Feribot Pireus SAntorini 21

Călătorie cu feribotul între Santorini și Pireus cu Blue Star Delos

Grecia Santorini

Îmi place să fiu pe mare, iar călătoria spre Pireus a fost mai mult ca o excursie decât ca un drum propriu-zis, asta și datorită feribotului. BlueStar Delos este cel mai aproape de o navă de croazieră dintre feriboturile care circulă prin Grecia. Mai sunt câteva așa, dar nu multe! Călătoria a fost foarte foarte plăcută, ieftină, iar nava are foarte multe facilități, toalete impecabile și destul de luxoase, am văzut multe insule de aproape, că am stat pe terasă afară, am și oprit în câteva porturi, a fost minunat!

Când am plecat din Santorini charterul Tarom era plin! Așa că am mers cu feribotul până în Pireus și am luat o cursă Tarom din Atena în București. Din Santorini sunt și alte variante, inclusiv companii low-cost, ca de pildă Ryanair, puteam face escală în Atena, dar biletele în sezon sunt scumpe atunci când nu le rezervi din timp.

Mai mult, aveam multe bagaje multe, așa că varianta low-cost devenea cam premium la preț. Mai mult, nu mă grăbeam și doream mult de tot să văd cum este călătoria cu feribotul. Și nu am plătit decât 42 de euro, cu tot cu bagaje pe feribot. Plus alți aproape 40 pe vin (mult), gustări, apă, cafea, dar acestea sunt opționale!

Feribot Pireus SAntorini 22
Oia vazuta din feribot

Drumul spre portul Athinos

Orice călătorie începe cu drumul spre port, nu-i așa? Am avut un transfer spre port, dar nu privat. Dacă sunteți mai mult de trei persoane, poate fi mai avantajos să aveți un transfer privat, dar pentru o persoană nu. Prețurile pornesc de la 75 de lei/persoană, vedeți aici mai multe variante. Există și autobuz public din Fira spre port, costă în jur de 2 euro. Sunt și câteva stații pe parcurs.

Neapărat trebuie să mergeți spre port cu mult timp în avans, programați-vă să ajungeți cu cel puțin o oră înainte, pentru că drumul de sus de pe faleză până jos este deosebit de aglomerat de cele mai multe ori și frecvent sunt blocaje în trafic.

Feribot Pireus SAntorini 27

Feribot Pireus SAntorini 28

Portul Athinos

Am mai scris despre Portul Athinos și în articolul despre feriboturile din Santorini, unde am detaliat ce tip de nave vin aici, cum se rezervă biletele, ce rute sunt. Aici jos sunt sediile tuturor companiilor navale care dețin feriboturile, terase, restaurante, mini marketuri și câteva agenții de închirieri mașini.

Terminalele sunt mici, aglomerate, nu ai cum să eviți îmbulzeala.

Feribot Pireus SAntorini 3
Jos acolo este portul

Îmbarcarea

Se anunță la megafoane sosirea fiecărui feribot și ruta. Totodată, pasagerii sunt anunțați la ce poartă de îmbarcare să se prezinte. Se anunță și când începe îmbarcarea și plecarea. Cu toate că Blue STar Delos este uriaș, debarcarea și îmbarcarea au fost foarte rapide! Mereu este așa, indiferent de navă, grecii sunt foarte eficienți!

Pe prima punte am lăsat într-o cabină trollerele. Cabina se deschidea numai în Pireus, se sigila pe parcursul călătoriei. Celelalte trei bagaje mici le-am luat cu mine (rucsac, geantă medie și sacoșă). Unii își luau și trollerele sus.

Feribot Pireus SAntorini 26

Feribot Pireus SAntorini 25

Blue Star Delos

Blue Star Delos este un feribot uriaș, are 145 de metri lungime, poate adăposti 2400 de pasageri și 430 de mașini. Transportă și camioane și autocare, dar și bărci! Este uriaș, are 7 punți din câte am numărat!

La îmbarcare am fost direcționați pe diferite culoare, în funcție de clasa de bilete. Primele două punți au scări rulante, dar sunt și lifturi și scări normale.

