O vizită la peștera Kapsia Grecia peninsula Peloponez

peștera Kapsia Grecia 6

Peștera Kapsia este numai una dintre minunile din Peloponez. Este o peșteră de o rară frumusețe, care arată ca o catedrală pe alocuri, iar unele coloane au formațiuni care aduc aminte de opera lui Gaudi. Sau de turnul din Pisa: da, este o stalagmită atât de dantelată că efectiv seamănă cu celebra construcție. Are inclusiv un pic din înclinarea turnului.

Nu eram foarte încântată de perspectiva de a vizita această peșteră, pentru că numai la peșteri nu te gândești să vizitezi când ajungi în Grecia. Însă odată ce am ajuns în peștera Kapsia, aș fi vrut să poposesc mai mult. Normal. Asta se întâmplă de fiecare dată când mergi într-un loc fără prea multe așteptări, sau poate chiar fără nicio așteptare. Rămâi profund impresionat, uimit și umil în fața frumuseților dezvăluite. În cazul nostru de un peisaj care nu promitea mare lucru.

O vizită la peștera Kapsia Grecia peninsula Peloponez

Ocol. Vom face un ocol din Tripoli, în drumul spre Monemvasia. Mărturisesc că nu am fost prea încântată. Mă gândeam că mai bine stăteam un pic mai mult în Tripoli, să încercăm faimoasele dulciuri din cafeneaua Glykopolio, unde se pare că găsești cele mai delicioase preparate de cofetărie. Și ce aș mai asortat la un desert delicios și o cafea aromată, aburindă.

Numai de peșteră nu îmi ardea. Mai ales că ploua, ce-i drept cu stropi mărunți și intermitent. Cu chiu, cu vai am părăsit căldura din autocar și am pășit pe urmele ghidului spre… un deal dintr-un câmp cu maci (frumoși). Dar ploua.

Am ascultat câteva explicații legate de relief, cu dorința ascunsă să vizităm cât mai repede peștera și să ne cărăm de acolo. Dar nu, am mers și în clădirea principală, unde era proiectat un film despre descoperirile de aici. Cu chiu cu vai ne mișcăm și de aici și pornim spre peșteră.

Și întrăm în peștera Kapseli

A fost momentul în care am rămas fără grai și am urmat îndeaproape ghidul, pentru că am dorit să aflu cât mai multe lucruri despre acest loc minunat. Am uitat de cafea, de prăjitură, de ploaie, de tot.

În curând peisajul m-a furat cu totul, astfel încât am continuat să explorez peștera bucurându-mă de frumusețea ei desăvârșită. Așa că nu am să vă spun prea multe lucruri, dar o să vă las cu o suită de fotografii. Am și filmat destul de mult înăuntru, așa că voi avea imagini și în vlogul pe care îl pregătesc.

peștera Kapsia Grecia 10
Peștera Kapsia Grecia

peștera Kapsia Grecia 9

peștera Kapsia Grecia 8
In peștera Kapsia Grecia

Despre peștera Kapseli Grecia

La distanță scurtă de Tripoli, în frumoasa peninsulă Peloponez, Grecia, se află peștera Kapsia. Este un loc mai degrabă necunoscut, dar cucerește inimile tuturor vizitatorilor.

Peștera Kapsia se află în muntele Mainalos. Este situată la 1 kilometru de satul Kapsia, în zona de sud vest a sitului antic Mantineia. A fost descoperită de arheologul francez Gustave Fougeri în anul 1887. Grota a fost folosită de oameni în Neolitic, în perioada Elenistică și între secolele 4-6 DC.

În peștera Kapsia sunt și multe rămășițe umane mumificate, inclusiv ale unor copii. Se crede că aproximativ 50 de creștini au decedat aici. În perioada Creștinismului timpuriu, credincioșii se adunau aici pentru a evita persecuțiile. O inundație, sau un alt dezastru natural i-a blocat în peșteră unde și-au găsit sfârșitul înecați.

Peștera Kapsia este deschisă zilnic între orele 9:00 – 17:00, iar biletul de intrare costă 4 euro pentru adulți, cu tur ghidat. În clădirea de birouri există o mini sală de cinema unde se poate viziona un film despre acest loc. Totodată sunt toalete curate.

Am ajuns în Peloponez la invitația Cocktail Holidays, companie care în vara anului 2018 va avea curse charter România – Kalamata, în parteneriat cu Tarom.

Toate fotografiile și videourile din această excursie le-am realizat cu un telefon Asus Zen Fone 4.

Mai multe fotografii cu peștera Kapsia, pentru a admira magia acestui loc

peștera Kapsia Grecia

peștera Kapsia Grecia 15

peștera Kapsia Grecia 14

peștera Kapsia Grecia 13

peștera Kapsia Grecia 12

peștera Kapsia Grecia 11
Vizitând peștera Kapsia Grecia

peștera Kapsia Grecia 7

peștera Kapsia Grecia 6

peștera Kapsia Grecia 5

peștera Kapsia Grecia 4
În peștera Kapsia Grecia

peștera Kapsia Grecia 3

peștera Kapsia Grecia 2

peștera Kapsia Grecia 1

După o carieră de 8 ani ca Head of Media în cadrul uneia dintre cele mai mari companii de retail din România, Mirela și-a luat lumea în cap. La propriu. Ulterior s-a dedicat freelancingului, călătoriilor și scrisului pe blogurile personale. Cu scopul declarat de a vizita toată lumea, dar încet, de patru ani de zile îi inspiră și pe alții să își urmeze visurile și totodată să se bucure de călătorii, aducând ponturi și sfaturi practice din toate destinațiile.

Lasă un răspuns