Qatar Airways va face cadou 100 000 de bilete de avion, pentru a le mulțumi celor care luptă în prima linie pentru salvarea vieților în timpul pandemiei covid-19. Cine poate participa? Doctori, medici, asistente, paramedici, farmaciști, tehnicieni laborator și cercetători. Când? Începând cu Ziua Internațională a asistentelor 2020. Ce este fantastic? Că procesul va fi 100% transparent și corect. Toate detaliile de înscriere și condiții bilete în articol.
Detalii despre biletele de avion:
Biletele de avion vor fi dus întors, la clasa economică, numai pentru destinațiile operate de QAatar Airways.
Biletele de avion vor fi total flexibile, pentru destinație sau datele de zbor.
”Giveaway-ul” va începe pe data de 12 mai, la ora 00:01 și se va finaliza pe data de 18 mai la ora 23:59 (după ora din Doha).
Personalul medical se poate înscrie pentru această ofertă exclusivă pe siteul qatarairways.com/ThankYouHeroes Aici se completează un formular și se va primi un cod unic promoțional, oferit pe principiul primul venit, primul servit.
Qatar Airways a funcționat 24/7 în această perioadă, operând zboruri cargo dar și peste 100 de zboruri charter, pentru repatrierea a peste un milion de oameni.
Cine poate participa:
Personalul medical din toate țările.
Doctori, medici, asistente, paramedici, farmaciști, tehnicieni laborator și cercetători.
Va fi nevoie de un ID valabil de angajat, care va fi prezentat la aeroport la check in.
Pentru ca procesul să fie corect, fiecare țară va primi un anumit număr de bilete pe zi, în funcție de numărul populației. În fiecare zi vor fi alocate biletele la ora 00:01 (ora Dohăi). În acest mod, procesul va fi 100% transparent și corect*.
*Acest lucru mi se pare fantastic, deoarece am urmărit multe tombole ”la nivel internațional” a multor companii și absolut mereu câștigau numai cei din anumite țări. Renunțasem să le mai anunț sau să mai particip, că era o cauză pierdută. ba chiar le-am scris la mai mulți, că nu înțelegeam de ce primesc reclama, dar dacă citeam bine peste tot, nu puteam de fapt câștiga nimic, erau atâtea clauze de te durea capul. Aveam o frustrare cu acest lucru, așa că bravo Qatar!
Cei care primesc codul vor putea rezerva unul sau două bilete la clasa economică pe zborurile Qatar Airways – unul pentru ei și unul pentru un companion. Biletele pot fi alese pe oricare dintre rutele Qatar Airways.
Biletele trebuie rezervate până la data de 25 noiembrie a.c., iar călătoriile efectuate până la data de 10 decembrie 2020. Totodată, acestea vor fi flexibile, din punct de vedere al destinațiilor și al datelor, adică puteți schimba datele și destinația de câte ori doriți (evident, pot apărea situații neprevăzute în profesia dvs.). Pentru schimbări de dată sau rută nu se vor aplica niciun fel de taxe, sunt total gratuite.
CEO-ul Qatar Airways, Dl. Akbar Al Baker, a declarat: ”Noi, la Qatar Airways suntem deosebit de recunoscători pentru angajamentul și munca grea a profesioniștilor din domeniul sănătății din întreaga lume care au avut grijă de oameni în aceste momente de incertitudine. Manifestarea lor eroică de bunătate, dăruire și profesionalism a salvat sute de mii de vieți în întreaga lume.”
„Am construit un nivel puternic de încredere cu pasagerii, guvernele, partenerii comerciali și aeroporturile ca partener de încredere în timpul acestei crize și intenționăm să continuăm îndeplinirea acestei misiuni prin recunoașterea eforturilor incredibile ale acestor eroi. Echipajul și compania noastră nu au renunțat niciodată în ultimele trei luni, nu au abandonat niciodată speranța sau misiunea lor de a ajuta oamenii să ajungă acasă la cei dragi și nu intenționăm să facem acest lucru acum.”
„Uniti prin dăruire, ne împărtășim recunoștința. Acum este rândul nostru să redăm ceva celor de pe linia de sănătate. Nu există cuvinte sau gesturi care să fie suficiente pentru a-i recompensa pe acești oameni curajoși, dar sperăm că mica noastră ofertă de zbor de întoarcere gratuită pe Qatar Airways le va permite să se bucure de o binemeritată vacanță, să viziteze familia și prietenii sau să exploreze o destinație la care au visat întotdeauna, deoarece restricțiile de călătorie încep să se ușureze. ”
Totodată, profesioniștii din domeniul medical vor primi un voucher suplimentar cu 35% reducere pentru magazinele Duty Free Qatar din Hamad International Airport (HIA) din Doha, cu valabilitate până la 31 decembrie 2020.
Avioanele Qatar Airlaines au cele mai performante sisteme de filtrare a aerului, fiind echipate cu filtre HEPA care neutralizează 99,97% dintre germeni și bacterii. Este cel mai avansat sistem de filtrare. Totodată, compania igienizează avioanele în funcție de toate recomandările privind siguranța pasagerilor.
Pot să vă spun că am încredere 100% în lucrul acesta, deoarece am zburat la mijlocul lunii februarie în Sri Lanka, cu escală în Doha, am fost un grup mare, avioanele erau pline și toți suntem bine sănătoși. Au fost și atunci igienizate avioanele deși nu era obligatoriu, au adoptat imediat toate măsurile. Adică dacă este să zbor undeva, nu aș avea absolut nicio teamă să zbor cu ei.
Qatar Aircraft Catering Company (QACC) a fost prima companie din lume care a obținut certificarea ISO22000:2018 privind siguranța alimentară.
Comunicatul de presă integral îți puteți citi aici (limba engleză).
După o carieră de 8 ani ca Head of Media în cadrul uneia dintre cele mai mari companii de retail din România, Mirela și-a luat lumea în cap. La propriu. Ulterior s-a dedicat freelancingului, călătoriilor și scrisului pe blogurile personale. Cu scopul declarat de a vizita toată lumea, dar încet, de patru ani de zile îi inspiră și pe alții să își urmeze visurile și totodată să se bucure de călătorii, aducând ponturi și sfaturi practice din toate destinațiile.