Catarat fara ghizi pe un vulcan din Indonezia Muntele Bromo, o experienţă unică

Muntele Bromo poate fi abordat în mai multe feluri. Cea mai frumoasă este cea care implică drumeţia pe propriile picioare, indiferent care este mijlocul de transport care vă duce la Cemoro Lawang, satul cel mai apropiat de Platoul Parcului National Bromo Tengger Semeru. 

Catarat fara ghizi pe un vulcan din Indonezia Muntele Bromo, o experienţă unică

De ce sa optati pentru catarare pe propriile picioare

 

Cea mai comună abordare a Muntelui Bromo, de fapt cea a aproape 100% din cei care ajung la Bromo este o excursie din Yogyakarta, sau Bali, Surabaya etc.

Mulţi iau pachete de la turoperatori, care includ deplasarea până în Cemoro Lawang, cazare şi urcare cu jeep până la locul de observare a răsăritului, imediat după coborât la vulcan.

Am discutat cu cei care au fost cu jeepurile şi toţi au fost dezamăgiţi de experienţă, cei mai mulţi din cauză că la punctul e observare la care i-au dus jeepurile că sunt mai multe de fapt erau 6 rânduri de oameni până la margine toţi se îngrămădeau să facă poze şi nu au avut o vizibilitate bună.
Plus că au şi plăit destul de mult pentru asta. Cei veniţi la punctul de observare unde am stat noi erau nemulţumiţi de faptul că aveau timp limitat şi că a fost destul de scump.

Eu venisem hotărata să fac urcarea pe propriile picioare, din fericire în microbuzul care m-a dus din Prombolinggo către Cemoro Lawang am cunoscut două fete extraordinare din Singapore şi toata excursia am stat impreună. Ne-am şi cazat în acelasi loc şi am făcut totul împreuna. A fost foarte frumos.

Spre varful muntelui Penanjakan, punctul de observare a rasaritului la Muntele Bromo

Ce ştim: pe unde să o luăm, ghidate de localnici.

La 3:15 fix plecăm spre munte. Şosea, din când în când câte o maşină, sau un cal. Beznă, distingem ceva case, răspândite, dar în rest nimic.
După o oră încep să apară mici ceai cafea mic dejun şi la un moment dat un mare punct de oprire.
Mulţi oameni, veniţi cu jeepuri, motociclete sau cai,care stateau sa vada acolo rasaritul. Toţi erau în tur, sau toţi cei cu care am discuta şi echipati de Alaska, de fapt daca stai pe loc probabil ca ai nevoie de tot echipamentul acela.

Turul este bun, dar să fie cu căţărare

• Aici nu prea mai ştiam pe unde să o luam asa că i-am întrebat pe localnicii care vindeau cafea, ceai, etc şi ne-au indicat cărarea .
• Am încercat să urcăm dar arăta foarte ciudat, numai stânci şi foarte abrupte. M-am întors către cei e jos şi am strigat: asta este cărarea? DA
• M-am mai uitat o dată şi am întrebat? Sigur? DA, sigur sigur? DA DA
• Asta atât de real DA! Am luat-o cu fetele şi încurajate că pe acolo este bine şi cu lanterne către noi de la cei de jos am purces la drum.
• Ezitam dar am traversat acea parte, care nu era mai mare de 10 metri şi după cărarea a fost destul de lejeră, totuşi urcare, dar nu periculoasă.
• Cel mai … a fost că era noapte şi nu vedeai, sau nu ştiai ce să faci.

Drumul în sine a fost deosebit de plăcut, fetele extraordinare, mă bucur atât de tare că le-am întâlnit şi am făcut asta împreună.

Ajunse la un punct de observare am aşteptat răsăritul,cu foarte puţini alţi turişti, nu eram mai mult de 20, spanioli şi francezi şi ghizii lor locali.

Rasarit la Muntele Bromo Indonezia

Sus la cel mai înalt punct de observare dar şi la cel imediat dedesubt mare mare îngrămădeală.
După răsărit am luat-o uşor uşor către vârf şi provocarea cea mai mare a fost să ne strecurăm printre zecile de jeepuri care mergeau către vulcan.

Priveliştea de la punctul nostru de observare a fost aproape identică cu cea de la cel mai înalt punct şi nu ne-am călcat în picioare cu nimeni.

Ne-am bucurat şi de punctul de observare de sus, deşi mi-a plăcut mai mult cel la care am stat noi, pentru că este mai simplu, fara gard ca cele de sus, care sunt 100% amenajate şi comerciale.

Am stat cât am vrut şi am admirat în voie platoul

Aceasta este coada de jeepuri

Care toate s-au dus in acelasi loc, am inteles ca a fost blocaj pe drum

Priveliştea noastră

Priveliştea de sus, asta dupa ce m-am lungit pe gard sa nu il prind in poza

Un drum minunat

Drumul de întoarcere a fost chiar extraordinar. Deoarece ne-am oprit înainte să coborâm la unul dintre nenumăratele warung-uri de la punctul de observare mare pentru o supă eram chiar numai noi şi ne-am oprit des, să admirăm priveliştea, fauna, ţăranii la muncile câmpului, etc.

După răsărit ne-am oprit la pensiune să lăsăm lucrurile de care nu aveam nevoie şi am luat-o către crater, în jurul orei 9:30 dimineaţa, cu gândul să evităm cât putem orele prânzului la crater.

Am întrebat iar localnicii şi am luat-o prin marea de nisip, de fapt cenuşă şi praf

Cărarea care duce spre crater este plină de praf, chiar trebuie păstrată distanţa dintre călători pentru a lăsa un pic praful să se lase.
După o coborâre scurtă începe distracţia, drumeţia în platou: Imaginile sunt ireale aveam impresia cu fetele că eram într-un film western din anii de glorie ai cinematografului american. Cai care traversau deşertul, după jeepuri, aici era o imagine de Sahara. Cămilele mai lipseau. Templul hindus în faţă, nori de praf, dar un peisaj minunat. Ne simţeam exploratori-toare.

Am ajuns la crater, urcarea aferentă, praf, urcare, nu tocmai uşor dar am ajuns la scări relativ repede.

241 de scări

Această urcare nu se poate evita, chiar dacă sunteţi veniţi cu jeepul.  Vestea bună este că nu este atât de grea. Vestea prostă că noi eram cam obosite, dar tot am urcat destul de repede, aveam motivare.

Jeepurile opresc undeva în spatele templului, iar oamenii merg pe jos până aici, dacă doresc majoritatea însă închiriază motociclete sau cai să îi ducă aici, de la jeepuri.

Priveliştea cu vulcanul fumegând este de nepreţuit

Mai puţin nepreţuit este mirosul de la gazele emise de erupţii, dar este suportabil. Poze, poze, ale mele dar şi cu oamenii care doreau să facă poze cu mine, aşa este aici, am stat vreo 10 minute la pozat, că tot veneau alţii.

Tot peisajul, muntele, urcarea, provocarea de a ajunge aici, lupta cu oboseala, cu praful, a făcut ca această drumeţie şi realizare totodată să mi se întipărească pentru totdeauna în minte. Mi se părea atât de greu din auzite şi cumva imposibil de făcut pe propriile picioare, deşi de exemplu la noi în ţară am făcut urcări mai grele, dar nu pe întuneric şi nu fără un cunoscător, mai mult, nu cu vulcani în faţă, unii foarte activi, Semeru de exemplu, care stă semeţ imediat în spatele muntelui Bromo.

Apropo, Semeru este chiar o mare provocare: urcare de 2 zile, foarte dificilă. Poate într-o zi o să reuşesc. Bromo este pentru amatori, nu foarte uşor, dar oricine poate să o facă, dacă nu are vreo problemă medicală, aici inclus astmul.

De aceea nu înţeleg de ce totuşi atat de puţini se incumetă, cred că este numai din cauza marketingului şi promovării tururilor, am discutat cu multi supăraţi şi spuneau că nici nu ştiau că pot urca singuri.

În concluzie, ne-am simţit extraordinar că am reuşit să facem asta, să ducem toată drumeţia. Bine cu noi înşine, sentimentul că am reuşit, parcă nu ne venea să credem că într-adevăr am reuşit. Acest sentiment numai şi merită tot efortul.

De luat în considerare

Recomand pe cât posibil sosirea în jurul prânzului la Cemoro Lawang, pentru a face drumeţia la crater după-amiaza, iar a doua zi de dimineaţă cea pentru răsărit. Şi după plecarea. A fost un pic obositor să le facem legate, dar am reuşit şi nu ne-am dat chiar duhul, deşi pe alocuri am avut nevoie de câte o oprire să ne tragem sufletul.

Nu am plătit nimic pentru asta – cei cu jeepurile plătesc o taxă de 200 000 de rupii extra transport, pretext intrare în parc, taxă nu bilet pentru că banii nu se duc către parc ci intră în buzunarele unora, niciun bilet nu este emis – deşi puteţi cere dar plăti chiar mai mult pe el în weekend deci un bilet fără bilet, doar o taxă-pretext la bilet.

Având în vedere toată experienţa, inclusiv cea cu autobuzul de la Prombolinggo către… către orice altceva ca turist străin, de care voi povesti separat că mă lungesc iar prea mult, ce aş recomanda este tren sau transport organizat până în Cemoro Lawang şi după, dar drumeţia la răsărit şi la crater pe propriile picioar – chiar cu ghid, pentru a evita anumite neplăceri- este ceva care se poate face şi este o experienţă unică. Plus că dacă cineva nu mai poate şi nu mai poate există oricând pe aici un transport la îndemână, localnicii mişună cu motociclete, cai şi chiar şi câteva jeepuri aşa că la nevoie se poate apela la ajutor.

Post dedicat extraordinarei Nicola, care m-a inspirat şi tovarăşelor mele de călătorie, Serene şi Sally datorită cărora am aceste aminiri de neuitat, toate legate de ele şi vulcani.

Nicola este o americancă din Seattle pe care am cunoscut-o în Yogyakarta şi care care a făcut drumeţiile, la răsărit şi la crater singură şi care m-a inspirat şi ghidat cu sfaturi destre Cemoro Lawang. Datorită ei în primul rând am avut această experienţă extraordinară: drumeţia în beznă de unul singur este grea, asta mi-a spus şi ea, că aşteptând răsăritul singură vreo jumătate de oră a fost nu tocmai foarte plăcut, dar a reuşit şi asta m-a convins să o fac şi eu.

Cum ajungeti in Cemoro Lawang pe cont propriu

In multe feluri, cel mai comun mod este cu orice mijloc pana in Prombolinggo – eu am venit din Surabaya dar sunt curse din majoritatea marilor orase si de acolo micronuz catre varf. 30 000 de rupii daca se ocupa toate locurile 15 adica, daca nu cat sa acopere locurile libere. Doar la dus ca era tarziu am dat 35 000 la intors eram chiar mai multi dar pretul nu a coborat bineinteles.

Se poate ajunge si direct din Surakarta, Solo in Cemoro Lawang si desigur mai sunt optiuni, trebuie verificat mereu la fata locului pentru ca lucrurile nu sunt fixe in Indonezia. Mai sunt shuttle bus-uri desigur, cea mai comoda optiune, sau tururile organizate.

Cazare in Cemoro Lawang

Pe net sunt putine optiuni, cea mai comuna Cafe Lava unde este foarte scump, dar la fata locului sunt nenumarate pensiuni, home stay, preturi variate in functie de dotari, dar nu mai jos de 150 000 rupii.

Noi am stat la prima pe care am pus ochii ca am avut pretul de care stiam ca este ok 150 000 si apa fierbinte ceea ce este o raritate plus camere ok.

Home Stay Losmen Setia Kawan
Avantaje: apă fierbinte la duş!
Foarte aproape de cărarea către vârf
Preţ bun şi camere curate, cu tot ce este necesar
Toaletă comună

De ce este nevoie pentru catarare:

– Haine potrivite, mai bine straturi, decât ceva foarte gros, dimineaţă la 3 este răcoare nu aş spune frig, dar după 30 de minute este deja necesară dezechiparea. Cum răsare soarele este călduţ iar o oră după chiar cald de tot. Eu am avut un hanorac şi maieu, tricou plus un cardigan dedesubt. Şi a fost prea mult, am rezistat cu ele 30 de minute, dar a fost bine să le am.
O să vedeţi oameni cu mănuşi, căciuli, geci de munte, mai ales cei cu tururi, este mai frig dacă e stă pe loc, dar mi s-a părut prea mult, mie cel puţin. Iar Nicola mi-a dat sfatul corect am întrebat-o dacă să închiriez geacă şi mi-a spus: eşti din România, nu ai nevoie, cu un hanorac o să fii ok. Deşteaptă fată!
– Lanternă, neapărat, eu am împrumutat de la fete
– Încălţăminte potrivită, pantofi sport sau dacă aveţi încălţăminte de urcat pe munte. Nu este neaparat dar poate mai comod. Eu nu am avut si nu i-am dus dorul la acest traseu.
Apă, biscuiţi sau altceva de mâncare, fructe – deşi pe traseu găsiţi din belşug şi de cumpărat, preţuri măricele dar nu exagerat.
Mască sau eşarfă să vă protejejeze de praf cand mergeti la crater.
Ochelari de soare
Cremă de protecţie solară
Aparatul foto!