Khan Toke la Vechiul Centru Cultural Chiang Mai 3

Cină Khan Toke la Vechiul Centru Cultural din Chiang Mai

Chiang Mai Thailanda

Recomand ca în prima seară din Chiang Mai să mergi la o cină Khan Toke, la Vechiul Centru Cultural. Este locul ideal pentru a te deconecta total de casă și a intra în atmosfera locală. O să ai parte de un spectacol de zile mari, de preparate gustoase și una peste alta de o seară feerică.

Khan Toke – o tradiție din această zonă a Thailandei. Termenul per se descrie o tavă sau o masă realizată din lemn de tec. De obicei, aceasta este folosită pentru ocazii speciale. Conform tradiției, oaspeții stau pe jos și desigur sunt serviți cu diferite preparate culinare, în timp ce urmăresc un spectacol.

Khan Toke la Vechiul Centru Cultural Chiang Mai 6

Cină Khan Toke la Vechiul Centru Cultural din Chiang Mai 

Khan Toke la Vechiul Centru Cultural Chiang Mai 11

Khan Toke la Vechiul Centru Cultural Chiang Mai 10

Khan Toke la Vechiul Centru Cultural Chiang Mai 9

Vechiul Centru Cultural din Chiang Mai este locul ideal unde poți avea o seară tradițională. Spectacolul are loc seară de seară, iar meniul este fix.

La intrare vei lăsa încălțămintea la garderobă, deoarece înăuntru toată lumea umblă desculță. La baie sunt papuci. Nu uita să te dai cu spray împotriva pișcăturilor de țânțari, deoarece în funcșie de sezon sunt mai mult sau mai puțini. Ține minte că mai bine cumperi de la fața locului o loțiune, cele de la noi nu sunt deloc eficiente în Asia de Sud-Est.

Cele mai multe mese sunt jos, direct pe podea. Totuși, în local sunt și mese obișnuite, cu scaune, pentru ei care preferă să servească masa așa. Noi am stat la masă, deși aș fi preferat pe jos. Dar am apreciat curtoazia, gazdele noastre au dorit să ne simțim cât mai confortabil.

Mâncarea la vechiul Centru Cultural Chiang Mai

Cină Khan Toke la Vechiul Centru Cultural Chiang Mai 1

Precum spuneam, meniul este fix. Vei vedea că mâncarea nu este atât de iute precum în sud, dar poți cere separat pastă de chilli.

La început fiecare va primi câte un bol cu supă, delicioasă și câte un mini bol cu orez lipicios, iar pe masă sunt puse porții mari de orez cu iasomie. După care vei primi felurile principale. Se mai aduce mâncare, în cazul în care dorești mai mult dintr-un anume preparat sau din mai multe.

În meniu: pui prăjit, legume preparate în mai multe feluri, curry de porc, coaste de porc, noddles, șorici prăjit, banane prăjite, iar la sfârșit fructe. Mâncarea este bună, însă nu spectaculoasă. Se oferă băuturi răcoritoare și ceai parcă din partea casei, restul băuturilor fiind contra-cost.

Spectacolul este de vis!

Khan Toke la Vechiul Centru Cultural Chiang Mai 7

Khan Toke la Vechiul Centru Cultural Chiang Mai 5

Khan Toke la Vechiul Centru Cultural Chiang Mai 4

Khan Toke la Vechiul Centru Cultural Chiang Mai 3

Khan Toke la Vechiul Centru Cultural Chiang Mai 2

În schimb spectacolul este extraordinar. O feerie de costume populare, frumusețe și dansuri de tot felul. Vor fi dansuri tradiționale Lanna, dansuri tribale (precum Lahu, Akha, Hmong), muzică tradițională thailandeză și tot felul de alte surprize. La sfârșit oaspeții sunt invitați la dans.

Spectacolul începe la ora 19:00 și durează o oră și jumătate. Este recomandat să sosești la ora 18:45, dacă vii direct, independent.

Prețuri 

Prețurile diferă, în funcție de unde faci rezervarea. Poți solicita la unitatea de cazare, sau poți rezerva direct pe websiteul Vechiului Centru Cultural aici. 

Direct prețul este de 570 Baht – 15 euro pentru un adult. Reducerile pentru copii sunt după cum urmează: gratuit până la 90 de centimetri și jumătate de preț între 90-135 de cm.

Poți lua de exemplu și un tur prin Get Your Guide, aici. Acesta costă mai mult, 25,88 euro, dar include și o vizită la o piață cu produse proaspete, wet market (piața udă), pe lângă transferul de la și până la hotel și ghid însoțitor de limba engleză.

Qatar Airways are curse București-Chiang Mai cu escală în Doha, noi am ajuns în 12 ore! Sfatul meu este iei un zbor către Chiang Mai, la dus și să te întorci din Krabi, de exemplu.

Am mers în Chiang Mai la invitația Qatar Airways și TAT Thailanda – Tourism Authority of Thailand, fiind al doilea proiect în această formulă la care am luat parte. Desigur am avut în rogram cele mai frumoase lucruri pe care le poți face în această parte de lume și experiența de față este de neratat, după părerea mea.

Toate fotografiile au fost realizate cu un aparat Nikon 1 J 5 de la Nikoniști. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.