Faimosul zgârie nori 30 Hudson Yards oferea cel mai înalt punct de observație cu podea de sticlă din emisfera de vest: Edge o platformă triunghiulară uriașă. Dar acum vizitatorii pot opta pentru o experiență mai intensă: să urce pe marginea clădirii și să atârne deasupra podelei de sticlă, la 387 de metri deasupra solului.
Prezentat ca fiind cea mai înaltă escaladare care se poate efectua pe exteriorul unei clădiri, experiența se numește „City Climb” și costă 185 de dolari și includ intrarea la Edge și o imagine digitală Edge.
Apropiații pot să vă urmărească de pe frumoasa platformă Edge, prețul acestui bilet fiind de 36 de dolari americani, cu 10 în plus pentru acces la apus. Sunt și bilete ”Skip The Line”.
Escaladarea ”City Climb” se realizează alături de ghizi, care îi vor ajuta pe doritori pe traseul de alpinism folosind două cabluri atașate la un cărucior, care „se vor deplasa fără probleme ca un alpinist pe toată durata călătoriei”.
Apoi începe aventura: vederi de neegalat ale orașului New York
Doritorii urcă mai întâi 32 de trepte către o mică platformă de vizionare aflată la 363 de metri. De acolo se urcă „Scara” – o scară de 161 de trepte construită în partea laterală a zgârie-norilor, care se află la o înclinație de 45 de grade.
Adevărata adrenalină vă așteaptă în vârful scării. Oaspeții avansează spre „The Apex”, platforma din vârful turnului. Acolo, ei vor avea șansa să se aplece și să atârne peste platformă, orizontul Marelui Măr întinzându-se în spatele lor.
Urcarea durează între 1,5-2 ore și sus doritorii pot sta 45 de minute.
După finalizarea urcării, vizitatorii pot face o „tură a victoriei” la Edge – admirând vederi mai uimitoare de la 345 m – unde podeaua și pereții sunt din sticlă și de pe „treptele orizontului” ale platformei de observare.
Experiența se termină cu un pahar de șampanie!
Edge s-a deschis pentru vizitatorii care caută senzații tari în martie 2020. Platforma de vizionare triunghiulară se întinde pe o distanță de 19 metri de 30 Hudson Yards – al șaselea cel mai înalt zgârie-nori din Manhattan.
Deasupra Edge, la etajul 101, se află „Peak”, un restaurant, bar, cafenea și spațiu pentru evenimente.
Turnul 30 Hudson Yards este situat în Hudson Yards, un complex de clădiri înalte din West Side din Manhattan, cu spații comerciale și rezidențiale de lux.
Care va fi programul de funționare pentru ”City Climb”?
Începând din data de 9 noiembrie, ”City Climb” va fi deschis șapte zile pe săptămână, între orele 10:00 și 18:00, dar orele de deschidere se vor schimba sezonier.
Mai multe informații puteți urmări în documentul pdf de pe siteul companiei – kitul de presă.

După o carieră de 8 ani ca Head of Media în cadrul uneia dintre cele mai mari companii de retail din România, Mirela și-a luat lumea în cap. La propriu. Ulterior s-a dedicat freelancingului, călătoriilor și scrisului pe blogurile personale. Cu scopul declarat de a vizita toată lumea, dar încet, de patru ani de zile îi inspiră și pe alții să își urmeze visurile și totodată să se bucure de călătorii, aducând ponturi și sfaturi practice din toate destinațiile.



