Slow ride la feminin: Interviu cu Ina Popa, despre pasiuni, vise și cum este să călătorești în 19 țări pe două roți

Călător solitar Interviuri

Lago di Misurina Italia

Am cunoscut-o pe Ina la începutul anului, iar în InfoTripul #GreekExplorer mi-a venit ideea de a realiza un interviu cu ea pentru cititorii ExTraViTa. De ce?

Păi a venit singură cu motocicleta, noi restul în autocar și deși s-a rătăcit de două ori, a ajuns mai târziu în Evia că a pierdut feriboatul de dimineață, a rămas fără semnal și nu știam de ea și nici ea să ia legătura cu noi, de fapt cu nimeni, când în sfârșit ne întâlneam, deși era evident foarte obosită, radia.
Radia de bucurie, avea energie să se trezească cu noaptea în cap să fotografieze răsăritul, era mereu politicoasă cu toată lumea. Și am vrut să aflu cum reușește să fie așa, deoarece precum știți cred cu tărie că oricine trebuie să își urmeze visele și îmi place să aflu mai multe despre cei care fac acest lucru, înfruntând greutățile care inevitabil se ivesc.

Așa că nu mă mai lungesc și o las pe Ina să răspundă la avalanșa mea de întrebări despre prejudecăți, pericole, momente dificile, prietenii, adrenalină.

De când ți-ai descoperit pasiunea pentru viața pe 2 roți?

Ina: Păi… din 2007. Atunci cumva m-am întâlnit prima oară cu ideea aceasta, am stat de vorbă cu cineva care mergea pe motor de 18 ani. Culmea că nu eram extrem de impresionată, mă gândeam – ”cum mă, n-aș putea să fac și eu asta?”
Întrebările pe care mi le puneam, de genul ”ce mă fac dacă se strică”, sau ”nu cunosc pe nimeni cu motor” s-au dovedit a fi false probleme, pentru că întotdeauna când îți dorești ceva găsești o cale să faci treaba să meargă.

Din vara lui 2007 până anul următor mi s-a inoculat ”microbul” atât de rău încât nu mai vedeam altceva decât motociclete în fața ochilor. Am citit forumuri, am răsturnat internetul pentru că nu știam nimic de fapt despre asta, am cunoscut alți oameni pasionați, la fel ca mine. Apoi am luat permisul, am luat motorul, am informat-o pe mama…
Acum am 3-4 numere de mecanici în telefon și cei mai buni prieteni ai mei, în afară de cei din copilărie, sunt toți motocicliști.

inceputuri, tura prin Romania
Inceputuri… tura prin Romania
inceputuri, prima motocicleta
Prima motocicleta

Știu ca ai un website slow rider, de unde a venit această idee?

Ina: Ca să fiu cinstită, ideea nu-mi aparține. Conceptul original a venit de la Roxana Farca, o bună prietenă, cu care am făcut două dintre cele mai frumoase călătorii moto din viața mea.

Însă am aderat la el pentru că s-a lipit de mine. Eram într-o perioadă proastă, după moartea unui prieten bun într-un accident moto și după un accident pe care l-am avut eu și cred că aveam nevoie de ceva motivare.

Mi-am dat seama că e loc de îmbunătățit, de învățat, de crescut în pasiunea asta și că nu e momentul să renunț. Așa s-a născut SlowRide.ro, din dorința de a învăța și de ce nu, de a-i convinge pe alții că pot să învețe și din greșelile noastre, nu numai dintr-ale lor proprii.

cum slowrider

cum slowrider2

Ieși în fiecare zi cu motocicleta?

Ina: Acum nu. În primii ani eram disperată, era nevoia ”să se învârtă roata” mai mare decât orice confort. Sevrajul, cum zicem noi, mai ales după perioada de iarnă.

Eu nu merg iarna, însă alți amici de-ai mei nu se opresc decât dacă e zăpadă. În primul an am mers până în 20 noiembrie, era teribil de frig și nici nu prea aveam echipament. Puneam pulover peste pulover și ajungeam la muncă de râsul curcilor, cu ochii lăcrămânzi.

Dar nu avea nimeni zâmbetul mai mare pe față dimineața decât mine. La fel vara, mergeam și la 40 de grade prin oraș.
Motociclismul e o treabă a extremelor: te bate vântul, te chinuie căldura, ba te îneacă praful, ba te spală toate ploile…

Acum prefer însă turele mai lungi, mai frumoase, decât vânturarea prin oraș. E o vorbă: dacă durează mai mult echipatul decât plimbarea, mai bine n-o mai scot din parcare.

nasol cand te ploua
Neplacut cand te ploua
Eu nu merg pe zapada
Nu merg pe zapada
dar e greu si cand e prea cald
Greu si cand este foarte cald

Câte călătorii, mai lungi sau mai scurte ai făcut cu motocicleta? Pe unde ai umblat?

Ina: Ah, aici m-ai adus pe tărâmul făgăduinței… Nu cred că e ceva mai plăcut decât să te duci în lume, călare, să ai senzația asta completă de libertate, de tu cu tine.

Sigur, fiecare înțelege motociclismul într-un alt fel, eu mi-am dat seama că pentru mine turele lungi sunt cele mai plăcute.
Am făcut în total 4 ture în Europa, din 2012 până acum, fiecare între 4500 și aproape 6000 km. Pe cele ”scurte” mi-ar fi imposibil să le număr.

Am fost în 19 țări cu motorul, incluzând România. Am făcut primul tur până în Germania și Elveția și ne-am întors prin nordul Italiei, prin Dolomiți. Eram senzație, de câte ori ne opream, două motocicliste românce fugite de-acasă.

Al doilea a fost ceva de vis, turul #MyDanube, unde ne-am dus până la izvoarele Dunării și apoi ne-am întors pe firul apei, trecând prin toate orașele și orășelele mai importante de pe Dunăre, până la intrarea în țară. A fost mult mai relaxat decât primul, că învățasem câți kilometri putem merge pe zi ca să mai avem și timp de oprit și vizitat.

Rusia, Sankt Petersburg!

Apoi am făcut unul absolut halucinant, până în Rusia, la Sankt Petersburg. A fost cea mai dură călătorie a mea. Cu traficul de prin Ucraina și Rusia care este absolut înfiorător, mai ales în apropierea orașelor mari, cu o noapte petrecută în graniță, tot între Ucraina și Rusia și cu mine bolnavă de stomac jumătate din drum. Și ca și număr de kilometri, a fost și cel mai lung.
Măcar am învățat atunci să nu mai fac așa, drept pentru care următoarea tură pe care am făcut-o eu o numesc ”de luxe”. Am trimis motocicletele pe camion în Paris, am zburat acolo doar cu casca în mână, ne-am dat jos din avion și am ieșit în parcare unde ne așteptau motoarele și bagajele. Am pornit apoi către sudul Franței unde o săptămână ne-am plimbat numai printre peisaje de vis, de la insulele superbe la orășele medievale sau printre așa-numitele
Ville fleurie – o splendoare!
Ultima tură a fost până în Grecia și înapoi, însă cred că mă voi mai întoarce acolo călare, am descoperit că zona rurală e ceva care merită cercetat mai în amănunt.

e mai placut sa te plimbi cu prieteni
Este mai placut sa te plimbi cu prietenii
pe drum in rusia 2
Pe drumuri in Rusia
In Dolomiti
In Dolomiti

Mai multe fotografii din destinatii pe pagina de Facebook SlowRide.ro

Ce motocicletă ai?

