Oia Santorini obiective 6

Când renunțăm la frică începem să trăim cu adevărat viața după care tânjim

Motivație Visuri

Nu ne-am născut cu frica, dar am învățat să ne temem. Iar dacă de anumite lucruri este sănătos să ne temem, altfel ne punem viața în pericol, nu trebuie să lăsăm teama să se strecoare acolo unde nu își are locul. Nu trebuie să o lăsăm să ne conducă viața.

V-ați uitat vreodată la acele statistici, articole, cu lucrurile pe care le regretă cel mai mult oamenii atunci când ajung spre sfârșitul vieții? Atunci când realizează că asta este viața, un bilet dus? Că nu mai contează căror realizări le-am închinat sănătatea, viața, pasiunea noastră? Că gura lumii nu a servit nimănui decât să îți taie visurile? Toate sunt ori din comoditate, ori din alergatul după lucruri care nu ne fac cu adevărat fericiți, ori din frică.

Sunt cinci situații în care nu trebuie să îți fie teamă

Nu trebuie să îți fie teamă să spui ceea ce gândești

Atunci când spunem ceea ce gândim (într-un mod frumos), suntem sinceri cu noi înșine. Avem mai mult respect noi față de noi. Știu că este tentant să fim plăcuți și aprobați de toată lumea, dar atunci când nu suntem noi în fața celorlalți, indiferent care sunt câștigurile pe care le avem, pierdem de fapt respectul față de propria persoană.

Desigur, ne spunem că nu avem ce face, că așa este lumea și scuze sunt destule, dar o voce mică acolo ne spune că de fapt nu este așa. Trebuie să spunem ce gândim, desigur împachetat frumos atunci când este posibil, sau oricum respectuos și fără acuze, dar să ne expunem părerile, mai ales atunci când ceva nu ni se pare corect în jurul nostru, altfel, ajungem să ne disprețuim singuri. Trist dar adevărat.

Faptul că nu au spus ce au gândit este primul lucru regretat de toți cei care sunt în etapa finală a vieții lor. Acum știm cu toții că nu trebuie să fim răutăcioși, sau insensibili, nu despre asta este vorba, ci despre a fi sinceri cu noi, cu principiile noastre.

Să faci ceea ce simți (dacă nu contravine codului penal)

Simțim să facem anumite lucruri, cu totul. Simțim că alte lucruri nu sunt pentru noi. Și cu toate acestea, de multe ori alegem acele variante aprobate de toată lumea, din teamă. Ei bine, cred că de fiecare dată ajungem să regretăm și să ne respectăm mai puțin pentru că nu am avut curajul să facem lucrurile așa cum am simțit.

Știu că am citit odată pe forumul Eva.ro, acum mulți ani de zile un comentariu de care îmi aduc aminte mereu. Era o discuție inițiată de cititoare care avea o relație cu un tip parcă cu 10 ani mai mic decât ea. Lumea din jur condamna relația, se gândea să renunțe și cerea păreri.

Printre zeci de răspunsuri și situații de tot felul, am reținut un comentariu sfâșietor: nu mai țin minte numele ei, dar povestea este cam așa: pe la 31 de ani, a cunoscut și s-a îndrăgostit de un tip cu 9 ani mai mic decât ea. Totul a fost perfect vreme de doi sau trei ani, până când părinții și apropiații ei au început să facă presiuni asupra ei să renunțe la relație. Ideea era că el oricum o să o părăsească la un moment dat, că ea o să arate mai bătrână decât el.

Cu lacrimi și multă durere s-au despărțit, ea a închis toate punțile deși l-a dărâmat și pe el și ea s-a măritat cu un tip cu șase ani mai mare decât ea, cu situație, funcție bună, nu atât de arătos precum primul și desigur nu îl iubea. Însă a fost o soție devotată. Au avut doi copii, relația se răcise la un moemnt dat rău, el s-a purtat cu ea din ce în ce mai rău și la un moment dat a și aflat că de câțiva ani el mai avea în paralel pe altcineva. Acum era în pragul divorțului, lucrurile fiind foarte urâte între ea și soț.

