City-break Brescia: de ce trebuie să ajungi și tu aici

City-break Brescia ce vizitam obiective 3

Italia toată este în Brescia! Auzeam lucrul acesta și am fost de acord, vizitând orașul pentru numai câteva ore. Deci dacă doriți un city-break într-un oraș efectiv de poveste, neafectat de turismul de masă, cu un farmec autentic pur, o escapadă în Brescia vă va satisface toate așteptările. Mâncare bună, o mulțime de obiective turistice, piețe fermecătoare, dar efectiv fermecătoare, magazine bune și la o distanță infimă de Milano Bergamo, un aeroport atât de bine conectat cu România!

De curând am mers în Bardolino, pe malul lacului Garda și cum nu am dorit să las pe ultima sută de metri transferul spre aeroport, am ajuns să petrec câteva ore în Brescia. Am avut curiozitatea de a vedea acest oraș, de la care nu aveam mari așteptări. Da, este în Italia, Italia toată este un muzeu și vreau să o descopăr lent, dar totuși Brescia nu era pe lista mea de călătorie.

Cu surprindere, am văzut potențialul uriaș al Bresciei, la care nu m-aș fi gândit neapărat ca o destinație în sine și unde acum doresc să mă întorc pentru un city-brak italian ca la carte. Care sunt motivele pentru care mă gândesc la o escapadă în Brescia? Să le luâm pe rând:

City-break Brescia: un oraș bijuterie

Italia toată este în Brescia! Nu trebuie să faci nimic, decât să te plimbi pe străduțe și vei vedea că fiecare colț este fermecător. Unele zone îți aduc aminte de Veneția, altele de Toscana, sau de Cinque Terre, sau de Roma. Ce mai, am fost absolut fermecată de frumusețea acestui oraș, deși am călătorit de nenumărate ori în Italia, să spunem de 15 până acum. Regăsești cele mai frumoase imagini italiene aici.

City-break Brescia ce vizitam obiective 4

City-break Brescia ce vizitam obiective

City-break Brescia ce vizitam obiective 1

City-break Brescia ce vizitam obiective 2

City-break Brescia ce vizitam obiective 3

City-break Brescia ce vizitam obiective 7

City-break Brescia ce vizitam obiective 5

City-break Brescia ce vizitam obiective 6

Oamenii sunt extrem de simpatici

Chiar dacă am stat foarte puțin, tot am găsit câțiva ghizi încântători, precum un italiano vero care ne-a spus că neapărat trebuie să vedem Capitoliul și Domul vechi și Domul nou și biserica de sub Domul vechi și tot așa.

Și tinerii care stăteau la șuetă pe scările Domului nou – ei bine, de pe la 1600 și tocmai acasă am văzut că pozau și ei, eu având timerul pornit! O să vedeți și la montajul clipului, oamenii chiar sunt deosebit de primitori!

Sfârșit de octombrie în Italia, clad și atât de minunat!

City-break Brescia ce vizitam obiective 19
Ce gasca vesela in spatele meu, am vazut numai cand am descarcat pozele si imi pare rau…

Istorie

Dacă sunteți pasionați de istorie, Brescia va fi o încântare! Orașul are un forum roman, nenumărate muzee și o istorie bogată, primele așezăminte descoperite datând din anul 1200 ÎC. Însă mitogia îl creditează ba pe Hercule, ba pe Altilia, sau pe regele Cidnus ca pe părinții acestui oraș. Și de atunci până în prezent, nenumărate stăpâniri și-au pus amprenta asupra Bresciei, așa că acest oraș vă va da destul de furcă pentru a-i descâlci ițele și poate chiar veți dori să reveniți.

Multe obiective turistice

Piețele orașului sunt încântâtoare! Forumul roman, nenumărate palate, castelul din Brescia, Domu vechi, Domul nou, un muzeu arheologic în Santa Giulia’s cloister, superba clădire La Loggia, actualmente sediul primăriei și al guvernului local. Și pinacoteca, unde puteți admira opere ale lui Rafael, Tizian și mulți alți maeștri italieni. Vizitați pagina muzeelor aici, pentru a vă face o idee despre ce puteți explora în Brescia. Parcă două, trei zile par acum insuficiente, nu?

City-break Brescia ce vizitam obiective 8

City-break Brescia ce vizitam obiective 10
City-break Brescia: Domul nou și Domul vechi
City-break Brescia ce vizitam obiective 14
City-break Brescia: Forumul Roman

City-break Brescia ce vizitam obiective 15

City-break Brescia ce vizitam obiective 16

City-break Brescia ce vizitam obiective 22
City-break Brescia: Domul vechi

Brescia – Leonessa d’Italia – Leoaica Italiei

Brescia este capitala industrială a Italiei. Companii diverse au sediul aici, metalurgia este în floare, dar sigur ați auzit de pistoalele Beretta! Da, aici este casa lor. Brescia este deci un oraș industrial foarte bogat, așa că nivelul de trai este foarte ridicat.

Vei vedea aici că toată lumea stă la terase, la restaurante, la prânz toate magazinele și birourile fiind închise, siesta fiind respectată cu sfințenie. Brescia nu este un oraș foarte boem, ci un oraș bogat și pretențios, cel puțin în zonele centrale.

City-break Brescia ce vizitam obiective 9

City-break Brescia ce vizitam obiective 21

City-break Brescia ce vizitam obiective 18

O destinație obligatorie pentru gurmanzi!

Brescia este totodată casa italiană a caviarului! Pe lângă aceasta, există multe preparate delicioase numai bune de încercat aici, precum casoncelli – tortelini făcuți în casă cu carne de vită și mult unt și parmezan. Totodată, feluri de mâncare cu carne de porc gătită încet, timp de 6-7 ore în cuptor, cu mult unt. Bucătăria are influențe din Germania, deci încercați un mix nou.

Desigur pizza este excelentă, la fel și pastele, numai că nu neapărat în zonele cu vedere, ca peste tot în Itaia, de altfel. Însă găsiți nenumărate osterii și trattorii cu preparate de excepție, pe străzile din apropierea obiectivelor turistice principale.

Brescia nu este un oraș turistic și este de bine

Brescia nu este un oraș care își câștigă existența din turism și sunt o mulțime de lucruri bune care decurg de aici: aici simți efectiv Italia. Este un loc frumos, curat, foarte elegant. Un oraș cu oameni îmbrăcați impecabil, eleganți, parfumați, distinși, unde trăiești cu adevărat în stil italian.

City-break Brescia ce vizitam obiective 12

City-break Brescia ce vizitam obiective 11

City-break Brescia ce vizitam obiective 17

Cazare la prețuri accesibile

Faptul că nu este un oraș turistic înseamnă și că nu prea există alternative foarte ieftine de cazare. Hosteluri nu prea există (sau nu există) și nici nu sunt prea multe opțiuni de cazare în centrul orașului, de genul BB. Însă există destule hoteluri la prețuri decente, adică de la 100 de euro pentru un sejur de două nopți, două persoane cu micul dejun inclus.

Cumpărături

În Brescia veți găsi într-o zonă restrânsă foarte foarte multe magazine de top. Branduri de lux internaționale, magazine de gamă media și multe locale. Piesele însă sunt superbe, știți cum este, gama pe care o găsiți în Italia nu este aceeași ca cea din Austria sau Germania, chiar la acelai magazin. Aici găsiți calitate și piese superbe, unele îndrăznețe, altele clasice, totul de un bun gust desăvârșit! Noi am făcut numai ”windows-shopping” pentru că am ajuns la ora siestei, desigur!

Zboruri foarte accesibile și multe

Ryanair și Wizz Air au zboruri directe București-Milano Bergamo și sunt multe pe zi, la prețuri foarte mici. Totodată, pentru a ajunge de la aeroportul din Bergamo în Brescia există autobuze directe, faceți mai puțin de o oră și cursa costă 12 euro. Dacă nu doriți autobuz, puteți merge cu un autobuz în gara din Bergamo și de acolo lua trenul. Oricum, ajungeți foarte repede, Brescia fiind la doar 50 de kilometri de aeroport.

Așa că pierdeți foarte foarte puțin timp să ajungeți aici, ceea ce este încă un punct în pus pentru a alege un city-break în Brescia.

Și v-am spus că vedeți în baruri frigidere întregi pline ochi numai cu prosecco și cu șampanie? Un adevărat rai pe pământ, v-am spus!

Ci vediamo in Brescia <3 

Ciao!

Mirela este autoarea blogului ExTraViTa – Experiențe, Visuri, Călătorii, din pasiune pentru călătorii și aventură. Blogul ExTraViTa este unul dintre cele mai citite din România, subiectele preferate fiind legate de călătorii solo, croaziere, ponturi legate de călătorii, bagaje, modă și frumusețe pe drum.

6 thoughts on “City-break Brescia: de ce trebuie să ajungi și tu aici”

  1. Si eu am amintiri frumoase din Brescia.
    Am avut baza acolo cateva zile cand am vizitat Lacul Garda.
    Am circulat si cu metroul.
    Au un sistem modern de metro, cu pilot automat, foarte interesant.

Lasă un răspuns