Ierusalim Israel

Israel: restricții vizitatori, israelieni, pașaport verde

Uncategorized

Israel a relaxat măsurile din interiorul țării și a început să permită unui număr limitat de israelieni să călătorească în afara țării. La întoarcerea în țară, toți indiferent de statutul vaccinării vor fi dublu testați – nu există excepții de la această regulă.

Cum funcționează pașaportul verde, ce restricții există și alte lucruri despre cum merg lucrurile în Israel în articol.

Cine are voie să călătorească în afara țării, din Israel

Aproximativ o mie de israelieni vor avea voie să părăsească țara și aproximativ același număr acceptat în această perioadă, în conformitate cu noua politică de cer deschis, pe care guvernul a decis să o adopte.
În timp ce cabinetul a sugerat că 3.000 de persoane ar putea intra în Israel, ministrul transporturilor Miri Regev a decis să scadă cifra la aproximativ o mie.

Scăderea a fost decisă pentru a se asigura că cei care se întorc vor avea suficiente brățări electronice și că fiecare persoană va fi testată temeinic pentru a se asigura că nu importă cu ei o mutație a noului coronavirus.

Israelienii care sunt deja vaccinați cu două doze vor putea pleca fără să treacă printr-un comitet special și să se întoarcă fără a sta la un hotel COVID-19 sau să poarte o brățară de urmărire pentru o perioadă de carantină de două săptămâni acasă.

Israelienii care nu au făcut acest lucru vor trebui să convingă comitetul că ar trebui să li se permită să iasă din țară din motive speciale și vor fi confruntați cu alegerea unui sejur la hotel de două săptămâni sau să poarte un dispozitiv de urmărire în timp ce sunt acasă pentru a se asigura că se păstrează liniile directoare de sănătate.

Concluzie: Cei care sunt vaccinați: pot călători pentru motive legate de turism. Cei care nu sunt vaccinați, pot pleca trecând printr-un consiliu, având diferite motive pentru care solicită permisiunea de a părăsi țara. Probabil că aici sunt și evenimente de familie, pentru că la o nuntă cu mii de persoane din New York au călătorit câteva sute de participanți din Londra și din Israel. Poliția din New York a spus că acel eveniment a fost legal. 

Cu siguranță, progresiv, se va mări numărul celor care vor fi lăsați să iasă zilnic din țară, sau să se întoarcă.

A fost introdusă o nouă relaxare, pentru familiile celor din Israel: dacă au fost vaccinați sau au anticorpi, se recuperează după covid, pot veni în Israel, cu test și celelalte condiții plus o aprobare prealabilă și dovada relației de familie.

Israel vaccinează numai cu Pfizer

Israel a cumpărat și alte vaccinuri, dar le folosesc pentru donații, însă în țară nu folosesc decât Pfizer. Inclusiv pentru palestinienii care muncesc în Israel – 100 000 au fost deja vaccinați cu Pfizer.

Israel nu primește pe nimeni în țară fără testare

În luna ianuarie Israel a închis aeroporturile. Au mai primit diferite categorii (israelieni, sau oameni cu statut de refugiat, diplomați) sau chiar și familii, însă numai cu testare dublă (înainte de a ajunge și la destinație) plus carantină, după caz.

Turiștii israelieni cu pașaport verde pot călători în Grecia

10 000 de israelieni care au pașaportul verde pot călători în Grecia săptămânal. La întoarcere, vor prezenta un test PCR efectuat cu maxim 72 de ore înainte și vor fi testați și la întoarcerea în țară, pe aeroport.

Open sky – spre patru destinații însă cu limită

Toți cei care intră în țară vor fi testați pentru noi variante de COVID-19 la întoarcere, chiar dacă au fost vaccinați

Patru destinații vor fi disponibile pentru israelieni în noul plan, New York, Frankfurt, Paris și Kiev. De acolo, israelienii pot să zboare spre alte destinații și vor trebui să respecte regulile fiecărei țări pentru intrarea pe teritoriu.

De exemplu testarea, sau carantina, dacă Israel nu are acord cu o anume țară în acest sens. Momentan, există un acord cu Grecia ca cetățenii israelieni vaccinați să nu mai prezinte și un test PCR și discuții cu alte țări.

Cu excepția lucrătorilor diplomatici, olim și a lucrătorilor esențiali care nu sunt israelieni, numai cetățenii israelieni vor avea voie să intre în țară

*au introdus o nouă excepție, pentru familii, dar cu aceleași restricții legate de vaccin/anticorpi și teste, plus aprobare

Israel nu se va deschide pentru turiști din alte țări, cel puțin nu deocamdată. Pentru țările cu care au acord, posibil să facă în viitor excepții, însă cu siguranță vor solicita și vaccin și testare înainte și odată ajunși la destinație. Până la final de pandemie, nu vor lăsa fără restricții.

Pașaportul verde israelian, cum funcționează, cum se obține, ce este?

Ca parte a programului, sălile de sport înregistrate, teatre, hoteluri, concerte și sinagogi vor putea funcționa. Totodată, vor exista unele zone care vor fi deschise tuturor, chiar și pentru cetățenii care nu au fost vaccinați și este posibil ca aceste zone să fie extinse în funcție de rata de imunizare a întregii populații.

Cei care nu au pașaport verde pot intra la unele activități dacă sunt testați. Se lucrează la un sistem ca testările rapide să fie suportate de către stat.

Pașaportul verde este diferit de certificatul de vaccinare. Se obține la cerere, prin trei metode

Spre deosebire de certificatul de vaccinare și de recuperare,pașaportul verde este un cod de înaltă securitate cu o semnătură digitală.

Pașaportul verde este acordat celor care au o săptămână de la primirea dozei a doua sau celor aproximativ 740.000 de persoane recuperate din virus care în prezent nu sunt eligibile pentru vaccin.

Cum se poate obține pașaportul verde? prin trei metode:

Pașaportul poate fi descărcat prin intermediul aplicației pentru smartphone, site-ul web al  Ministerului Sănătății sau prin intermediul centrului de apel al ministerului (* 5400).

Prin aplicație: 

Se descarcă aplicația de pe telefoanele Apple sau Android. Ulterior, doritorii sunt sfătuiți să: Actualizați-vă datele personale, inclusiv numărul de identificare personal sau numărul pașaportului, numărul de telefon și data nașterii. Confirmați că informațiile sunt corecte și un cod va fi trimis pe telefonul dvs. Introduceți codul pentru a confirma. Aplicația se va verifica pentru personalul dvs. și vă va prezenta un pașaport verde.

Prin intermediul site-ului web

Pe site, actualizați-vă datele personale și vi se va emite un certificat de pașaport verde imprimabil care include un cod QR scanabil.

Persoanelor care sună la linia de asistență telefonică li se poate trimite pașaportul prin e-mail, text sau chiar prin poșta clasică (nu electronică).

Cum vor verifica unitățile dacă o persoană poate să intre într-o anume locație?

Când ajungeți la un magazin sau la alte locuri de afaceri, vi se va cere să vă prezentați pașaportul verde. Imprimarea poate fi prezentată pentru scanare sau aplicația poate fi deschisă și confirmarea digitală prezentată. Vi se va cere să prezentați și cardul dvs. de identitate.
Proprietarii de companii pot scana codul QR de pe certificatul dvs. prin intermediul aplicației, dar nu folosind alte aplicații de scanare standard.

Pentru cât timp este valabil pașaportul verde?

Pașaportul verde va fi valabil șase luni de la o săptămână după a doua doză.

PS: când se va prelungi valabilitatea (dacă va fi cazul) voi fi prima sau printre primii care vor anunța lucrul acesta. Însă acum, nimeni nu suflă un cuvânt despre faptul că pașaportul verde israelian este valabil 6 luni, cel puțin nu la noi. Dacă vor schimba, voi anunța și îmi doresc să ajung să fac asta.

Copiii pot obține un pașaport verde?

Copiii care s-au recuperat de la coronavirus pot primi pașaport verde și pot intra în aceleași locuri ca și părinții lor fără a fi testați. Pașaportul lor va apărea pe pașaportul părinților lor.

Copiii vor putea intra și în diverse magazine și că vor putea să-și însoțească părinții la hoteluri dacă vor fi supuși unui test de coronavirus.

În curând vor exista locuri de muncă care vor trebui să impună vaccinarea personalului sau să fie supuse unui test de coronavirus la fiecare 48 de ore.

Testare în Israel

Israel testează masiv populația. Au multe dispozitive și aparate de testare, unele care folosesc inteligența artificială. Multe sunt non-invazive, rapide și cu o rată ”fals pozitivă” foarte mică, caz în care se efectuează testare suplimentară. Care se folosește și pentru depistarea tulpinilor noi.

Surse: The Jerusalem Post aici și aici.

Așadar, modelul european este cu totul diferit de modelul din Israel, unde nu există excepții de la testare de niciun fel și nu permit intrarea turiștilor străini, decât în mod excepțional până ce pandemia nu va înceta, sau până ce riscul epidemic din Israel nu va fi eliminat 

Vom putea spune că Israel a scăpat de pandemie cu ajutorul campaniei de vaccinare în momentul în care vor deschide granițele fără restricții 

Toate țările care au închis granițele rapid și au permis intrarea numai cu multe restricții (teste multiple, carantine) au scăzut rapid numărul infectărilor. Încă din vara trecută, în țări precum Cambodgia, Vietnam, Sri Lanka, Noua Zeelandă etc viața revenise la normal, cu diferite restricții, mai blânde sau mai dure. La apariția unui focar, testau masiv și/sau impuneau diferite carantine locale.

Însă toate aceste țări au stat închise de la începutul pandemiei, impunând carantine imediat și ulterior permițând multe relaxări în interiorul țării. Acesta a fost succesul: izolarea. Nu doar lockdown, ci izolarea cu totul a țării. Acum, aceste țări au început să vaccineze populația, pentru că evident scopul nu este de a sta închis la infinit, ci de a deschide țările, în același timp protejând populația locală.

Europa a avut o politică pe dos: o sită  în toată pandemia, milioane de oameni au călătorit în toate părțile. Puțini dintre ei turiști și oricum, turiștii a trebuit să prezinte teste PCR și eventual să se izoleze. Însă sunt la nivel european multe excepții legate de motivul vizitei, durata șederii, pentru transportatori, diplomați, expați cu sucursale în diferite țări, studenți etc.

Atâta timp cât sute de mii de oameni călătoresc între țări fiind exceptați de la a face măcar un test, cu sau fără vaccin, este EVIDENT că toate tulpinile vor circula în toate părțile. Europa este dependentă de transporturi și mulți oameni au rude, obligații sau studiază în alte țări, așadar ceea ce este valabil pentru o anume țară nu este funcțional pentru Europa, care trebuie să găsească propriul model de succes.

Așa că ceea ce aplică Israelul sau alte țări care au ținut granițele ferm închise nu se poate extrapola la situația de la noi. Israel nu primește oameni fără test, indiferent de rezultatul vaccinării. Aici este cheia: că nu se permite intrarea fără testare.

Poate vor pune într-adevăr repede tehnologia dezvoltată de israelieni (s-a anunțat acum câteva zile că încep implementarea în Europa) și dacă vor fi aceste aparate care permit testarea rapidă, ieftină în toate punctele de trecere a frontierei, vom putea scăpa de testele PCR pentru a călători peste graniță și în același timp vor fi testați toți cei care intră în țară, astfel încât să reducem răspândirea tulpinilor noi. Pentru că acesta este scopul: să scăpăm de pandemie și să avem cât mai multe relaxări.

Infectările sunt în primul rând în familie că oamenii lasă garda jos, sau la locul de muncă, sau în instituții, nu în aer liber la plajă oriunde în lumea aceasta. Turiștii, mai ales cei care au călătorit peste granițe, s-au testat de mai multe ori, ei nu sunt motivul pentru care se răspândește virusul în țară.

Este posibil ca israelienii să primească turiști din străinătate poate chiar și în câteva luni de zile, dacă vor observa că cei care se întorc din diferite destinații nu vor aduce virusul în țară. Însă sunt absolut sigură că până ce pandemia nu se va termina, nu vor primi în țară turiști străini dacă nu au ambele doze de vaccin și nu prezintă teste. 

Până una, alta, sper să vină o minune să scăpăm de pandemie, însă sunt destinații unde putem să călătorim, în țară sau străinătate și atâta timp cât păstrăm recomandările, ne ținem și pe noi și pe ceilalți în siguranță.

Am scris acest articol pentru că văd că se tot spun tot felul de lucruri neadevărate în peisajul de la noi și mai ales că nu se spune nimic despre ce se va întâmpla după ce expiră pașaportul verde de 6 luni, dacă vor prelungi sau nu, când vor putea călători fără restricții de testare și multe altele.

Se spune că: uite, merg israelienii în Grecia. Da, câteva sute probabil  în Grecia plină de restricții. Și pleacă că în 6 luni le expiră pașaportul ceea ce iar nu văd să spună cineva și oricum, în țară vor fi testați și înainte să ajungă și tot așa. Păi noi avem mai multe locuri unde mergem, tot cu teste. Faptul că unii prezintă lucrurile ca și cum uite ce libertate au, este greșit și manipulator. ÎNCĂ nu au libertate, dar EVIDENT că sper să o obțină cât mai curând. Vom vedea când vor deschide granițele.

Se împinge ideea că gata, Israel a scăpat de pandemie și nu este deloc așa. Au avut câteva evenimente în care au participat un număr mare de oameni, vor mai avea relaxări, dar la lucrul acesta a contribuit și faptul că populația seculară era foarte frustrată de faptul că aveau vaccinurile făcute și nu aveau relaxări, în timp ce populația Haredim nu respecta nicio relaxare, având o rată foarte mică de vaccinare în cadrul lor. A fost mare supărare locală din cauza acestor diferențe și acum sunt mai multe relaxări pentru toți. Mulți au cerut ca aceeași lege să fie respectată de toți, nu doar de o parte a populației. Articolul de mai jos explică bine diviziunea aceasta:

https://www.csmonitor.com/World/Middle-East/2021/0204/How-Orthodox-defiance-of-pandemic-lockdowns-is-cleaving-Israel

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *