bali 15 fotografii sa te inspire sa calatorești in Indonezia Java

Bali va primi turiști, dar turismul nu va mai fi ca înainte deocamdată

Bali

Sunt multe lucruri care se vehiculează despre când și cum se va deschide sezonul turistic din Bali. În timp ce autoritățile centrale indoneziene doresc să amâne deschiderea, autoritățile locale fac presiuni să se relaxeze condițiile cât mai curând, poate chiar de la sfârșitul verii.

Când se va deschide Bali nu este deocamdată sigur, dar câteva certitudini există: nu va mai fi la fel ca înainte. Ce știm acum despre cum va arăta turismul în viitor în Bali?

Pentru început vor fi coridoare verzi

Acum trei zile, Ministrul pentru Turism din Bali a declarat că ia în considerare deschiderea insulei în iunie-iulie 2021, dar numai prin coridoare verzi cu anumite țări selectate.

Condiții: ca țările vizată să aibă sub control pandemia COVID și să fie zboruri directe între țări. Guvernul indonezian a declarat că se concentrează mai mult pe calitatea decât pe cantitatea turiștilor, așteptându-se ca turiștii care vin să aibă o situație financiară bună, care să le permită să cheltuiască mai mult și să stea mai mult în vacanța lor de pe insulă – sursa. 

Au fost deja întâlniri cu oficiali din India (am scris săptămâna trecută), și cu alții din diferite alte țări asiatice, iar acum câteva zile a fost o întâlnire în Bali cu oficiali din Canada, Italia, Elveția, Japonia, Olanda și Rusia. 

Primele zboruri directe se așteptă să fie din Olanda, Coreea de Sud, Singapore, China și Emiratele Arabe Unite.

Zone verzi, deschiderea în trei etape

Pe scurt, oficialii doresc să deschidă în etape: prima cu carantină în hoteluri, a doua cu mai multe relaxări și a treia cu deschiderea zonelor verzi în Ubud, Nusa Dua și Sanur. A treia etapă numai după ce primele etape nu vor duce la creșterea ratei de infectare.

Va fi o aplicație pentru ca turiștii să poată fi monitorizați

Ministrul Turismului din Indonezia, Dl Sandiaga Uno a anunțat că va lansa aplicația ‘Telusur’ pentru a supraveghea mișcarea turiștilor pe insulă.

Inițiativa face parte din măsurile pentru a crește calitatea turiștilor care vizitează insula pentru a crea un mediu sigur, a afirmat Dl Sandiaga, înainte de a fi deschise coridoarele verzi.

Aplicația va crește gradul de conformare a turiștilor cu protocoalele, pe durata vizitei lor. Se va putea monitoriza gradul de ocupare din hoteluri și restaurante și li se va sugera turiștilor să viziteze anumite atracții care sunt mai libere la un anume moment, pentru a nu se crea aglomerații.

”Toți turiștii trebuie să se înregistreze în aplicație înainte de a ajunge la destinație când se vor deschide granițele și le va permite să viziteze zonele verzi, așa că această aplicație ne va ajuta să monitorizăm mișcările lor” – a declarat Dl Sandiaga. 

Ai viză de lucru? Poți să desfășori activități economice, sau să lucrezi online. Nu? Te limitezi la a fi turist

Am mai scris despre faptul că Indonezia nu mai închide ochii cu privire la nomazii digitali care lucrau online cu viză turistică. Viza de lucru de cinci ani este în ultima etapă de pregătire, o anunțasem printr-un articol când era în stadiul de proiect dar de curând au anunțat că o vor lansa repede (este foarte scumpă) însă sunt și alte vize de lucru.

Viza de cinci ani le permite celor care o vor solicita să iasă și să intre din țară de câte ori doresc pe parcursul celor cinci ani. Sunt și alte vize mai scurte cum spuneam, mult mai ieftine, dar pentru toate cei care le vor accesa vor trebui să plătească taxe locale, chiar dacă ei câștigă veniturile online.

Și înainte era legea la fel, dar acum controalele sunt mult mai stricte. În momentul în care ai o aplicație pentru turiști lucrurile se pot monitoriza și mai bine. Cei care au viză de lucru, sau rezidență în Bali vor putea desigur să circule ca și acum oriunde doresc pe insulă.

Indonezia plănuiește să ofere o viză de cinci ani de zile pentru cei care doresc să se stabilească în Bali  – articol de când era proiect, dar se materializează

Toți turiștii, indiferent dacă au fost sau nu vaccinați, vor prezenta teste PCR 

Am scris despre acest lucru, că atunci când se va deschide țara, se va continua solicitarea testelor PCR negative pentru infecția cu SARS CoV2. În plus vor face și alte testări la destinație, în aeroport. Sunt în pregătire teste rapide, dr acestea vor fi suportate de către stat din câte se anunță.

Bali va solicita în continuare testarea și pentru turiștii vaccinați și vor avea zboruri directe din India

Călătoriile nu vor mai fi la fel ca înainte de pandemie

Ministrul Turismului din Indonezia, a declarat într-o întâlnire cu oficiali din mai multe țări că turismul nu va mai fi la fel ca înainte pe insulă.

Și din tot ce vedem mai sus, chiar că nu va fi la fel. Se pare că turiștii nu vor putea să închirieze un scuter, sau să aleagă un mijloc de transport local și să meargă unde doresc pe insulă. Vor avea voie numai în zonele verzi. Dar cum? Vor putea merge cu transportul local, sau numai cu transferuri private? Vom vedea când se vor publica condițiile și mult pomenitele protocoale.

Aplicația se pare că se va asigura că turiștii se conformează cu protocoalele. Cu zonele verzi, cu gradul de ocupare ș.a.m.d.

Și atunci, mai merită să mergem curând în Bali?

Da, dacă dorim să luăm o viză de lucru să stăm acolo și să lucrăm online su offline. Viața pe insulă a fost frumoasă, sunt concerte, este cald, natura este fabuloasă. Sunt multe avantaje.

Da, dacă dorim să stăm în Ubud, sau la plajă. Nu m-aș plictisi să stau o lună în Ubud, dacă vor fi deschise saloanele de masaj, Galeriile de Artă, Templele, restaurantele, barurile. Este foarte frumos. Dar pentru o vacanță la plajă? Avem și variante mult mai apropiate, unde avem mai multă libertate de mișcare, dar fiecare va lua cea mai bună hotărâre pentru sine, când va fi momentul.

Însă să merg în Bali și să nu pot merge în Candidasa, sau în satele minunate și în multe alte locuri de vis? Poate că nu va fi chiar așa și poate că se vor putea vizita unele atracții cu excursii opționale. Totul depinde de acele protocoale.

Este clar că protocoalele vor favoriza excursiile de grup, cu totul organizat. Poate că nu va fi așa și eu visez să merg din nou în Bali dar și în alte locuri fantastice din Indonezia, dar să am libertatea de mișcare dinainte. Și nu știu când acest moment se va întoarce, pot numai să sper.

Vom vedea cum va fi turismul în Bali în perioada următoare după ce se publică protocoalele, dar deja avem mai multe certitudini și una dintre ele este că un an de acum încolo, cel puțin, nu va fi la fel ca înainte, nici pe departe.

Dar au fost anunțate și alte lucruri în ultimele luni: că nu se mai dorește ca insula Bali să fie numai dependentă de turism, că se dorește conservarea tradițiilor, creșterea siguranței așa că este foarte posibil ca lucrurile să se schimbe pe termen nedefinit. Ca acesta să fie viitorul turismului: foarte reglementat. Și tendința este la fel în toate țările din Asia de Sud-Est.

Gânduri din și despre Ubud, Bali

TOP lucruri de facut in Ubud Bali #experiențe

Kuta, Bali un rai urban de vacanță #plajă #distracție #shopping

Pantai Putih, Wite Sand Beach, una dintre cele mai frumoase plaje din Bali

5 zile în Candidasa, Bali, la Crystal Beach

Palatele de pe apă din Bali: Taman Ujung și Tirta Gangga

Tenganan, un sat Bali Aga din estul insulei Bali, Indonezia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *