Haifa Israel

Condiții intrare Israel începând cu data de 1 martie a.c. – cei recuperați pot fi scutiți de testul PCR dinainte de îmbarcare

Coronavirus COVID Israel Noutăți

Începând cu data de 1 martie a.c., Israel va primi turiști de toate vârstele indiferent de statutul de vaccinare. Toți vor trebui să efectueze două teste PCR: unul înainte de îmbarcarea spre Israel și unul la aterizare. Excepție fac cei care au avut un test pozitiv în ultimele trei luni – acum există exceptarea, probabil că se va menține.

Nu bag mâna în foc, însă din informațiile apărute până acum este posibil, menționez pentru cazul în care sunteți în această situație, să verificați înainte de a călători, pentru că este foarte posibil să fiți scutiți de un test.

Totodată, s-au actualizat condițiile de intrare în Israel, fiind cuprinse și relaxările, inclusiv pentru cei care trec granițele terestre spre Iordania și înapoi. Sunt deschise trei puncte de frontieră: Yitzhak Rabin, Allenby și Jordan River. Care sunt formalitățile de îndeplinit și condițiile pentru călătorii în Israel, pe calea zborului sau pe cale terestră, în articol.

Israel a fost prima țară care a introdus Certificat verde pentru statutul legat de vaccinare/recuperare, certificat care nu mai este folosit în interior, iar de la 1 martie se pare că va fi scos cu totul din uz. Măsurile se pot schimba în schimb, dacă situația pandemică o cere, însă Israelul este pregătit să trăiască cu virusul.

Anunțul relaxării condițiilor a fost făcut azi de către Primul Ministru al Israelului, Dl. Naftali Bennett. Precum știm, în Israel duminica este prima zi de lucru, fiind adoptate azi mai multe măsuri de relaxare legate situația epidemiologică.

Israelienii nevaccinați nu vor mai trebui să se izoleze la sosirea în țară, indiferent de clasificarea epidemiologică a țării de unde vin.

Toți israelienii vor efectua numai un test PCR la sosirea în țară, nu vor mai trebui să prezinte la îmbarcarea în avion rezultatul unui test PCR negativ.

Școlarii nu vor mai efectua două teste antigen pe săptămână: cei mai mari începând cu data de 24 februarie, cei mici din 10 martie.

Condiții intrare Israel începând cu data de 1 martie a.c.

Articol în curs de actualizare, pe măsură ce vor apărea noi informații, este posibil să apară reglementări noi față de ce este valabil acum. Nu este scris negru pe alb că cei nevaccinați nu vor trebui să stea câteva zile în izolare, însă israelienii nevaccinați nu vor mai avea această cerință, singurii nevaccinați care puteau intra în Israel (ei și Olim). Nu s-a specificat că va fi carantină pentru cineva, dar până nu apare negru pe alb, scris, mai avem un pic de așteptat. Voi actualiza și aici. 

În prezent călători din toate țările pot intra în Israel. Toți turiștii care zboară spre Israel trebuie să facă un test PCR la aterizarea pe aeroport.

Apoi, trebuie să meargă direct oriunde s-ar afla și să se plaseze în carantină până la 24 de ore până când primesc un rezultat negativ. Rezultatele ajung de obicei în 6-12 ore, ceea ce înseamnă că de fapt carantina este de obicei mult mai mică.

Următoarele formulare sunt obligatorii pentru a vă putea îmbarca într-un zbor către Israel:

1.  Un formular tipărit pentru pasagerii de intrare, care trebuie completat în 36 de ore înainte de a zbura către Israel.

Atenție: se va completa și un formular de ieșire, online, cu până la 48 de ore înainte de a părăsi teritoriul Israelului.

2. Unul dintre documentele de mai jos:

– Un rezultat negativ la un test PCR efectuat cu 72 de ore înainte de plecarea în Israel.
– SAU un rezultat negativ al testului de la un test rapid de antigen efectuat de un laborator recunoscut, luat cu 24 de ore înainte de plecarea în Israel. Rezultatele setului de testare la domiciliu nu vor fi acceptate.
– SAU un rezultat pozitiv la un test PCR efectuat între 3 luni și 11 zile înainte de zbor.
– SAU Permisiunea Comitetului pentru excepții de a intra în Israel fără a face un test PCR înainte de plecare.

3. Unul dintre documentele de mai jos (doar până pe 28 februarie 2022)

Certificat de vaccinare sau permis special – nu se vor mai aplica începând cu data de 1 martie a.c.

Reguli și linii directoare pentru trecerea frontierei terestre ale Iordaniei:

Iordania și-a deschis granițele terestre cu Israelul pentru turism. Pentru cei care călătoresc între Israel și Iordania prin punctele de trecere a frontierei terestre Yitzhak Rabin, Allenby sau Jordan River, se aplică următoarele seturi de reguli și reglementări:

Procedura de intrare pe uscat din Iordania din Israel:

– Trebuie să prezinte codul primit după completarea formularului de declarație de călătorie în Iordania.
– Trebuie să prezinte un rezultat negativ la un test PCR efectuat cu 72 de ore înainte de traversare.

Când treceți granița în Iordania, vi se va cere să faceți un alt test PCR în plus față de cel de mai sus, necesitând plata.

De la 1 martie 2022, nu va fi necesar niciun test PCR pentru a intra în Iordania din Israel. Călătorilor li se va cere în continuare să completeze formularul de declarație.
Procedura de intrare în Israel din Iordania pe uscat:

1. Trebuie să prezinte o confirmare digitală sau tipărită de completare a formularului de declarație de înscriere.
2. Trebuie să prezinte unul dintre următoarele documente:

– Rezultat negativ la un test PCR efectuat cu 72 de ore înainte de sosirea în Israel.
– Rezultat negativ la un test rapid antigen profesional efectuat cu 24 de ore înainte de sosirea în Israel (nu prin trusele de testare acasă).
– Rezultat pozitiv la un test PCR efectuat cu 3 luni înainte de sosirea în Israel, cu cel puțin 8 zile trecute de la data testului.
– Autorizarea Comitetului de excepții pentru sosirea în Israel fără un test PCR.

3. Când treceți granița în Israel, vi se va cere să faceți un alt test PCR în plus față de unul dintre testele de mai sus.

Următoarele sunt scutite de testul PCR înainte de sosire sau testul rapid înainte de intrarea în Israel:

Cei care au stat în afara teritoriilor israeliene mai puțin de 72 de ore.

Cei care și-au revenit în urma COVID-19 și prezintă rezultat pozitiv la un test PCR efectuat în ultimele 3 luni, cu cel puțin 8 zile trecute de la data testului.

Surse adiționale: site Israel oficial informații covid – va fi actualizat probabil începând cu 1 martie.

Turist Israel – un site care face actualizări rapide, deșa este actualizată informația despre relaxările din 1 martie a.c. – articol sursă pentru o parte din informații.

Jerusalem Post – articol sursă relaxări, postează frecvent informații despre toate schimbările care apar.

MAE Israel – Siteul Ministerului Roman al Afacerilor Externe, informații despre condițiile de călătorie în Israel. ultima modificare apărută este din 7 februarie, va fi actualizat cu informațiile recente. Reiterez ce am mai spus și în trecut: cu siguranță MAE nu poate actualiza siteul până ce nu primește informarea pe căi oficiale, mail, sau document de informare oficial. Ei nu pot actualiza oficial pe baza informațiilor apărute în spațiul public, există o procedură, iar informarea oficială vine uneori mai târziu decât se fac declarațiile la sursă, în cazul de față după o ședință a Guvernului Israelian de azi. Însă se va actualiza rapid, în timp pentru a vă putea pregăti următoarele vacanțe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.