Pentru prima dată, israelienii vor putea obține un certificat de recuperare după coronavirus de la Ministerul Sănătății printr-un test serologic, a confirmat azi The Jerusalem Post cu autoritățile israeliene competente.
În conformitate cu noua politică, persoanele care au avut boala, dar care nu au fost testate oficial pozitiv, vor putea dovedi prezența anticorpilor în sângele lor prin efectuarea unui tip specific de test serologic cunoscut sub numele de ”N”. Acest tip de test identifică anticorpii declanșați de boală, care sunt diferiți de cei obținuți prin vaccinare.
Odată cu rezultatele testului serologic, aceștia vor putea primi un Green Pass cu o singură doză de vaccin, sau cu două doze, indiferent de cât de mult timp a trecut de la vaccinare. Înțeleg că cei care sunt deja vaccinați cu două doze pot să își facă acest test și să nu mai efectueze doza trei pentru a continua să aibă certificatul verde chiar dacă au trecut deja șase luni de la doza doi?
Se consideră că o combinație dintre recuperare și un singur vaccin oferă o protecție foarte puternică și durabilă împotriva virusului, acea imunitate de fier.
Politica de acordare a certificatului verde israelian, acum:
Recuperare după COVID (cu test PCR pozitiv): șase luni. Pentru prelungire cu încă șase luni, se face o doză de vaccin Pfizer.
Două doze (Pfizer): șase luni. Pentru prelungire cu încă șase luni: o doză suplimentară. Se ia deja în considerare doza patru.
Practic, politica noului minister permite persoanelor care cred că au COVID și, prin urmare, nu și-au dorit să primească două sau trei doze de vaccin, să li se acorde Green Pass doar cu o doză.
Testul poate fi efectuat la un laborator recunoscut de minister și se va efectua contra cost, nu gratuit.
1,32 milioane de israelieni au fost înregistrați oficial ca fiind recuperați de COVID-19.
La începutul anului școlar, guvernul israelian a efectuat teste serologice copiilor din comunitatea Haredim și cei care au avut anticorpi au primit certificatul verde. Au fost aproximativ 17% dintre școlari.
Părerea mea pe care am mai emis-o este că la un moment dat se va ajunge la recunoașterea imunității naturale numai pe baza unui test serologic, fără doze suplimentare, dar probabil că vor fi stabilite anumite valori, markeri. Deocamdată nu sunt studii suficiente însă în lunile următoare vor fi din ce în ce mai multe. Aceasta măsură aplicată de Israel este primul pas. Desigur autoritățile trebuie să fie prudente.
Israel a anunțat că va primi turiști individuali pe baza certificatului de recuperare sau cel de vaccinare care va trebui să urmeze protocolul din Israel (șase luni de la doze). Vor primi și turiști care s-au vaccinat cu Sputnik, numai că aceștia vor trebui să efectueze suplimentar și un test serologic care să ateste prezența anticorpilor. În rest, vor fi necesare două teste PCR, unul înainte de îmbarcare și unul la aterizare.

După o carieră de 8 ani ca Head of Media în cadrul uneia dintre cele mai mari companii de retail din România, Mirela și-a luat lumea în cap. La propriu. Ulterior s-a dedicat freelancingului, călătoriilor și scrisului pe blogurile personale. Cu scopul declarat de a vizita toată lumea, dar încet, de patru ani de zile îi inspiră și pe alții să își urmeze visurile și totodată să se bucure de călătorii, aducând ponturi și sfaturi practice din toate destinațiile.