Condiții de călătorie în Cuba

Cuba

Cuba este deschisă pentru turiști. Există o serie de condiții, voi reactualiza acest articol pe parcurs, însă situația acum este în felul următor, pentru cei care doresc să viziteze insula:

Călătorii spre Cuba

1. Începând cu data de 21 ianuarie 2021, călătorii trebuie să prezinte un test PCR negativ pentru infecția cu SARS CoV-2, efectuat cu maxim 72 de ore înainte de intrarea în Cuba. Este recomandat să aduceți două copii ale testului, în format fizic, printat.

2. În plus, vizitatorii vor efectua un test PCR la sosirea în Cuba, chiar în aeroport. Taxa sanitară este în valoare de 36,25$ și include taxa de procesare de 6,25$, taxa de sănătate (30$) și costul testului PCR efectuat în aeroport. Biletele de avion emise după data de 1 decembrie 2020 includ această taxă, dar trebuie să verificați înainte cu compania aeriană, să fiți siguri.

Taxele se pot plăti și online, însă numai pentru cei care au cumpărat bilete înainte de 1 decembrie 2020, cu American Airlines.

3. Toți călătorii trebuie să completeze o Declarație de Sănătate înainte de a se îmbarca pe zborul spre Cuba. Se recomandă să se aducă o copie printată a acestei declarații. Aici găsiți declarația. 

4. Toți călătorii care nu au cetățenie cubaneză trebuie să efectueze o carantină de 5 nopți/6 zile într-un ”hotel de carantină”. Călătorii sunt sfătuiți să rezerve (și să plătească) online hotelul de carantină, înainte de a efectua călătoria.

Călătorii vor efectua încă un test PCR în cea de-a cincea zi a carantinei, înainte de a părăsi hotelul. Acest test va costa 40$ (sau echivalent în alte valute acceptate).

Multe companii aeriene au reluat zborurile spre Havana (Aeroportul Internațional Jose Marti). De la noi din țară se va putea zbura cu Aeroflot începând cu luna mai (cu escală în Moscova), probabil că și cu alte companii. Acum sunt disponibile zboruri ”compuse”: Tarom + Iberia, sau Air Frace+ Iberia, sau KLM cu Air France sau Iberia, diferite variații.

Din Europa, sunt zboruri directe spre havana din Paris, Milano, Roma și Madrid. Este posibil să se găsească și variante mai ieftine, însă la companiile de linie prețul biletelor de avion spre Cuba a crescut. Cele mai ieftine curse București-Havana și retur, cu escală desigur, pornesc de la 830 de euro.

Alte informații

Este obligatoriu purtatul măștilor în toate zonele publice inclusiv în mijloacele de transport. Trebuie să aducem cu noi măști, dezinfectant, săpun etc. Nu trebuie să ne bazăm că găsim acolo. Este posibil să găsim, dar nu o ofertă variată și

Sunt deschise hoteluri, case particulare, se poate rezerva și înainte dar și direct acolo. Însă hotelul de carantină trebuie rezervat și plătit înainte de a ajunge în Cuba.

Începând cu data de 06 februarie 2021, în provincia Havana este s-a decretat faza transmiterii comunitare a virusului SARS-CoV-2, cu măsuri similare stării de urgență, respectiv:

  • restricții de circulație pe timp de noapte, în intervalul 21.00-05.00;
  • reducerea frecvenței transportului în comun și suspendarea transportului interprovincial;
  • interdicția călătoriilor turistice sau din alte motive neesențiale în afara provinciei;
  • închiderea barurilor, discotecilor, plajelor și piscinelor;
  • reducerea programului de funcționare a magazinelor.
  • Începând cu luna ianuarie 2021, a fost eliminată moneda peso convertibil (CUC). Bancomatele eliberează doar peso cubanez (CUP). În perioada imediat următoare nu vor putea fi retrași bani de la bancomate cu carduri străine, retragerile de numerar din conturile proprii în baza cardurilor Visa sau Mastercard putând fi efectuate doar la ghișeele băncilor.
  • În zonele turistice toate costurile locale vor fi achitate cu card de credit, fiind interzisă folosirea banilor în numerar. Se recomandă cetățenilor români să contacteze banca emitentă a cardurilor pentru a verifica condițiile de utilizare a acestora în Cuba, având în vedere sancțiunile aplicate de Statele Unite ale Americii Cubei, cu efecte inclusiv în privința plăților internaționale.

Viza pentru Cuba

Viza se poate obţine de la ambasadele sau consulatele Cubei în străinătate, fiindemise pentru o perioadă de 30 zile.

Pentru intrarea în Cuba în scop turistic, viza sau tichetul de turist (tarjeta turistica), se poate obţine de la ambasadele sau consulatele Cubei în străinătate sau de la agenţiile de turism sau companiile aeriene de la care s-a achiziţionat pachetul turistic sau biletul de călătorie.

Prelungirea vizei se poate face numai în Cuba, în urma aprobării de către autorităţile competente. Legislaţia cubaneză este foarte strictă în ceea ce priveşte respectarea activităţilor stabilite de tipul de viză acordat.

Acte necesare pentru obținerea tichetului de turist

Pașaport valabil minim șase luni și o copie după pașaport

O fotografie recentă, fără nicio culoare în fundal. Fotografie tip pașaport.

Biletul de avion, dus-întors.

Dovadă că a fost rezervată cazarea.

Sursa: MAE

Alte informații despre călătoriile în Cuba regăsiți aici  și aici. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.