Acum regretele ei erau: am ales ”siguranța” ”gura lumii” ”să mulțumesc părinții” și m-am ales cu doi copii minunați, pe care îi iubesc ca pe ochii din cap, dar în rest cu opt ani nefericiți petrecuți alături de cineva pe care nu l-am iubit și care nu m-a făcut să mă simt iubită. Mai bine aveam încă un an, doi, sau poate erau 10, 20, sau toată viața, dar aveam chiar și câțiva ani fericiți cu iubirea vieții mele. Și la asta se rezumă tot.

Dacă nu se conforma putea avea o relație frumoasă, multă iubire, pentru toată viața sau pentru x ani. După ar fi suferit, dacă ar fi fost cazul, s-ar fi vindecat rănile și poate ar fi întâlnit pe altcineva pe care l-ar fi iubit. Însă așa, a avut câțiva ani urâți, fără iubire și tot singură și cu inima frântă a rămas. Clar neiubindu-și soțul acesta a simțit, clar a afectat relația lor, dar lucrul acesta se întâmplă atunci când nu facem ceva cu toată inima. Sau când facem ceva ca să primim aprobarea celorlalți, împotriva noastră.

Da, de multe ori trebuie să ne construim tăria de a spune nu, de a face ce simțim că trebuie, ce ne face fericiți. Nu este ușor, însă care este prețul dacă nu o facem? Dacă nu ne găsim tăria să avem încredere în noi, să luptăm pentru noi?

Frica să îți pierzi locul de muncă

Nu mă refer aici la acei oameni care sunt în situații extreme, cu foarte multe responsabilități, cu un drum aparent trasat. Spun aparent pentru că și din situații imposibile unii s-au ridicat, au luat totul de la capăt și au reușit. Însă mă refer la majoritatea, la cei care chiar pot schimba exact atunci când doresc multe lucruri.

Nu trebuie să ne fie teamă, de foame nu a murit nimeni. Nimeni care dorește să muncească. Da, poți avea niște luni, ani mai grei, dar după tot te ridici, dacă știi și vrei să pui osul la treabă. Oricum, dacă stai cu frica constantă că pierzi locul de muncă, cu teama că într-o zi vei pierde ce ai, îți strici pur și simplu viața. Degeaba.

Și sunt soluții: pune deoparte un anumit număr de salarii, să știi că poți sta șase luni sau un an fără probleme, nu lua credite mai mari decât îți poți permite, sau ia un apartament mic, pe care îl poți închiria foarte repede, nu ceva cu care rămâi de gât. Însă scapă de frica aceasta care aduce după sine multe alegeri proaste, care te schimbă și îți răpește liniștea și fericirea.

Frica de a-ți asuma riscuri

Am învățat de mult cu toții că mereu câștigul este direct proporțional cu riscul. Dacă stăm mereu în zona de confort deși dorim alte lucruri, din teama de a nu pierde ceea ce avem, vom avea mereu un sentiment de nemulțumire, care ne macină. Dacă simțim că trebuie să facem ceva, nu trebuie să renunțăm din pricina fricii. Desigur, nu trebuie să ne asumăm riscuri numai de dragul riscului, sau pentru false stimulente sau câștiguri.

Însă dacă simțim că ceva ne va face fericiți, dacă inima noastră trăsare atunci când ne gândim la noi într-o anume ipostază, trebuie să avem curajul să facem saltul. Care este cel mai rău lucru care se poate întâmpla? Să nu reușim și să o luăm de la capăt cu ce am făcut până atunci. Dar dacă nu încercăm? Personal, nu doresc să ajung ca la o anumită vârstă să regret că nu am avut curajul de a face ceva. Prefer să regret alte lucruri. Dar nu vreau să îmi reproșez că am simțit ceva, am simțit cu tot sufletul și nu am avut curajul să încerc. Gândul acesta a pus capăt temerilor legate de plecarea din Multinațională, dar și comentariilor celorlalți care îmi spuneau că greșesc, că o să regret etc. Este un argument foarte puternic.

Și nu, nu înseamnă că atunci când îți asumi riscuri totul este roz. Desigur renunți la confort, înveți să funcționezi altfel, faci alegeri dificile, lași la o parte multe lucruri care îți fac plăcere, dar depinde ce îți dorești cel mai mult. Orice alegere facem, are părți bune și părți rele. Dacă ai ajuns într-un loc unde ești fericit și mulțumit, are oare rost să renunți? Nu este mai bine să rezolvi acele lucruri care nu îți plac? Să le neutralizezi, astfel încât să nu te mai deranjeze? Să îți asumi că ceea ce îți dorești are mereu niște lucruri mai puțin plăcute și le iei la pachet? Oricum, orice ai face, vin altele la pachet.

Mă întreb adeseori dacă presiunea aceasta de a face, a drege, nu se interpune în multe cazuri cu fericirea. Nu trebuie să faci ceva, să îți asumi riscuri pentru că așa trebuie să faci, că trebuie să ajungi nu știu unde. Și nicăieri indiferent ce vei face nu vei fi cu totul fără probleme. Dimpotrivă, uneori sunt mai mari. Trebuie să fii fericit și atât. Însă dacă nu îți găsești locul, trebuie să îți asumi riscul de a porni în căutarea lui.

Frica de a-ți trăi visurile

Da, am ajuns la concluzia că multora dintre noi ne este teamă să ne trăim visurile. Și ne auto-sabotăm cumva. Petrecem prea mult timp visând și prea puțin timp acționând. Și normal că ne este teamă să ne trăim visurile: de cele mai multe ori pentru a ajunge să facem lucrul acesta, trebuie să facem schimbări drastice în viața noastră. Să facem alegeri grele: să amânăm ce vrem să facem acum, lucruri ușoare, plăcute, pentru a lucra la ceea ce este cu adevărat important pentru noi.

Pentru a fi cu adevărat fericiți trebuie să găsim lucrul acela care ne împlinește. În principiu nu vom fi fericiți dacă viața noastră nu are un scop. Un scop care nu are legătură numai cu bunăstarea noastră personală. Am ajuns la concluzia că singurii oameni cu adevărat fericiți sunt cei care își cunosc locul în univers și sunt deplin satisfăcuți cu el, cât de mare sau mic pare la un moment dat. Locul acela unde ești liniștit, unde te simți tu. Că sunt un balsam pentru alții, că ajută pe cineva, că fac lucruri aparent mărunte, dar atât de importante!

Trebuie să ne cunoaștem. Vedem filme în care personajele principale, președinți de mari companii, sau actori faimoși, își găsesc fericirea și împlinirea într-un mic orășel în afara vânzolelii. Și au nevoie de curaj pentru a renunța la ceea ce înseamnă succes în ochii altora pentru a-și trăi propria fericire. Propriul vis.

Cred că scriu articolul acesta pentru că sunt într-o cumpănă acum. De ceva timp de fapt. Mi se redefinește noțiunea de fericire, de împlinire. Credeam că să fiu tot timpul pe drumuri o să mă facă fericită și ultimii doi ani mi-au demonstrat că nu este chiar așa. În schimb, am fost foarte fericită în adâncuri. Iar trebuie să o iau de la capăt, iar trebuie să stau, să caut, să redefinesc, să lucrez. Dar sunt 100% mulțumită pentru că atâta timp cât fac mereu ceea ce simt, cât sunt sinceră cu mine și fac totul din suflet, sunt acolo unde vreau să fiu. Dar fac asta pentru că nu am stare, pentru că simt că altfel nu pot, nu pentru că există ceva care mă nemulțumește pe moment în viața mea.

Pentru motivare și claritate, mi-au fost foarte de folos de-a lungul timpului articolele de pe Marc and Angel. Iar aici vedeți 50 de întrebări care într-adevăr o să vă elibereze mintea.  Iubesc acest articol și îl recitesc des, alături de altele favorite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *