Am apărut în Revista Ioana

Apariții Mass Media Dezvoltare Visuri

Extravita Revista Ioana 2 (2)

Azi a apărut noul număr al Revistei Ioana și odată cu el și blogul ExTraViTa și cu mine. M-am bucurat foarte mult când acum vreo 2 luni am primit un mail de la Corina Matei, Editor la Burda Media în care îmi spunea că le-a plăcut una dintre poveștile mele din Asia și că dacă sunt de acord ca una să fie publicată în Ioana, odată cu prezentarea blogului și o scurtă descriere a mea. Vă dați seama că am fost de acord imediat!

Este pentru prima oară când apar într-o revistă, în print, cu blogul meu personal. Așa că vă dați seama cât de încântată sunt. Și nu se compară deloc sentimentul cu cel pe care îl aveam când apăream ca reprezentant al unei companii, chiar dacă am avut și multe interviuri TV și alte apariții în reviste de retail. Dar acum este pur și simplu un cu totul alt sentiment. Adică este pentru prima oară când vestea m-a făcut să sar prin casă de bucurie.

Și nu mă simt stingheră să o recunosc, deoarece acum vreau să am timp să mă bucur: când lucrezi într-o multinațională de multe ori nu apuci să savurezi nimic, niciun succes mare sau mic, deoarece mereu ai altceva de făcut, o ședință de pregătit, mailuri de trimis, deadlineuri etc. Acum vreau să mă bucur de tot ce primesc, deoarece viața este făcută din mici bucurii. Așa că azi sunt foarte fericită chiar dacă este o zi mohorâtă.

Dimineaţă am mers la Inmedio imediat şi am luat revista , să o citesc la cafea 

Extravita Revista Ioana

Așa că mă bucur și îi mulțumesc Corinei și Revistei Ioana că pe lângă faptul că au scris despre mine au ajutat și la a aduce în atenția cititoarelor o idee pe care încerc să o promovez, aceea de a fii tu însuți și a încerca să faci lucrurile pe care ți le dorești și să îți urmezi instintele. 

Sunt încântată că au ales articolul despre Bangkok deoarece deși sunt destul de curajoasă din fire, m-am temut să fac unele lucruri singură, dar după ce am văzut că alte fete călătoreau câte 6 luni peste tot (în Portugalia și Barcelona am cunoscut câteva australience, englezoaice, o suedeză, etc) am zis că se poate, am prins curaj și acum vreau să le arăt și altora că se poate.

Deși trebuie să fim atente la multe lucruri, nu este ca și cum dacă ai făcut un pas pe lângă traseul turistic gata. Este o lume întreagă de posibilități, pe care alții le explorează și vreau să le explorăm și noi. Asta pentru a nu mi se mai spune de n ori: dar nu știam că femeile din România călătoresc așa, credeam că sunt mai închise, nu știam că vorbesc engleza, etc. Voi nu sunteți aproape de Turcia (și la obiceiuri). Și altele.

Da, numărul din 1 Octombrie, la pagina 65. Postez repede și eu continui să citesc revista, am văzut că este un articol foarte frumos despre Muntele Saint Michel, o minune din Franța, care mă tot pune pe gânduri de ceva timp. Și alte articole interesante, dar la rețetele de prăjituri nu mă uit. Promit.

Extravita Revista Ioana 2 (1)

0 thoughts on “Am apărut în Revista Ioana

  1. Bravo, Mire!

    Parca mi-ai transmis si mie emotia ta… 😛

    Sa ai parte si de acum incolo numai de astfel de surprize frumoase!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.