagirone, parcă eram off-road!

Impresii din Caltagirone Sicilia 29

Impresii din Caltagirone Sicilia 31
O cursă nebună

3. Cumpără măcar un suvenir din ceramică

Ceramica din Caltagirone este atât de faimoasă! Este păcat să nu cumperi un mic suvenir, care să îți aducă aminte de acest loc minunat. O părticică din Caltagirone și tradiția sa seculară te va umple de bună  dispoziție, mai ales dacă plasezi obiectul într-un loc strategic, la vedere.

Impresii din Caltagirone Sicilia 3

4. Relaxează-te pe o terasă

Dar nu te supăra că ospătarii și chelnerii nu se mișcă cu viteza luminii. Nu uita: vizităm un loc pentru a-l cunoaște, a-l descoperi, a ne bucura și a învăța, nu pentru a-l schimba. Caltagirone este atât de minunat și datorită faptului că lucrurile se mișcă încet aici. Vei vedea bătrâni opriți în mijlocul străzii la un pahar de vorbă și mașina Poliției oprită cuminte, polițaii așteptând ca vorbăreții să termine ce au de comunicat. Și multe altele. Așa este aici.

Oprește-te la o terasă cu vedere și bucură-te de peisaj, zgâiește-te la aceste imagini de neconceput în realitatea noastră grăbită. Un bonus: prețurile sunt incredibil de mici aici, de tipul 1 euro cafeaua, 2 euro berea, 1,50 euro înghețata ș.a.m.d. Nu am rezistat însă și am luat o bere artizanală locală, roșie, extraordinară. A fost 6 euro însă chelnerița m-a avertizat de trei ori asupra prețului, să se asigure că am înțeles cât costă!

Impresii din Caltagirone Sicilia 37

Impresii din Caltagirone Sicilia 2

5. Vizitează muzeele și admiră arhitectura palatelor

Sunt câteva muzee interesante în Caltagirone. Nu rata Muzeul Regional al Ceramicii, Muzeul Civic Luigi Sturzo, Galeria Civică de Artă Contemporană, Muzeul Tehnologic Hoffmann, Pinacoteca de la Biserica Fraților Capucini etc.

Impresii din Caltagirone Sicilia 34

Impresii din Caltagirone Sicilia 35

6. Râmâi uimit de biserici

Sunt peste 50 de biserici în Caltagirone! Unele sunt închise, însă cu siguranță nu vei avea timp să le vizitezi pe toate cele deschise, decât dacă vei petrece câteva zile aici. CPrintre cele mai impresionante sunt:

Catedrala San Giuliano – de origine normandă, cu o fațadă Art Nouveau din secolul 20, Biserica Signore del Soccorso, (construită în anul 1236 și refăcută în stil baroc după cutremurul din 1693), Biserica Barocă San Francesco di Paola, Biserica lui Isus, din 1570, care are câteva capodopere, printre care Pieta de Filippo Paladino (1607) și Nașterea Domnului, de Polidoro da Caravaggio. Sau biserica renascentistă a noilor Capucini, care datează din secolul 15.

Impresii din Caltagirone Sicilia
Catedrala San Giuliano Caltagirone
Impresii din Caltagirone Sicilia 21
Biserica San Francesco d’Assisi all’Immacolata Caltagirone Sicilia

Impresii din Caltagirone Sicilia 24

Impresii din Caltagirone Sicilia 26
Manastirea Capucinilor Caltagirone

7. Explorează orașul la pas

Orașul este construit în pantă, așa că pregătește-te să urci și să cobori multe trepte și să te pierzi pe străduțe înguste de tot. Însă localnicii sunt foarte săritori și dispuși să te îndrume și oricum, toate drumurile duc la Catedrală. Orașul este foarte bine planificat, așa că îți vei găsi repede calea, deși mai bine hoinărești mai mult. Vei descoperi parcuri micuțe, multe locuri decorate cu ceramică frumoasă, multe colțișoare în care vei dori să zăbovești.

Impresii din Caltagirone Sicilia 38
La teatru

Impresii din Caltagirone Sicilia 11

Impresii din Caltagirone Sicilia 7

Impresii din Caltagirone Sicilia 8

Impresii din Caltagirone Sicilia 9

Impresii din Caltagirone Sicilia 10

Impresii din Caltagirone Sicilia 17

8. Vizitează Grădina Botanică

Grădina Botanică din Caltagirone este o bijuterie. Giardino Pubblico are multe decorațiuni din ceramică, statui și sute de plante minunate. Se află chiar lângă Muzeul Regional al Ceramicii.

Impresii din Caltagirone Sicilia 22

Impresii din Caltagirone Sicilia 23

9. Ajungi în locurile cu vedere frumoasă, Bellavista

Ceva dealtfel foarte evident, având în vedere că această minunată comună este situată la altitudine. Însă trebuie să găsești locurile cele mai bune, iar câteva ar fi: lângă Mănăstirea Capucinilor, de pe frumosul pod San Francesco (Sfântul Francisc), de unde vedeți și magnificul Palazzo Sant’Elia, din capul treptelor de la Scalinatei Santa Maria del Monte.

Impresii din Caltagirone Sicilia 20

Impresii din Caltagirone Sicilia 27

Impresii din Caltagirone Sicilia 39

10. Învață mai multe despre istoria Siciliei și a comunei Caltagirone

Arabii, care au pus stăpânire pe Sicilia pentru mai bine de două secole au fost cei care au introdus tehnica prelucrării ceramicii și au construit aici un castel. În oraș, cunoscut atunci ca „Qal’at-al-Jarar” au înflorit artizanatele de prelucrare a ceramicii, perioada înfloritoare continuând și după ce normanzii au eliberat Sicilia de sarazini.

Aflat sub stăpânire musulmană, castelul a fost atacat în anul 1030 de trupele liguriene sub Generalul bizantin George Maniakes. De aceea, dialectul din Caltagirone este mult influențat de cel al genovezilor.

Hisn al-Genūn

În anul 1154, Edrisi, faimosul explorator arab de la curtea regelui Roger al II-lea al Siciliei a descris Hisn al-Genūn (castelul genovezilor) așa: ”Castelul din Caltagirone stă impunător pe vârful unui munte inaccesibil; pe teritoriul său există câmpuri cultivate cât nu poți cuprinde cu ochii. Acest nume derivă probabil de la genovezii care au colonizat zona în jurul anului 1040”.

Comunitatea înfloritoare din Liguria l-a ajutat ulterior pe contele normand Ruggero în eliberarea Siciliei de  musulmanilor, în timpul asediului Rock-ului Judica. Datorită acestui ajutor, orașul Caltagirone a câștigat multiple teritorii: Judica, Fetanasimo, Regalsemi și Camopietro și de aici a derivat bogăța feudală a orașului.

În secolul XIII comuna Caltagirone a participat la revolta contra angevinolor (dinastia d’Anjou), revoltă cunoscută sub numele de „Vecerniile Siciliene”, nobilul Gualtiero di Caltagirone fiind decapitat în Piața San Giuliano în anul 1283.

În urma dezvoltării mestesugurilor și a comerțului, legată de producția de ceramică, s-a născut o clasă de comercianți bogați, care s-au stabilit aici și din alte părți ale Italiei. Bunăstarea de care s-a bucurat orașul este ușor de recunoscut în centrul istoric al orașului Caltagirone.

Perioada de aur a orașului Caltagirone a fost în secolele XV-XVII, când era cunoscut ca ”Orașul ceramicii” 

În această perioadă comuna a fost îmbogățită cu biserici, institute, colegii și mănăstiri. De asemenea, a fost fondată Universitatea (cu discipline precum Jurisprudența Filozofia și Medicina) și un spital.

În perioada aceasta orașul avea 20 000 de locuitori, dintre care 1000 erau meșteri în arta ceramicii.

După uriașul cutremur din 1693, orașul și-a revenit cu greu. Însă după 10 ani a fost refăcut, de data aceasta în stil baroc, care s-a păstrat în mare parte în centrul istoric. Datorită moștenirii baroce, orașul și împrejurimile sale au fost incluse în patrimoniul universal UNESCO.

În 1900 Caltagirone a devenit simbolul populismului italian și al mișcării antifasciste a lui Don Luigi Sturzo.

Impresii din Caltagirone Sicilia 19
Statuia lui Don Luigi Sturzo

Simbolul orașului Caltagirone datează din anul 1030, care este anul eliberării orașului de dominația sarazină, de către genovezi. Pentru recunoaștere, locuitorii au adoptat în stema lor, în pieptul vulturului care deține un os în gheare, scutul Sfântului Gheorghe susținut de doi grifoni, simbolul Republicii Maritime din Genova (Sfântul Gheorghe este Sfântul protector al orașului Genova și stema este scutul Sfântului susținut de doi grifoni).

Arivederci, Caltagirone!

După o carieră de 8 ani ca Head of Media în cadrul uneia dintre cele mai mari companii de retail din România, Mirela și-a luat lumea în cap. La propriu. Ulterior s-a dedicat freelancingului, călătoriilor și scrisului pe blogurile personale. Cu scopul declarat de a vizita toată lumea, dar încet, de patru ani de zile îi inspiră și pe alții să își urmeze visurile și totodată să se bucure de călătorii, aducând ponturi și sfaturi practice din toate destinațiile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *