zbor madeira azore 8

Viitorul călătoriilor post covid ar putea include scanări genetice în aeroporturi

COVID Noutăți

Israel a anunțat că lucrează la un sistem de efectuare a scanării genetice pentru toți cei care ajung în țară. Asta îi va ajuta să identifice călătorii infectați cu virusul actual. Anunțul a fost făcut de Prim Ministrul Israelului, Naftali Bennett, care a anunțat cabinetul că sistemul va fi în cele din urmă implementat pe Aeroportul Ben Gurion, principalul terminal internațional al țării.

Înainte de 9/11, călătorii nu erau considerați ca o potențială amenințare teroristă. Înainte de Covid, călătorii nu erau considerați ca potențiali purtători de boli grave și ușor contagioase. 9/11 a schimbat pentru totdeauna modul de a călători. Actuala pandemie va duce la alte schimbări și atâta timp cât pandemia nu este oprită de mijloacele folosite actual, nu va trece mult până când se vor căuta alte soluții.

„Lucrăm la un sistem de scanare pentru toți cei care vin în Israel”, a spus ministrull Bennett, conform comentariilor din ședință difuzate către presa ebraică. „Israelul va deveni astfel radarul virusului.”

Sursa: Times of Israel

Datorită politicii ferme și a deciziilor rapide luate de autoritățile israeliene privind măsurile covid și a campaniilor de vaccinare, a tratamentelor șamd, lumea întreagă este cu ochii pe tot ce se dezvoltă nou aici.

După 9/11 au fost luate multe măsuri pentru sporirea securității în aeroporturi, măsuri care au schimbat pentru totdeauna modul de a călători

Călătorii nu erau considerați risc terorist și nu erau scanați la intrarea în aeroport.

Cei dragi care te conduceau la aeroport își puteau lua la revedere de la tine chiar la poarta de îmbarcare!

Călătorii nu trebuia să își dea jos pantofii și centurile, sau să scoată lichidele din bagajul de mână.

Nu erau cozile de azi la controlul de securitate, puteai ajunge în aeroport cu 15 minute înainte de zbor.

Chiar dacă călătoriile sunt mai ieftine în zonele noastre, datorită dezvoltării industriei înainte nu se plătea suplimentar pentru bagajul de cală, sau pentru a selecta un loc în avion.

Cabina piloților nu era încuiată – protocoale introduse tot după 9/11.

După atacul care a șocat întreaga lume. Timp de mai multe zile zborurile comerciale au fost oprite. Traficul de pasageri a fost reluat însă a durat doi ani de zile până ce a ajuns la nivelul dinainte de tragicul eveniment

Companiile aviatice au pierdut zeci de miliarde. Iar industria nu a mai fost profitabilă până în 2006. Mulți angajați au fost concediați, salariile au fost tăiate. Numai pandemia actuală a pus în pericol mai multe locuri de muncă.

S-au introdus din ce în ce mai multe taxe: pentru mâncare, pentru bagaje, pentru locuri preferențiale și tot felul de alte taxe.

Au apărut porțile de detectare ale metalelor, ulterior descălțatul pasagerilor (după un incident din Franța când un călător a fost depistat cu explozibil în încălțăminte și numai faptul că a fost o explozie ratată – a luat doar foc a dus la evitarea unei tragedii aviatice).

Au fost puse restricții privind bagajul de mână (fără obiecte ascuțite). Restricții privind lichidele care se pot transporta în bagajul de mână. Ulterior chiar restricții cu laptopurile din anumite destinații.

În acest articol putem vedea cum au fost introduse treptat diferite restricții, de fiecare dată în urma unor incidente. Însă totul a început cu 9/11.

Modul de a călători s-a schimbat după 9/11. Călătorii au început să fie priviți ca potențiali teroriști. Acum, călătorii sunt priviți ca potențial purtători de boli. O altă amenințare

Oare cum va schimba această nouă realitate viitorul călătoriilor? Amenințarea virușilor?

Acum este Covid 19. Mâine poate fi un alt virus, care să se transmită rapid în toată lumea. Și atunci mă întreb: este oare absolut imposibil să ne gândim că în viitor călătorii vor fi scanați și pentru a se depista viruși sau bacterii? Pot fi purtători nu numai de covid, ci și de Ebola, sau alte amenințări. În Kerala, India circulă acum un virus foarte periculos, Nipah care a pus autoritățile în alertă. 

Înainte de 9/11, călătorii nu erau considerați ca o potențială amenințare teroristă. Înainte de Covid, călătorii nu erau considerați ca potențiali purtători de boli grave și ușor contagioase.

Părerea mea este că dacă pandemia aceasta nu va trece în următoarele luni* este posibil să ajungem tocmai la acest mod de a călători: cu porți de depistare nu numai a acestui virus, ci și a altora periculoase.

Umanitatea nu își permite să mai treacă o dată prin ce a trecut în această pandemie, nici industriile nu mai pot suporta o nouă închidere și ceva trebuie făcut, ceva care să dea rezultate.

Singapore, unde rata de vaccinare a ajuns la 80% încă se confruntă cu infectări și cu restricții majore. Oare cât va dura până ce vor căuta alt fel de soluții? Și când le vor urma alții?

S-a vorbit mult despre a se găsi o modalitate ca un virus să fie oprit înainte de a se răspândi la scară planetară. Genul acesta de porți, care probabil că vor identifica anumiți markeri care certifică prezența unui anume patogen, ar putea răspunde la această nevoie, de a ține Planeta în siguranță. 

Nu ucideți mesagerul: dacă am o oarecare intuiție și o minte care caută mai departe decât ce este deja convențional nu înseamnă că îmi doresc aceste lucruri. Ci doar că știu că nu sunt deloc imposibile. Așa că revin cu rugămintea să ne dorim cu toții să ieșim cât mai repede din criza actuală. În loc să ne dezbinăm mai mult din varii motive.

În luna aprilie 2020 spuneam că nu cred că vom reveni vreodată la normalitatea dinainte. Dar că mă voi bucura dacă se întâmplă asta. Atunci, când toți spuneau că în câteva luni, sau un an ne vom reveni la ”normal”. Atunci am avut dreptate.

Scriam tot așa acum ceva timp că Maldive o să fie o mare oportunitate pentru turism. Mi-au râs în nas specialiștii români în turism, că nu, este doar de nișă. Nu este pentru români. Nu ai habar. Am avut dreptate, dar mai mult decât datele intuiția mi-a spus că da, acolo este ceva și este o oportunitate.

Consider că este o mare posibilitate de a avea dreptate și cu ce spun acum. Dar NU că îmi doresc. Ca noi toți de dorit îmi doresc să călătoresc fără griji și formalități. Însă dacă neg realitatea din inerția pe care o avem cu toții, asta nu înseamnă că realitatea va fi alta.

Am avut dreptate în iulie cu Maldive!

Cum va schimba criza COVID-19 turismul – 12 tendințe, în viziunea mea – acest articol nu a fost modificat, se poate vedea în browser. Am avut dreptate cu multe, dar ar fi cazul să fac un altul, adaptat la cum a evoluat situația. De acum încolo ne vom face planuri pe termen mai scurt. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.