Am mers sus de tot, pe puntea 6. Sus nu am văzut ce era, accesul era restricționat, dar mai era un etaj retras să spunem.

Blue Star Delos are o viteză maximă de 25,5 noduri (altele au și 45) și oprește în mai multe porturi. Traseul total este Pireus-Syros-Paros-Naxos-Ios-Santorini. Numai că nu oprește zilnic în insulele Ios și Syros. Când am mers eu nu a oprit decât în Naxos și în Paros. Mi-a părut rău, chiar dacă am ajuns mai repede în Pireus.

Feribot Pireus SAntorini 21

Facilități feribotului Blue Star Delos Santorini – Pireus

Blue Star Delos are restaurante, baruri, un fast food, magazin Duty-Free, locuri unde poți încărca telefonul cu tot cu diferite cabluri, multe prize, de toate. Există și WiFi la bord, dar contra-cost.

Feribot Pireus SAntorini 24

Feribot Pireus SAntorini 34

Prețuri

În funcție de clasa aleasă, biletele costă de la 20 la 109 euro (cabina lux exterioară single). Între diferite opțiuni: locuri alocate, business class, cabine luxury etc. Există și cabine pentru animale de companie și prețurile nu sunt mari!

Am luat economy standard, care a costat 42 de euro. Bagajele sunt desigur incluse. Fiind singură și cum oricum doream să stau afară și să mă mișc mult, nu avea sens să plătesc mai mult pe bilet.

Am preferat să mă răsfăț, mi-am luat tot ce am dorit. Am luat la început o sticlă mică de vin alb (5 euro) după o sticlă mai mare, după încă două mici. Și nu m-am amețit! Am stat totuși aproape 7 ore pe drum! Am băut și multă apă și am mâncat și un sandwich plus un hamburgher.

De obicei călătoria durează 8 ore, dar numai când oprește în toate porturile, cum au sărit două din patru pe traseu (în funcție de zi) am ajuns mai repede.

Vedeți aici detalii despre prețuri, clase tarifare, traseu și aici recenzii despre experiența la bord!

Mai multe despre cum poți rezerva o călătorie cu feribotul spre Santorni, rute, companii, în articolul dedicat:

Feriboturi Santorini: din Pireus Atena sau alte insule și Portul Athinos

bilet santorini piraeus

Ce mi-a plăcut cel mai mult la călătorie

Fiind pe mare, la aer, călătoria este o experiență foarte plăcută. Nu am avut sentimentul de ”ei, trece, asta este”, ci am savurat fiecare moment al călătoriei. Am ocupat un loc strategic unde mi-am lăsat bagajele în care nu aveam lucruri valoroase, am găsit oameni care le-au păzit și m-am mai plimbat pe ici, pe colo. Am făcut conversație, m-am bucurat de briză, am admirat insula Naxos, insula Paros. A fost frumos!

Am rezervat un hotel situat la 4 minute de mers pe jos de port, vedeam nava de la balcon! Seara am ieșit în zonă, spre Marina Zea, dimineața m-am trezit târziu, am luat micul dejun/brunch/prânz la terasele de lângă port – am schimbat trei: am sortat poze, am mai stat pe Facebook, am citit și după am luat metroul direct la aeroport.

Feribotul era aproape gol cand am plecat din Santorini, s-a mai animat în Naxos, iar după Paros terasa era plină ochi. Dar înăuntru erau multe locuri și în spațiile economy și în altele, însă posibil ca cele economy să se vândă primele.

Oprire în Naxos

Feribot Pireus SAntorini 20

Feribot Pireus SAntorini 31
Cand am ajunsîn Naxos

Feribot Pireus SAntorini 13

Oprire in Paros

Feribot Pireus SAntorini 9

După plecarea din Paros:

Feribot Pireus SAntorini 7

Feribot Pireus SAntorini 30

Am ajuns în Pireus!

Feribot Pireus SAntorini 4
O parte din bagaje, rucsacul și geanta le țineam eu!

Feribot Pireus SAntorini 6

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *