Salar de Uyuni Bolivia

Guest Post: Desertul de Sare Salar de Uyuni Bolivia cea mai mare oglindă din lume

Bolivia Guest Post

Desertul de sare Salar de Uyuni din Bolivia, cel mai mare oglindă din lume este un loc mirific. Uitându-te pe fotografii și pe materiale video ai impresia că este doar o plămădire a imaginației, realizată cu ajutorul efectelor speciale. Ce mai, chiar și cei văd aievea acest tărâm situat în sud-vestul Boliviei au tendința de a se freca vânjos la ochi, pentru a vedea dacă frumoasa imagine se evaporă din fața ochilor. Și nu.

Salar de Uyuni, cel mai mare deșert de sare din lume are o suprafaţă de 10.582 de kilometri pătraţi. Este situat în sud-vestul Boliviei, aproape de granița cu Chile, la o altitudine de 3.665 de metri. În sezonul ploios arată ca o oglindă, însă mereu este spectaculos.

Probabil cele mai multe poze cu Salar de Uyuni pe care le-ați văzut sunt din sezonul uscat, dar am inserat și un video cu suprafața de oglindă.

Poți ajunge în Bolivia și cu autostopul din România

Credeți că este nevoie să spargi banca pentru a ajunge acolo? Ei bine se pare că nu și că este vorba mai mult de o dorință și de priorități. Ne-o demonstrează Timotei Rad, un călător pasionat și fost coleg din perioada corporatistă, care și el a schimbat macazul la un moment dat. După ce a făcut înconjorul lumii cu autostopul și a scris și o carte despre experiență, a aterizat pentru scurt timp și pe blogul Extravita, cu câteva articole despre aventurle sale ”altfel”.

Altfel decât suntem obișnuiți să citim despre Salar de Uyuni. Mi-am făcut o misiune din a arăta că se poate și a vă prezenta oameni care fac visurile să devină realitate. Timo este unul dintre ei. Și-a îndeplinit visul de a vedea lumea, cu multe aventuri și pățanii de tot felul, despre care puteți citi și pe blogul lui, Autostop cu Magellan.

Experiența de călător independent este cu totul diferită față de cea pe care o ai când este totul organizat. Vezi o altă față a oamenilor, ai multe provocări de tot felul și de aici și stilul diferit de abordare a celor care scriu experiențele ca și bloggeri/scriitori independenți sau care călătoresc cu vacanțe planificate de agenții.

Eu le trăiesc pe ambele și nu știu cum se face că îmi plac în egală măsură, dar pentru motive diferite. Vă las cu o lectură interesantă, cu mențiunea că vor mai fi și altele, cu mai puțină vorbărie din partea mea.

Să îi ascultăm relatarea lui Timo din Salar de Uyuni Bolivia

În Uyuni am tras la un hostel de 7 dolari şi mi-am zis că cele mai fericite zile din viaţa mea au fost în Siberia când nu am avut un şfanţ pentru 60 de zile; aşadar amu având bani tre să îi cheltui distrundu-mă; deoarece doar după ce rămâi fără bani, înceape adevărata distracţie.

Am luat un tur de 3 zile printre dunele Salar de Uyuni, lagune colorate, un copac din piatră (nu pădure pietrificată), gheizer, vulcan de zmoală, băiţă termală printre lame – la 5 000 metri altitudine. 100 de parai iancheieşti.

Să te joci cu focu’, e joacă, te pârleşti oţâră. A te juca deasupra unui vulcănel de zmoala clocotindă, e artă.

Salar de Uyuni Bolivia 5

Salar de Uyuni Bolivia 2

Salar de Uyuni Bolivia 6

Salar de Uyuni Bolivia 4

Salar de Uyuni Bolivia 3

Salar de Uyuni Bolivia

Salar de Uyuni Bolivia 1

Ţi se cer bani peste tot şi pentru orice! În locaţiile unde am dormit pentru cele două nopţi ale turului, trebuia plătit! Chiar şi aşa puteai sta doar 5 minute la duş!

La 21:00 au venit să ne strângă masa (în living) şi să ne zică că tre să stingem lumina. I-am zis cu plăcere pe castellană tipei:

-Mai stăm! Când plecăm strâng eu masa şi lumina! Sau faci tu astea dimineaţă dacă acum vrei să dormi!

A plecat de un mod super nesimţit, furtunos, întorcându-ne spatele şi fără să mai zică nimic.

Rusul a zis:

-La noapte, la 02:00 mă trezesc, îi trezesc, le dau 10 bolivieni şi le zic că am nevoie să fac duş.

Şoferul jeep-ului e şi manager al celor 3 mese, incluse în preţ. Fructele nu ni le-a dat. În ultima zi am scos cutia de fructe din portbagaj şi am împărţit-o. Cei care lucrează cu turiştii, o duc cel mai bine, nu îmi poţi zice că ăla n-avea ce pune pe masă copiilor şi de aia le-a reţinut. Nesimţirea ce nu i-o taxezi aproapelui tău te face ezitant, apoi servil. Când ai încredere totală că nu poţi fi taxat cu nimic, te amuzi taxând tu, nesimţirea altora.

Într-un internet cafe, am avut nevoie să îmi instalez diacritice ca să scriu un e-mail. Mi-au cerut bani pentru asta! (Îmi trebuia parola admin-ului ca să pot instala diacriticele).

Mi-am luat un sandwich cu 0,6 dolari şi i-am cerut tipei să îmi pună oţâră mai multă ceapă, mi-a zis că nu se poate. I-am dat încă 0,3 dolari şi i-am zis: PUNE! Nu mi-aş fi imaginat vreodată că ar fi posibil să mă port aşa; m-aş putea scuza prin faptul că nici nu se mai comportase nimeni de acest mod cu mine. Când vânzătoarea îmi spune că nu poate pune un pic de ceapă, în loc să pronunţe cuvintele care să specifice preţul pentru ceapa suplimentară; ba chiar mi-o spune infatuându-te şi considerându-se atrăgătoare sexual, o să îi zic doar să pună ceapă.

Te rog ia tu decizia alegerii transliteraţiei Uiunii, sau ambele forme, sau doar Uyuni. Ciclistul este cotidian surprins la sud de Uiunii. Băbuţele sunt etnice codia, locuiesc la cca 100 km vest de San Salvador de Jujuy şi grăiesc aimara. Bananele bolivienilor vin tot din Ecuador, roaba fiind poezia împletirii a 3 universuri – ideea fiind să nu fim seduşi de neautentic.

Pe lângă blogul său, Autostop cu Magellan, pe Timotei Rad îl mai găsiți și pe Facebook aici, pe Instagram aici sau pe Twitter.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *