Ce este fericirea? Am ajuns să cred că este o alegere, pe care o putem face conștient, dacă nu vine de la sine. O alegere pentru care trebuie să luptăm, să ne antrenăm, așa cum o facem pentru alte lucruri, precum pentru un sport sau pentru a invăța o limbă străină. Pentru că da, se poate învăța. Dar pentru asta trebuie să ne dorim, trebuie să hotărâm că ne putem lăsa să fim fericiți.
Exclud din ecuație situațiile în care este normal să suferi, când există un episod dramatic, sau când suntem dezamăgiți, suntem oameni și nu roboți. Dar majoritatea oamenilor nefericiți pe care îi întâlnesc au de toate, nicio problemă reală și totuși nu sunt fericiți.
Oamenii veseli sunt uneori dubioși
Am căutat mereu să fiu fericită, veselă, este în firea mea să văd partea plină a paharului, binele în ceilalți (până la proba contrarie) ceea ce uneori poate crea părerea falsă că sunt naivă sau credulă, nu, dar aleg să cred în ce îmi spun ceilalți, aleg să iau înainte de bună decât de rea. Dar cum o dau tot e mai bine decât să cauți motive ascunse în orice spune sau face altcineva, da, am întâlnit mulți oameni cu această meteahnă care îi ține într-o permanentă stare negativă.
Acum știu că am pierdut mult timp încercând să îi fac pe anumiți oameni să mă înțeleagă, sau să mă judece așa cum sunt până să realizez că este adevărat ce se spune că ceilalți te judecă mereu după ei și nu după tine, că cine te cunoaște știe cine și ce ești și ceilalți…. ei nu te cunosc sau nu vor să te cunoască așa cum ești. Dar și asta vine din nevoia de acceptare, de cele mai multe ori cu rădăcini în copilărie, care odată conștientizată poate fi tratată:).
Nu reușesc să înțeleg de ce se cultivă într-atât nefericirea (asociată cu cuvinte precum responsabil, de încredere, om serios, etc. Ești mult mai responsabil când alegi să îți urmezi visele – în mod responsabil :), din punctul meu de vedere. Curios, acesta este momentul când foarte mulți îți pun bețe în roate sub cuvintele ești nebun, dai cu piciorul, etc…. Dar nimeni nu îți spune că ești nebun dacă ajungi la un grad de îndatorare uriaș pentru a lua încă un credit – pentru mașină de ex pe lângă cel la casă, mobilă, șamd. Oare de ce? Exemplele pot să continue.
Avem toate motivele să fim fericiți și să ne bucurăm de viață
Avem de toate: atâta timp căt avem apă curentă, alimente, ce îmbrăca, un acoperiș, deja suntem în cei 20 % sau mai puțin din privilegiații acestei lumi. Am văzut mulți care nu au cele de mai sus și sunt recunoscători pentru ceea ce au, pentru că văd lumina soarelui, pentru că gândesc și pentru că au pentru cine să își facă griji.
Dar de unde vine nefericirea? Nu de la probleme de fapt, acesta este paradoxul
Adică nu de la probleme reale, ci de probleme pe care le căutăm acolo unde nu ar trebui să fie. Din ce am observat în majoritatea cazurilor din teama de a nu pierde ceva (legat de cele mai multe ori de material) indiferent cât de mare ar fi plapuma. Cu cât mai mare, cu atât mai mare nefericirea. De ce? Adică orice problemă există și este acolo, o putem aborda și trata la fel de bine indiferent care este starea pe care o transmitem.
Sunt oameni pe care i-am întâlnit și în fața cărora m-am simțit atât de mică, cu multe greutăți pe care le depășesc cu zâmbetul pe buze, cu o vorbă bună, sau cu hotărâre, cu o putere remarcabilă de mobilizare, de la care am încercat să învăț și mulți care consideră că nu au noroc, că viața nu le-a dat anumite oportunități, dar nu este așa, fiecare are noroc, fiecare are oprtunități numai că la unii vine totul mai ușor alții trebuie să muncească mai mult. Dar victoria ușoară nici nu este prea dulce, nu?
De aceea spun că fericirea poate fi învățată, ne putem antrena, căutând mereu în orice situație să ne concentrăm pe ceea ce este frumos, pe ce avem, nu pe ce am mai avea nevoie. Nu trebuie să pierdem din vedere ce avem pentru lucrurile la care tindem.
Am fost inspirată să scriu acest post ieri când am citit o poveste de pe blogul unei fete care aparent avea de toate (ca mulți dintre noi) dar aceste de toate nu îi aduceau și fericire, oare de ce nu mă mir, ni se întâmplă la foarte mulți. Ea a și luat măsuri în acest sens, sunt mulți care o fac. Avem nevoi diferite, fie că ne dorim familie, călătorii, un loc de muncă sigur sau nu, iar pentru a fi fericiți contează să ne cunoaștem, să ne acceptăm și să luptăm pentru lucrurile pe care ni le dorim. Și mai cred că un om fericit și împlinit poate să și dăruiască mult familiei, celor din jur.
Așa că trebuie să ne punem constant întrebarea: ce dorim de la viață. Eu îmi doresc să fiu fericită
Și sunt fericită pentru că am familia și prieteni dragi lângă mine, chiar dacă nu îi pot vedea atât de des pe cât mi-aș dori, că sunt sănătoasă, că pot face sport, că scriu aici, că am o viață minunată și că pot să văd asta. Nu sunt inconștientă sau fără greutăți doar că datorită multor oameni minunați pe care i-am întâlnit am ajuns să realizez cât de frumoasă este viața și cât de norocoasă sunt pentru fiecare zi.
Și o piesă pe care am ascultat-o aproape obsesiv azi de dimineață, este atât de frumoasă.
După o carieră de 8 ani ca Head of Media în cadrul uneia dintre cele mai mari companii de retail din România, Mirela și-a luat lumea în cap. La propriu. Ulterior s-a dedicat freelancingului, călătoriilor și scrisului pe blogurile personale. Cu scopul declarat de a vizita toată lumea, dar încet, de patru ani de zile îi inspiră și pe alții să își urmeze visurile și totodată să se bucure de călătorii, aducând ponturi și sfaturi practice din toate destinațiile.
