
Dacă ajungeți în Toscana, trebuie neapărat să vizitați și Siena, un oraș medieval perfect. De fapt localnicii vă vor spune că puteți rata Florența (eu nu sunt de acord!) dar neapărat trebuie să vizitați Siena.
Florența este frumoasă și super turistică, în timp ce Siena și-a conservat perfect farmecul medieval. Este un oraș liniștit, plăcut, îți dă senzația totală că ești într-un loc cu istorie, că ești purtat în timp. Este o senzație pe care nu o pot descrie cu ușurință, dar pe care îmi doresc să o regăsesc.

Ce se poate face în Siena?
Plimbare, plimbare, vizitat galerii de artă, biserici, neapărat cocoțat în turnul mare al orașului pentru a admira orașul de sus, prânz în Piazza Del Campo și bineînțeles cappuccino și/sau vin din regiune.
Așa că vă puteți pierde cu încredere în încrengătura de străduțe înguste, la fiecare pas veți găsi ceva frumos de admirat și de fotografiat.


Piazza Del Campo
Piazza del Campo, cea mai cunoscută piață din Italia, datorită festivalului Il Palio, faimoasa cursă de cai care se desfășoară anual. Piața este înconjurată de palate, imensă, în formă de scoică și datează din anul 1293.



Palazzo Publico (1297 – 1342) – sediul primăriei orașului
Aici poate fi vizitat Muzeul Civic, o colecție de picturi și fresce, faimoase fiind : suita ”Efectele bunei și proastei guvernări” 1337-1339 Amborgio Lorenzetti (subiect mereu actual), scenele mitologice realizate de Domenico Beccamfumi în sec XV sau Masacrul inocenților realizat de Matteo di Giovanni, sec XV.

Palazzo Chigi-Saracini
Găzduiește o colecție privată de picturi (de văzut! Mi-a plăcut în special un San Sebastiano de Andrea del Brescianino) și Academia Muzicală Chigiana.

Torre del Mangia
Torre del Mangia (1338 – 1348) și cele 503 trepte ale sale care trebuie escaladate pentru a ajunge în vârf și a admira priveliștea unică asupra orașului, l-am lăsat pentru următoarea vizită, l-am văzut de aproape din Palazzo Chigi-Saracini.


Piazza del Duomo și Domul
Domul – o construcție gotică- romanescă superbă. Fațada datează din 1284-1296, o feerie de gravuri și decorațiuni complicate, fiecărui punct cardinal fiindu-i dedicate decorațiuni speciale. În interior ascunde o comoară, altarul Piccolomini (1503) care conține 4 statui realizate de Michelangelo: Sfinții Petru, Pavel, Gregory și Pius.

Museo dell’Opera del Duomo
O galerie frumoasă, care conține multe dintre lucrările găzduite înițial de către catedrală. Mi-a plăcut să colind prin încăperi și să ascult povestea colecțiilor.
Banca Monte dei Paschi di Siena
Cea mai veche bancă funcțională din lume. Datează din 1472, fiind magistrații din Siena ca un Munte de Pietate și funcționează încă de atunci.

Siena, o istorie zbuciumată
Deși există o legendă conform căreia Siena a fost fondată de către Sienius fiul lui Remus, aceasta a fost la bază o așezare ertuscă, locuită de un trib numit Saina, între anii 900-400 ÎC, devenită colonie romană, sub numele Saena Julia în timpul împăratului Augustus (70 DC).
A devenit un centru important în Evul mediu, datorită neguțătorilor de textile, luptându-se pentru supremație pentru mult timp cu Florența, până când s-a predat în 1554.

Il Palio
Programați-vă călătoria în perioada Il Palio, cel mai popular festival din Siena și unul dintre cele mai așteptate din toată Italia.
Cursa nebună din El Campo are loc de 2 ori pe an, pe 2 iulie și 16 august și include un întreg spectacol cu toboșari, purtători de steaguri, costume medievale, istorie și tradiție:
Se desfășoară anual, începând din sec XIII lupta desfășurându-se între reprezentanții celor 17 contrade di Siena, cartierele Sienei. Fiecare contradă are propria biserică, club, blazon, muzeu, drapel, animal simbolic, deci totul este foarte serios.
Cursa în sine durează 90 de secunde, fiind foarte violentă, orice aproape fiind permis: alianțe, sabotaje (cai dopați) mită, cai și călăreți răpiți, se întâmplă de toate.
Câștigătorul ia totul: banchete pe străzile cartierului norocos, sonete, etc.
Cum se ajunge în Siena:
Aeroport: Florența și Pisa, de unde sunt multiple transferuri către Siena. Se poate ajunge și de la aeroportul din Bologna, fiind câteva curse directe de autobuz pe zi.
Tren: din Pisa și din Florența, cu schimbare la Empoli.
Autobuz: Din Piața Gramsci, sunt autobuze directe către Florența, 1 oră, iar din Romas: 3 ore, etc.
Autostradă, bineînțeles, trebuie avut în vedere că nu se permite accesul cu mașina în centrul Sienei, fiind disponibile (ca și în Florența) parcări mari în afara zidurilor orașului.


După o carieră de 8 ani ca Head of Media în cadrul uneia dintre cele mai mari companii de retail din România, Mirela și-a luat lumea în cap. La propriu. Ulterior s-a dedicat freelancingului, călătoriilor și scrisului pe blogurile personale. Cu scopul declarat de a vizita toată lumea, dar încet, de patru ani de zile îi inspiră și pe alții să își urmeze visurile și totodată să se bucure de călătorii, aducând ponturi și sfaturi practice din toate destinațiile.

si eu am lasat turnul pentru data viitoare. nu stiu cand va fi asta dar chiar as vrea sa mai ajung pe acolo. si la Cinque Terre. si la Porto Venere. si la Lucca. si la Florenta 😀
Da si eu am fost aproape aproape sa ajung la Lucca in vara, dar am zis sa merg in Toscana numai o saptamana, este atat de frumoasa! Si de CT ce sa mai spun, o alta lume! 🙂