Ina: Am o Honda, de fapt e marca pe care am început încă din 2008. Am avut inițial una de 500 cmc, apoi am luat una un pic mai mare, cu motor de 600, mai potrivită pentru călătorii lungi și mai confortabilă, dacă pot să spun așa despre o motocicletă. Din 2011 suntem ”împreună”, ca să zic așa, și toate turele în afara României pe ea le-am făcut. Modelul se numește CBF 600.
Ce pot să spun e că e foarte fiabilă și trainică, ceea ce pe mine mă ajută teribil pentru că dacă se strică nu știu să-i fac absolut nimic.

prima motocicleta
Prima motocicleta

De câte ori ai mers singura în călătorii cu motorul?

Ina: Prin țară, de foarte multe ori. Mi-ar fi și greu să le număr, în fiecare an am făcut diverse călătorii. Anul acesta de exemplu am făcut până în luna mai 5000 de km, și aproape pe toți i-am parcurs singură.
E drept că anul acesta am și ieșit prima oară singură din România, până în Grecia, dar consider că e mai plăcut în doi sau în grup (cu amendamentul că grupul trebuie să fie mic… e greu să potrivești prea mulți oameni pe același stil de mers). Zic că e mai plăcut măcar pentru berea de ”după” sau pentru a-ți împărtăși diverse momente amuzante de pe drum.

mers in grup Franta
Mers cu grupul in Franta

Care au fost cele mai grele momente în trafic, sau călătorii?

Ina: Wow. Aici e greu. Cele mai grele momente sunt evident, cele care îți pun viața în pericol și pentru asta nu e nevoie să te duci la capătul pământului. Eu am avut accident cu o dubă care a făcut dreapta de pe banda doi, peste mine care circulam regulamentar pe banda I, la nici un kilometru de casă.
Însă din călătorii aș putea să menționez o ploaie din turul #MyDanube care s-a încăpățânat să ne însoțească peste 400 de km, eram udă fleașcă, înghețată pentru că afară nu erau mai mult de 6-7 grade și de-abia mai vedeam pe unde merg. Sau noaptea pe care a trebuit să o petrecem în graniță când am trecut în Rusia, pentru că eram blocați acolo: înapoi nu se mai putea, iar înainte nu se mișca nimica. Și uite așa am intrat pentru prima oară în viața mea în Rusia la 4 dimineața, moartă de oboseală, frig și foame și a trebuit să mai mergem încă vreo câteva sute de kilometri până la punctul de oprire programat (aveam un program foarte strâns), după ce evident, și cu o zi înainte avusesem un traseu de alte câteva sute de kilometri prin Ucraina.
Mai e greu și când cazi, dar asta e mai mult greu pentru orgoliu – eu am avut noroc că nu am căzut decât la viteză mică și fără consecințe grave, pentru că nu merg niciodată fără echipament de protecție. E greu când îți mor prieteni în accidente stupide, oameni care merg responsabil și au mii de kilometri în spate și se hotărăște o blondă (sau alt neatent) să nu le dea prioritate în București.

ce patesti la drum
Se poate intampla oricand
facand o pana prin Austria
Pana in Austria

Ce îți place cel mai tare, care sunt cele mai mari bucurii?

Ina: Da, bună întrebare, să ne aducem aminte totuși de ce facem asta. Vorba unei prietene, tot într-o ploaie torențială, când stăteam ude fleașcă pe motoare și ne chinuiam să ne dumirim pe GPS unde ne e cazarea din Ulm, Germania: ”zici că ne-a plătit cineva să stăm într-o baltă!!” E drept că stăteam sub un curcubeu dublu, dar asta e altă poveste.
Nu știu senzație asemănătoare cu mersul pe motocicletă. Da, să simți vântul pe motor, să simți toate mirosurile florilor, câmpurilor cosite, al pădurii după ploaie…

Demarajul la motor, când bagi mâna în gaz (în limitele legii, da?!) și să simți cum lași în urmă tot: griji, probleme, certuri, stres… Uite o bucurie mică: să faci cu mâna la copiii de prin sate care te salută! Să ajungi prin locuri unde nu credeai că ai să ajungi, să împarți asta cu cei mai buni prieteni, să îți povestești iarna la o băutură caldă ”vitejiile” din sezon…
Șerpuiala de pe curbe, când tot drumul e o legănare, te lași de pe-o parte pe alta, ca un dans.
Să stai singur la tine în cască, să cânți pe drum de fericire că ai plecat (nu contează unde), să strigi, să râzi. Poate nu seamănă tocmai cu o stare de sănătate mintală ce îți povestesc aici, dar e cea mai pură formă de bucurie pe care o cunosc. Și da, să nu conteze deloc direcția în care o apuci. Am făcut odată o plimbare doar pe principiul: ”cotesc în direcția în care nu e nor de ploaie”.
Toate astea și multe alte detalii care mișcă resorturi interioare teribil de intime cred că stau la baza oricărei pasiuni. Nu contează ce te animă, poate să fie mersul pe motor sau orice altceva, cred că stările astea sunt ușor de recunoscut. Când găsești așa ceva în viața ta e clar că trebuie să urmezi cursul acela.

E ce ne face să fim vii. Prezenți.

Bucurie
Fericire
totul e ok
Totul este bine!

Prietenii, familia te-au încurajat în a-ți urma pasiunea? De la început sau pe parcurs?

Ina: Ha, bună treabă. Ar trebui să o întreb pe mama. Ea a fost teribil de drăguță când a aflat. Pe vremea aceea aveam încă domiciliul în Râmnicu Vâlcea, așa că a trebuit să mă duc într-o luni să înmatriculez motocicleta. M-a întrebat mama ”dar de ce trebuie să stai și luni?”, ea știind că în mod normal ar fi trebuit să fiu la muncă.
M-am codit inițial, apoi i-am spus:
-Știi, mi-am luat motor și trebuie să-l înmatriculez.
-Dar pentru asta nu îți trebuie permis?
-Ba da, am făcut și școala.

-Aha. Și ce motor e? Și cât consumă? Aha…etc

Toate întrebările ei erau foarte practice. Ce-o fi fost în sufletul ei de mamă nu știu. Dar cred că a avut încredere să mă lase să-mi trăiesc viața cum oi ști mai bine.
Bunicul, în schimb, nu pricepe deloc de ce n-o vând să-mi iau mașină, și în aceeași ordine de idei, de ce nu sunt băiat…
Iar tata, tata cred că a fost mândru, dar n-a recunoscut, cel puțin nu de față cu mine. Acum din păcate nu mai e ca să pot să-l întreb.
În schimb prietenii, sub convingerea nestrămutată că nu sunt întreagă la cap, m-au susținut întotdeauna.

Care a fost cea mai frumoasă călătorie pe două roți?

Ina: Păi mi-e greu să răspund la asta! Toate au fost frumoase în felul lor. Și prima cu Dolomiții și Austria cea perfect îngrijită, și cea cu Dunărea pe care am văzut-o ”pui”, nu mai mare decât un râușor, și Franța cu imaginile idilice printre castele și sate de piatră, și Grecia cu migdalii roz înfloriți, până și Rusia cea turbată. Și din România ce să mai zic… am făcut odată 12 ore între București și Cluj pentru că nu reușeam deloc să mergem în linie dreaptă, ne trăgea ba Transfăgărășanul de mânecă, ba Cheile Turzii. Sau primul meu drum mai lung prin țară, până la Oradea (pe vremea când eram încă începătoare). Sau cea cu o altă prietenă foarte bună, Lorena, când am fost într-un tur prin jumătate de țară, de la Oradea la Cazanele Dunării. Și nici măcar nu ți-am povestit de cea în care am plecat în Vama Veche prin… Serbia (via Roșia Montană, Transalpina – de ziceau prietenii că am făcut ca ”EKG-ul” pe hartă). Și-ncă mai sunt câte și mai câte.
Dar probabil că cea mai frumoasă e întotdeauna următoarea…

pe drum spre Rusia
Pe drum spre Rusia
Lago di Misurina Italia
Lago di Misurina Italia
pe drum in Rusia1
Pe drumuri in Rusia
intrarea in Sankt Petersburg
La intrarea in Sankt Petersburg
Pe coasta Atlanticului
Pe coasta Atlanticului

Prima oară când ai mers singură în străinătate

Ina: Păi dacă nu iau în considerare Serbia sau Bulgaria, prima e ieșirea în Grecia pe care am menționat-o deja. Ca un fapt divers, din ceea ce ți se poate întâmpla la drum: mi s-a stricat sim-ul telefonului la dus și am fost complet ruptă de grupul pe care trebuia să-l întâlnesc. Oamenii au fost teribili de drăguți și au vrut inclusiv să-mi dea telefoanele personale pentru drumul de întors. Dar m-am gândit – și dacă pățesc ceva, doar pe cineva din țară aș putea să sun. La ce bun? Tot la fața locului trebuie să mă descurc. Am refuzat și am plecat așa, fără alte mijloace de comunicare dacă se întâmpla ceva pe drum, decât zâmbetul și datul din mânuțe.

Grecia2
Grecia

 Este sigură viața pe 2 roți?

Ina: Depinde de așa de mulți factori, că nu pot da un răspuns simplu. Depinde de tine în primul rând, dacă alegi să mergi corect, legal, să nu te dai pe stradă ca pe circuit, dacă mergi echipat astfel încât micile căzături să nu se soldeze cu vreun efect serios. Dacă te perfecționezi continuu, că e un proces de învățare continuă, dacă ai grijă să mergi mereu în limitele tale și să nu îți fortezi norocul prin trafic, dacă ai grijă să nu pleci la drum după o noapte de petrecere, sau dacă ești din orice alt motiv într-o stare care nu îți permite să conduci. Dacă în mașină te mai poți sui bolnav sau mahmur, deși sigur nu e recomandat, pe motor nu ai ce să cauți. Condusul motocicletei îl faci din tot corpul, trebuie să fii în formă ca să poți fi cât mai în siguranță.
Și dacă le faci pe toate astea (deși și unii și alții mai… încălcăm câteodată una sau alta din ”prevederi”), după asta ai de înfruntat traficul, în care trebuie să fii absolut în fiecare secundă atent. Și cu toată atenția, se întâmplă lucruri neprevăzute.
Cred că depinde de norocul fiecăruia și de cât investește, cu fiecare kilometru pe care îl face, să se perfecționeze, să învețe, să evolueze. E o vorbă: pe motor la început ai doi saci: unul cu noroc, celălalt cu experiență. Trebuie să ai grijă să îl umpli pe cel cu experiență înainte să se golească cel cu noroc.

Altminteri, eu sper să ajung o babă motociclistă, e plin internetul de ele.

Training
Antrenament

Ai avut de înfruntat anumite prejudecăți?

Ina: Toate. Că sunt femeie și ce caut pe motor. Păi sunt foarte multe fete pe motoare, atât că, dacă nu te uiți cu atenție, nu vezi că sub casca sau geaca respectivă e o fată. ”Donator de organe”. Nu văd nimic rău într-asta, ba, cu noul și mult-hulitul card de sănătate sper să devin unul cu acte în regulă, că e nevoie. Nu sunt cinică, dar pentru mine personal e o treabă de responsabilitate socială.
Că n-o să mor acasă în patul meu. Parcă ar ști cineva dinainte din ce moare. Vorba unui prieten, ”venim pe rând și ne ducem pe sărite”. Atâta vreme cât viața e frumos trăită, în accepțiunea proprie a fiecăruia, nu văd nicio problemă aici.

Nici nu le mai știu pe toate. Mie deja modul acesta de viață mi se pare atât de normal, că e ca și cum aș ține cuiva o prelegere despre de ce bea cafea.

asa e ca nu vezi ca sunt fata
Sub acoperire: nu se vede ca sunt fata asa

Planuri viitoare? Călătorii, evenimente?

Ina: Încerc anul acesta să ajung din nou în Franța, de data aceasta în Normandia, iar pe lista mai lungă ar fi Capul Nord, Norvegia și Italia. În România îmi lipsește rău de tot Moldova, Bucovina. Poate anul acesta mai ”repar” din omisiune.

Mult, mai mult și mai mult…. câtă dependență creează adrenalina?

Ina: Presupun că multă, de altfel e un proces chimic în creier, care funcționează ca toate dependențele: de alcool, de fumat, de zahăr, etc. Dar nu cred că acolo e ”cârligul” pentru mine. Cred că ideea asta de a pleca, de libertate, de independență. Mai repede la acestea n-aș renunța. Să-ți explic: adrenalină ai avea și pe un circuit. Dacă m-ar pune cineva să aleg între a merge pe motor doar pe circuit, cât de tare vreau eu, și a merge toată viața doar cu 50 km la oră, dar pe unde vreau eu… cred că nu e greu să ghicim ce-aș alege, nu?

Dolomiti2
Dolomiti

Ce alte pasiuni mai ai?

Ina: Așa cum am zis deja, plecatul, călătoritul. În general am senzația că pentru oamenii din viața mea sunt ”Ina-unde-ai-mai-plecat” sau cu varianta ”unde-mai-pleci-de-data-asta”.
E clar că cele două s-au împletit frumos, dar nu călătoresc doar cu motorul. Mă sui și-n avion, și-n mașină și-n tren și pe distanțe scurte și-n barcă! Am o mare sete de a vedea lumea, de a fi mereu în alt loc, altă țară, altă cultură. Sigur că unele locuri se lipesc așa de tare de mine că m-aș întoarce mereu și mereu.
În afară de asta… muzica. Ador să merg la concerte, e altă pasiune fără de care nu pot să stau, mai veche decât motocicletele. Și să dansez. E un citat, l-am uitat acum dar spune ceva de genul că dacă dansul ar fi fost pe deplin descoperit, nu mai aveam nevoie de psihoterapie. Așa și eu, dansez ca și cum nu se uită nimeni… De fapt, uite asta aș vrea să îți spun la final: dansează-ți viața ca și cum nu s-ar uita nimeni.

urmeaza-ti pasiunea
Urmand pasiunea

Așa că în concluzie ce este mai frumos decât să îți urmezi pasiunie? După părerea mea nimic – deoarece un om împlinit este mai generos cu familia și cu cei din jur, este fericit și pentru asta nu trebuie să meargă pe lună, trebuie doar să descopere ce anume îl atrage cel mai tare și să aibă norocul și determinarea să integreze pasiunea în prioritățile pe care le are fiecare: familie, serviciu, casă, etc. Ina Popa are o pasiune mai puțin obișnuită la noi, dar a reușit, iar eu o să urmăresc în continuare cu sufletul la gură peripețiile pe două roți pe pe :

www.slowride.ro

Slowride

După o carieră de 8 ani ca Head of Media în cadrul uneia dintre cele mai mari companii de retail din România, Mirela și-a luat lumea în cap. La propriu. Ulterior s-a dedicat freelancingului, călătoriilor și scrisului pe blogurile personale. Cu scopul declarat de a vizita toată lumea, dar încet, de patru ani de zile îi inspiră și pe alții să își urmeze visurile și totodată să se bucure de călătorii, aducând ponturi și sfaturi practice din toate destinațiile.

2 thoughts on “Slow ride la feminin: Interviu cu Ina Popa, despre pasiuni, vise și cum este să călătorești în 19 țări pe două roți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *